Am citit: Soția perfectă de J.P. Delaney

Când am achiziționat această carte ce-i drept mă așteptam la o altfel de poveste. Îmi creasem deja un film în cap și mă gândeam cum îmi va fi descrisă în sute de pagini o relație abuzivă în care femeia este victima.

Am abandonat repede filmul acesta și am lăsat altul să se țeasă uitându-mă la copertă. Mă gândeam cum îmi va fi prezenată o femeie privită și percepută ca fiind perfectă de toți cei care au auzit de existența ei, dar care de fapt își crease o imagine falsă. Un deja-vu al zilelor noastre.

Însă nu mă așteaptam deloc ca pe lângă un thriller să găsesc și un SF care intră în topul celor pe care le apreciez deja și despre care am scris aici și aici.

Am găsit în cartea aceasta soția trofeu, pusă pe un piedestal și șlefuită cu fiecare ocazie. Soția care nu avea sau mai bine zis nu ar fi trebuit să aibă defecte. Soția care nu avea dorințe ce țin de moravurile ușoare, nu avea vicii. Nu era om practic. O variantă hollywoodiană a unei relații pentru că în varianta autohtonă avem mai mult soția sacrificiu. În toate relațiile pe care le-am văzut eu până acum în jurul meu nu am văzut soția trofeu, adică nu am văzut în niciun bărbat să își aprecieze partenera atât de mult încât să nu îi accepte defectele, nu am văzut boala. În schimb tot văd femeia sacrificiu. Unde mă înscriu și eu cu succes. Pentru că este programul, linia de cod ca să păstrăm termenii tehnologici ai cărții, implementat de acasă în zeci de ani de existență. Cum să ștergi o linie de cod rescrisă cu aceeași informație pe o perioadă lungă de timp într-un spațiu mai restrâns atunci când te-ai trezit la o realitate mai adaptată prezentului. Nu ai cum. Cel mult poți ajuta să îmbunătățești ceva ce există, însă schimbarea nu va fi peste noapte.

Și ca să nu vă fierb prea mult, dau ceva din carte, un tip atât și-a adorat soția dispărută fără urmă încât i-a creat o versiune robotică cu intelgență artificială și inteligență emoțională, că tot ziceam zilele trecute de cartea lui Daniel Goleman cu titlul exact așa: intelgența emoțională. Dar aplicată oamenilor și nu roboților.

Da, cartea este fascinantă, te prinde în filmul ei, te atrage în vârtejul paginilor și nu te lasă să o lași până nu o devorezi până la ultima filă.

Pe lângă aceste subiecte ale relațiilor, ale tipologiilor de oameni, ale problemelor psihice și ale tehnologiei, am mai găsit un subiect interesant și foarte sensibil în țara noastră: autismul.

Aici vine povestea din spatele poveștii, partea asta de research care îmi place mie foarte mult. Delaney este un pdeudonimul unui autor de thrillere și care de-a lungul timpului a publicat și sub alte pseudonime, însă nu aici este hint-ul că mulți autori publică sub pseudonime. Una dintre temele tratate, cea a îngrijirii unui copil cu autism vine din experiența personală a autorului care a îngrijit, tratat și a încercat să integreze în societate propriul copil cu autism și aceasta este din punctul meu de vedere povestea din spatele poveștii. Pe lângă fascinanta poveste în care termenii tehnici ce țin de robotică și inteligență emoțională pe partea neurolingvistică, efectiv zburdă pe lângă ureche, cartea este dinamică și bifează toate aspectele unui triller bun.

 Cine ar fi crezut că se poate face muzică și din fiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.