Ce plan de îngrijire aveți pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani care se îmbolnavesc?

Serios, cum gestionați situația aceasta în care sunteți singuri, fără ajutor, vă bazați pe faptul că este copilul într-o formă de învățământ care îl ține ocupat până vă terminați programul la muncă, dar vă treziți că a pățit ceva copilul de peste 7 ani și necesită diverse: intervenție chirurgicală, ghips, internare, în tot cazul necesită supraveghere atentă, ce faceți? Mă interesează dacă are cineva o soluție care nu implică bunici și alte rude la care nu puteți apela.

Ca să complicăm puțin treaba vom presupune și că nu mai aveți zile de concediu la care să apelați în caz de ceva. Cum rezolvați?

Știu, unii se vor duce la concediu fără plată, dar este o soluție?

Cu toate că nu ai concediu de odihnă ca să îl cheltui pe internări și supravegheri medicale, sau cel puțin nu ar trebui să ai. Concediul de odihnă este pentru odihnă, recreere și refacea legăturilor cu familia.

Dar ce faci când ai copil peste 7 ani și tu ca părinte nu mai beneficiezi de concediu medical pentru îngrijirea minorului? Pentru că nu se mai încadrează conform legii. Adică cineva a gândit și a trecut prin tot procesul de promulgare a unei legi sau a unei OUG un text din care reiese că minorul de peste 7 ani bolnav se poate îngriji singur și toți cei care au citit textul ăsta au zis că da, este bine așa.

Conform aceleași legi, în cazul bolilor grave sau incurabile se stabilește o comisie medicală care decide ce înseamnă boală gravă și ce nu în cazul minorului cu vârsta de la 7 ani până la 18 ani.

Să luăm un caz random să zicem că una bucată copil cumva a reușit și a ajuns cu mâna în ghips până la umăr (sau picior până la șold sau ce își imaginează fiecare) și este acolo pe la 7-9 ani, adică nici mic, dar nici de nesupravegheat. Nu își poate mișca o mână asta e clar că dacă este imobilizată cu tot cu cot, s-a dus mobilitatea. Cum îl lași singur acasă să se descurce în condițiile acestea?

Vorbim de același copil minor în care statul te obligă să îl supraveghezi că dacă îl lași singur și pățește ceva nasol este din vina ta. Daca îl pierzi primești amendă că nu l-ai supravegheat. Dacă sare pe geam că așa a făcut prietenul de la etajul 1 și n-a pățit nimic, e nasol că nu l-ai supravegheat. La 7-8 ani îl duci la școală, nu îl lași singur pe stradă și încă mergi cu el în parc și îl supraveghezi și acolo.

Atunci pe ce bază s-a votat această lege cum că îl poți lăsa singur în casă bolnav?

Că pe mine calcul ăsta mă depășește pur și simplu. Sincer îmi e și frică să cer vreo explicație de la ministerul sănătății că îmi e că îmi răspund cei de acolo ca ministerul educației adică exact după ce expiră termenul acela legal de a răspunde la o solicitare.

Eu îmi amintesc când am avut eu mâna ruptă și aveam 10 ani, îmi puteam mișca mțna din cot, deci aveam ceva mobilitate, însă nu reușeam nicicum să mă descurc la toaletă. Aveam nevoie de ajutor. Tot de ajutor aveam nevoie și la baie, nu reușeam să mă șterg cu o mână, nu se punea problema de spălat pe cap. La vârste de genul acesta în care pari mare dar totuși nu ești, motricitatea nu este chiar cea mai dezvoltată. Îmi mai amintesc și de momentele în care zăceam în pat cu vreo infecție virală pe antibiotice că sub nicio formă nu puteau ai mei să lase medicația în grija mea. Nici la 7, nici la 8, nici la 9 si clar nici la 10 ani. Eu nu puteam să deschid ochii, nu mâncam, nu beam nimic și nu mă ridicam din pat. Cam ce medicamente luam eu dacă aș fi fost lăsată singură în casă să mă descurc?

Mi se pare doar mie că legea asta este aberantă?

Are cineva o altă soluție și nu o văd eu?

ill preteen girl wiping snot while resting in bed at home
Photo by Andrea Piacquadio on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *