Un adult bătăuș de cele mai multe ori este un copil bătăuș.

De-a lungul timpului nu am privit agresorii prin prisma agresivității din viața lor, ci prin prisma judecării a lor sau a acțiunilor pe care le întreprindeau. În ultima perioadă o parte a societății (care este din ce în ce mai divizată în fel și fel de păreri) încearcă să găsească o cauză pentru orice interacțiune care apare și care dăunează.

Se tot scrie prin cărți, cel puțin în cele pe care le-am citit eu, că un părinte agresiv este un copil agresat și care nu face altceva decât să repete tiparul bine împământenit în circuitele sale.

Daniel Goleman scrie în Inteligență emoțională despre un studiu efectuat pe copiii de școală și care au fost urmăriți atât cei care erau excesiv de timizi, cât și cei care erau agresivi. Ambele categorii proveneau din familii cu potențial risc agresiv. Unii devenind introvertiți pe când alții au devenit agresivi și agresori de la vârste mici. În plus cei agresivi aveau și o caracteristică nativă, adică aveau agresivitatea în gene și transmisă pe linie genetică iar instinctul agresiv se vedea încă de la creșă în colectivul dintre copii, tot conform unor studii prezentate în această carte.

Cum pandemia asta a scos la suprafață tot ce mocnea prin oameni, agresivitatea plutește în atmosferă ca poluarea. Poate că nu pandemia a scos ceva la suprafață, poate că totul era deja acolo doar că eu nu vedeam. Acum observ exact acest comportament. Călătorii înjură vatmanii că nu dau aer condiționat, șoferii în trafic opresc mașinile în mijlocul carosabilului ca să își împartă injurii sau chiar pumni, polițiștii sunt luați pe capotă pentru că au oprit o mașină pentru control, vaccinații și nevaccinați se consideră pe rând superiori conform deciziei pe care au luat-o și în general orice om care greșește este crucificat verbal, dar sunt convinsă că și fizic dacă oamenii ar avea această putere. Oamenii în general își rezolvă un disconfort prin agresivitate verbală sau fizică. Iar lucruruile nu par să se îndrepte spre un drum mai lin, ci din contră pare că se agravează.

Tot Daniel Goleman spune că această agresivitate poate fi îmbânzită. Eu aș spune chiar educată și vorbesc din prismă personală. Eu sunt din fire o persoană colerică, irascibilă și iritabilă. Evident că am un istoric genetic nu doar cu potențial agresiv, ci chiar cu exemple concrete și clare. Nici nu este foarte greu de anticipat lucurul acesta și fără să îmi cunosc arborele genealogic până la al n-șpe neam ținând cont de faptul că am un tată activ în revoluția din ’89, un bunic activ și prizonier de război în cel de-al doilea război mondial, un străbunic muncitor la ceva canal și activ în primul război mondial. La toate acestea se adaugă și o copilărie proprie scăldată în dezechilibrele vieții de atunci.

Este enorm de greu să schimbi paradigme. Eu am multe momente în care am impresia că voi claca. Am momente în care mă gândesc că tot efortul meu până în acel punct a fost. Însă deși mulți spun că vorba aceea care zice că atunci când nu mai poți, încă mai poți puțin, este nocivă, în acest context este foarte motivantă. Când nu mai pot să rezist încă mai pot puțin, mai trag de mine și mai rezist pe baricade, nu cedez, nu scot balaurul cu 7 capete atunci când scuipă foc, încerc să îl direcționez spre o zonă confortabilă în care să nu rănesc oameni. Uneori îmi iese, alteori nu.

 Înainte ani când nu știam tot ce nu știu acum și când irascibilitatea se citea pe fața mea de la km distanță, mai mult răneam decât nu. Între timp toate cărțile acestea la care fac trimitere și aici pe blog și toate podcast-urile pe care le ascult și care tratează subiecte cu și despre emoții, creier, fapte și acțiuni m-au adus într-un punct mai bun. Nu unul excelent, însă categoric sunt la ani lumină față de acum zece ani.

Și oricum din perspectivă personală și din spațiul personal, fără a cunoaște tot contextul celuilalt, noi toți am face infinit mai bine. Doar teoretic.

human fist
Photo by Pixabay on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *