Un tort din poveste și povestea din tort.

Aș vrea să fac o prăjitură sau un tort mai bine, dar mă încurcă tare atât de multe lucruri. L-aș fi făcut de ieri pentru astăzi însă la cât de cald este îmi e să nu cedeze nervos. Stai, de regulă eu cedez nervos dacă se strică.

Copilul îmi tot spune de tort cu morcovi, a auzit pe undeva și tot cere de atunci. Am tot zis că fac și acum două săptămâni, dar este atât de cald că abia mă pot urni. Nu pot gândi, nu pot dormi, nu pot respira. Puțină răcoare ar fi tare binevenită. O răcoare molcomă ca o zi călduroasă de toamnă. Sau o răcoare blândă ca atunci când primăvara își intră în drepturi. De asta nu este bine cu mine, cum încep ceva cum o iau pe câmpii. Imediat intru în visare, imediat în altă dimensiune, imediat…încep.

Mai bine un tort fără coacere să nu stau mult în bucătărie. Este prea cald. Nu pot porni cuptorul și aerul condiționat în același timp. De fapt aici unde ne lăfăim noi acum nu avem aer condiționat și ani de zile nici cuptor nu am avut. O altă dimensiune a unei lumi care s-a civilizat.

Ah, aș vrea să poți să vezi cât mă frământ. Dar este doar o prăjitură până la urmă și dacă nu o fac știu că voi veți înțelege. Gata miss perfecționism poate lua o pauză. Măcar dacă ar putea.

Dar vreau să ies din amorțeala asta. Am multe planuri în gând pentru zilele acestea.

M-am hotărât: fără coacere să fie.

Te sărut delicat pe umăr și mă ridic de pe partea mea de pat. Te aud cum mormăi de pe pernă însă încerc să nu fac zgomot. Cobor cu tălpile goale la parter în timp ce în cap încep să încropesc planul pe ziua de azi. Nu te-am văzut de mult și după ce am lăsat frustrarea să iasă din mine acum simt nevoia să repar.

Am 500 gr de biscuiți populari numai buni pe care îi voi rupe în bucăți mici și îi voi pune în bol.

Mai întâi deschid ușa dulapului cu mirodenii unde miroase intens a cafea prăjită. Iau nesul și zahărul brun și le pun pe masă. Îmi place cutia aceasta metalică în care ținem noi zahărul brun. Este neagră și mereu am impresia că înauntru găsesc o surpriză. Dar este doar zahăr.

Trebuie să îmi amintesc unde am pus mango. Am două fructe coapte suculente care mă așteaptă să le tai în bucățele și să le pun peste biscuiții mărunțiți alături de o mână de merișoare și o mână de stafide rehidratate.

Da, îmi trebuie o cană pentru nesul acesta. Oare unde am pus cana aceea blondă? Râd! Cană blondă…cana cu figurine cu părul blond, cana blondă cred că îi va rămâne numele. Deschid ușa și scot nasul la aer răcoros de dimineață. Decid să ies cu picioarele goale în iarba grasă și udă de la rouă. Puii de mierlă au crescut și și-au luat zborul însă locul le-a fost luat de pui mici și proaspeți care ciripesc cu voci pițigăiate.

Mă gândesc că va trebui să pregătesc crema pe care o voi pune peste biscuiți. Mai întâi topesc un pachet de unt peste care pun 200 gr de zahăr, de fapt eu am să pun doar 100 gr, 100 ml lapte și 50 gr de cacao. Am să amestec ușor până va deveni o cremă moale și am să o pun în bolul cu biscuiții pregătiți.

Trag adânc aer în piept, o rază prea puternică de soare se revarsă deja pe pământ. Ar trebui să merg înăuntru să scot laptele din frigider și să pregătesc nesul ca atunci când te vei trezi să fie gata făcut și ușor încălzit. Îmi place să agit lingurița în cana cu praf maroniu și miros intens. Mi se pare terapeutic și liniștitor să îmi dau interes să creez o spumă densă ce va fi deasupra cănii ca o încununare a efortului. Trag adând în nări mirosul de nes amestecat cu lapte. Este intens, dezgustător și totuși puternic.

Voi transfera totul în forma de tort după ce am amestecat bine ca să pot răci mai ușor baza tortului cu biscuiți și fructe. Apoi mă voi apuca de creme patissiere pe care o voi pune peste compoziția deja formată. Trebuie răcit totul. Aș fi vrut să nu mă complic să mai bat vreo spumă sau frișcă,să  fentez ceva ce și așa a devenit mai simplu decât sperasem inițial și să pun deasupra un strat generos de frișcă gata pregătită de la cofetărie. Însă la cofetării n-a fost urmă de frișcă, așa că mă voi apuca de bătut o frișcă moale și grasă și albă ca pastilele de calciu.

Mă grăbesc, aud deja podeau scârțâind la etaj. Iau cana blondă și mă postez în fața scărilor. Peste spuma de deasupra am pus un vârf de linguriță cu frișcă proaspătă și un colț de ciocolată neagră. Cana mă frige și abia o țin în palme însă ochii mari a uimire face să merite efortul. Mă bucur că urma de somn care încă te mai ținea cu gândul la pernă și pat a dispărut acum complet.

Bună dimineața, îți spun eu. Astăzi este prima zi din restul vieții tale și zâmbesc în timp ce îți întind cana cu lichid care te ajută să te energizezi. Uimirea și panica se întipăresc repede pe fața mea când aud iar podeau de la etaj scârțâind…nu suntem singuri, constat ca și când uitasem…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *