Am mai zis pe aici că eu mai am un frate și o soră, toți mai bătrâni mari decât mine. Până ne-am separat și am plecat care încotro noi am trăit absolut împreună. Părinții nu ne-au despărțit ducându-ne pe fiecare pe la cate o pereche de bunici, cum am mai auzit povești prin jurul meu. Noi am fost împreună la aceeași bunici, împreună înapoi acasă în același timp. Am fost împreună în aceleași năzbâtii și am fost toți prezenți la aceleași întâmplări, chiar dacă nu toți eram protagoniști. Ați înțeles, o familie mare și unită, nu mai zic de fericită, exact ca pe rețelele de socializare.
Cu toate acestea acum la bătrânețe maturitate am observat că avem amintiri diferite ale momentelor comune, lucru ce ne-a făcut să ne întrebăm serios dacă nu cumva undeva pe parcursul creșterii am fost schimbați cu alți copii care au alte amintiri. Sau dacă noi am trăit toți împreună așa cum tot suținem.
Mi-a luat ceva să înțeleg că fiecare percepe realitatea în modul propriu și că ce este important pentru mine nu este important și pentru celălalt. Nevoile noastre sunt diferite pentru că noi ca indivizi suntem unici și atunci reținem ce avem noi nevoie.
Alt aspect care mi s-a părut interesant și pe care l-am aflat cu ajutorul neuroștiinței este acela că ori de câte ori creierul nostru accesează sertărașul amintirilor mai scindează puțin din ele la fiecare reamintire.
Acesta a fost momentul în care în capul meu s-a făcut lumină.
Da, avem amintiri aparent diferite pentru că ori de câte ori fiecare dintre noi a accesat o amintire de atunci fie în scopul reamintirii personale, fie în scopul împărtășirii către cei din jur, creierul a mai modificat-o puțin.
Și așa ajungem în stadiul în care ne întrebăm dacă sigur am copilărit și crescut împreună. Bine, nu eu neapărat, dar ceilalți care sunt mai aproape de pensionare și își fac griji că se selinizează. Acum nu mai este cazul, suntem bine.
Dacă vă interesează subiectul și vreți să aflați mai multe, să știți că pe mindarchitect.ro detaliază ceva mai bine decât am făcut-o eu în câteva rânduri.
