Cum am combătut eu răul de mișcare.

De fapt nu am rezolvat nimic, doar îl țin sub control cumva și mă asigur că nu mă vizitează atât de mult încât să mă scufund într-o pungă.

Am rău de mișcare de când mă știu, am pictat ceva mașini la viața mea pe vremea când adulții nu se prinseseră că este ceva constant. Eu = mâncare = vehicul de orice tip = serpetine = un frumos spectacol culinar.

Când eram în școală am fost într-o excursie de o zi cu autocarul undeva la munte. Am avut deosebita plăcere să vomit de nu mai puțin de șase ori și singura masă în ziua respectivă a fost doar micul dejun. Altfel a fost frumos, mi-a plăcut, am cumpărat chiar și un fluier. Că na, ce era să fac cu banii de buzunar, doar nu cumpăram merdenele sau cine mai știe ce de mâncare. Atunci am zis că nu îmi mai trebuie munte în viața mea. Doar am zis că de altfel mie îmi place foarte mult să aud foșnetul frunzelor în pădurile de munte. Sau să beau cât vreau din apă de izvor. Dar nu mi-a fost ușor până am găsit un echilibru al corpului meu.

Nu știam ce să fac cu acel rău de mișcare, nimeni nu știa, nici medicii nu aveau soluții pe vremea aceea. Adulții din jur se bazau pe faptul că eram suficient de atentă încât să îi anunț din timp, doar că uneori venea atât de neașteptat că până și eu eram surprinsă.

Pe măsură ce am crescut am început să fiu atentă la corpul meu și la ce îmi transmite. Am învățat că a sta pe bancheta din spate nu îmi face bine, că mă ajută să stau pe scaunul din față și să mă uit înainte. Nu aplec ochii, nu citesc, nu mă uit în jos. Dacă a căzut ceva sub scaun sau pe lângă scaun acolo rămâne până oprim. Nu plec ochii sub nicio formă, este principala cauză de disconfort.

O vreme îndelungată nu mă uitam stânga dreapta, doar în față, atunci când am descoperit că doar în față este bine. Acum în măsura în care stomacul meu este liniștit mai arunc câte o ocheadă scurtă pe geamul din dreapta.

Mulți ani am luat pastile cu ghimbir de la plafar. Acela a fost momentul în care am știut sigur că nu mai vomit chiar dacă simt greață sau vreun fel de disconfort. O fi fost placebo, n-o fi fost, dar eu nu am mai vomat.

Înainte să descopăr pastilele cu ghimbir într-un drum foarte lung cu mașina am apelat la alte trucuri în care mi-am pus speranța că îmi vor ține stomacul liniștit. Zgâriam cu unghia coaja unei lămâi. Uleiul volatil din coaja de lămâie ajuta foarte mult la liniștirea stomacului. La fel și frunzele de mentă presate între degete. O vreme aveam în mașină mai ales lămâi pentru că menta se găsea mai greu. Nu erau la modă ca acum uleiurile esențiale care redau mirosul specific al plantelor și care ajută creierul să liniștească stomacul, dar ar fi fost bine să fi știut de ele.

De când am rămas însărcinată nu am mai luta nimic, niciun fel de pastilă, disconfort simt constant în funcție de cât de anevoios și serpentinos este drumul, însă știu să îmi gestionez situația. Încerc să nu mă mișc în scaun, bălăngănirea capului aduce amețeală și face stomacul să urce vertiginos. Mă țin cu mâna de un punct fix, de mânerul ușii, stau dreaptă în scaun și îmi proptesc și un genunchi în torpedou dacă ajung, astfel evit să mă mișc. Privesc în față și nu vorbesc. Nu sunt supărată deși uneori așa mai pare, doar că sunt momente în care am impresia că dacă deschid gura nu doar cuvintele vor ieși, așa că nu vorbesc. Când drumul îmi permite beau apă de preferat foarte rece și cu înghițituri mici. Și aștept ca totul să se liniștească.

Nu este vreo rețetă minune, este ceva ce am observat eu la mine că ajută. Știu că de răul de mișcare nu scapi niciodată, că uneori o vreme se mai estompează, dar că poate reveni în forță la orice vârstă. Cred că eu sunt într-un moment de estompare sau cel puțin aș vrea să fiu.

Anul acesta mulți oameni au plecat în concedii prin țară sau prin afară cu mașina pentru a evita aglomerația din aeroporturi și am tot citit despre răul de mașină pe care îl cunosc foarte bine. Am scris și eu varianta mea, mai ales că se apropie momentul în care și noi vom avea un drum lung cu mașina și deja mă pregătesc psihic să rezist ca de fiecare dată în ultimii 5 ani de când nu am mai luat pastile pentru răul de mișcare.

Vă doresc să nu aveți rău de mașină și drumurile să vă fie o plăcere.

selective focus photography of yellow school bus die cast
Photo by Nubia Navarro (nubikini) on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *