Cum facem față proastei creșteri, mârlăniei și mitocăniei?

Am dubii că în viitor în țara aceasta va fi mai bine. Că generațiile care vin vor avea habar de ce este aceea empatie ori conștiință de sine. Că vor fi corecți și că vor pune umărul la o societate pe măsura lor.

Da, unii sunt așa și vor fi așa, dar ponderea este atât de mică încât îmi e greu să cred că vor face diferența.

Mă uit la părinți tineri prin locurile de joacă și mă sperie că peste 25 de ani copiii lor vor face diferența în societate. Și îmi este și mai teamă să nu ajung ca babele de astăzi și să spun cu proteza clănțănindu-mi între gingii că pe vremea mea maică era mai bine.

Sau poate doar cartierul acesta în care trăiesc eu este așa mai plin de mitocani și babe intruzive. Poate în altele totuși oamenii sunt educați. Deși ultima experiență dintr-un supermarket din Ploiești îmi demonstrează că toată țara scârțâie și încă rău.

Săptămâna trecută un domn tânăr, am presupus eu că tată în locul de joacă stând pe bancă între un landou plin cu bebeluș proaspăt și  un căruț sport plin cu copil mic și-a aprins țigara. A fumat tacticos toată țigara după care a stins-o jos și a lăsat-o acolo. Simțul meu civic s-a revoltat însă nu am mai apucat să spun nimic pentru că începuse ploaia și toată lumea fugea care încotro. Altfel părinte grijuliu a acoperit copiii cu protecție de ploaie, ploaia știind clar că este nocivă în comparație cu fumul inhalat. Oricum mă tot gândesc dacă să mai deschid gura sau nu pentru că oamenii sunt din ce în ce mai agresivi și totuși îmi este bine în pielea mea și cu toți dinții mei. Măcar până la proteză.

În parcul cel mare de la noi din sector se pare că s-a stricat un elemnt de joacă. Era înfășurat cu bandă galbenă partea din față și cu un mesaj de la Poliția de sector. Dau o bere cui ghicește câți copii au călărit elementul acela care era clar că nu ar fi trebuit să mai fie folosit. Dau două beri cui ghicește câți părinți își susțineau copiii pe acel element. Mulți, foarte mulți. Hai fie dau apă plată ca să nu ziceți că încurajez consumul de alcool.

Nu ne învățăm copiii să aibă bun simț și nici respect pentru ce ne înconjoară. Sunt prea mici la 1 an, prea mici la 2 ani, prea mici la 7 ani, prea mici la 15 ani și tot așa. Nu îi învățăm să aibă răbdare, să își aștepte rândul pentru că nu este civilizat să te bagi în fața altuia indiferent de cât de mic sau de mare ești. Evident că nu am pretenții de la un copil de câțiva ani să își aștepte rândul când probabil cel care îl însoțește este fix cel care sare rândul la magazine. În viață trebuie să fii șmecher ca să reușești. Încă nu am aflat exact ce înseamnă să fii șmecher și nici până unde se întinde reușita.

Tot la capitolul nesimțire intră și peticul de ciment din fața blocului meu unde copiii sunt lăsați să zbiere până la ore târzii în noapte. Iar părinții lor zbiară înzecit mai puternic pentru a le da diverse ordine, ori pentru a-i jigni. Asta când reușesc să lase jos de la gură sticla cu alcool sau a crescut suficient de mare mormanul de coji de semințe.

Aseară în troleu o doamnă a făcut una din glumele care pur și simplu nu vor să se lase duse atunci când vine vorba de copil mic. Mi-a sugerat prietenește ca în loc să cobor cu copilul la stația la care aveam nevoie, mai bine să îl las în troleu lângă ea. Deja nici copilul nu mai face ochii mari și nu mă mai întreabă de multă vreme dacă intenționez să pun în aplicare ce zic cei de pe stradă, cu multă muncă, cu enorm de multe explicații a înțeles că acelea sunt glume de oameni bătrâni care nici măcar nu ne cunosc și vorbesc și ei de regulă pentru că se plictisesc.

Și eu am crezut că pandemia asta va spăla toate aceste obiceiuri. Poate daca dura mai puțin așa era. Doar că acum pe străzi umblă monștrii din oameni cu oamenii atașați de ei.

Eu nu am răspuns la întrebarea din titlu.

brown eyes of scared young person
Photo by samer daboul on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *