Am citit: Asasinarea lui Tutankhamon – James Patterson & Martin Dugard

Egiptul a fost dintotdeauna o zonă de interes constant pentru lumea întreagă. A inspirat cărți, filme, articole de ziar, seriale tv, povești care mai de care mai siropoase sau antrenante prin firul narativ.

Cert este că nu știm cu adevărat ce s-a întâmplat și cum s-au desfășurat lucrurile în vremea faraonilor. Știm doar ce ne arată unii sau alții prin prisma propriei realități. Căci asta este de fapt, realitatea este a fiecăruia așa cum și-o construiește.

Tutankhamon a prezentat un interes aparte față de toți ceilalți faraoni în primul rând pentru că mormântul său din Valea regilor – loc consacrat pentru descoperirea de morminte ale faraonilor și ale soțiilor acestora ori persoane cu rang din lumea Egiptului antic – a fost găsit foarte târziu. În al doilea rând nu avea un mormânt demn de un faraon. Era mult mai mic și mult mai puțin impozant și cumva a rezistat jefuitorilor de morminte. Chiar a fost un mormânt nedeschis niciodată din momentul în care regele Tut a fost așezat și până la descoperirea lui Howard Carter din 1925.

Cei doi autori ai cărții de față împletesc povestea realistă, istoria cu povestea fantastică pentru a da naștere unui roman care fascinează, care este ușor de citit și care prezintă istoria fără a încărca memoria cu date pe care și așa nu le putem reține.

Este interesant că după enorm de multă muncă, scanări moderne ale mumiei îmbălsămate cu mii de ani înaintea erei noastre, știința modernă nu a putut spune cu exactitate ce s-a întâmplat cu copilul, adolescentul, regele Tutankhamon.

Faraonii și figurile de vază ale acelor vremuri trăiau într-o lume plină de nesiguranță. Comploturile erau la tot pasul, oamenii mureau otrăviți chiar de cătrei cei în care ar fi trebuit să aibă cea mai multă încredere. Accidente bizare erau comune printre decese ori chiar declarații fățișe și sângeroase de război.

Tutankhamon a devenit rege la vârsta de 9 ani când a rămas orfan de tată fiind nevoit  să îi succeadă la tron, iar la vârsta de 18 ani când era încă un copil și era chiar adolescent a fost îngropat nelăsând niciun moștenitor în viață în urma sa care să îl urmeze la tron.

Cartea are acest dar minunat de a menține interesul prezentând și frământarea și dezamăgirea lui Carter care își dorea foarte tare să descopere acest mormânt despre care se zvoneau lucruri, dar nu se știa nimic sigur, dar arătând și o parte din istoria Egiptului antic, despre viața faraonilor, despre traiul lor, desfrânarea în care trăiau, ori chiar ideologiile pe care le aveau și le puneau în practică în ciuda opozanților.

Citiți, este o carte fascinantă cu un final plin de supoziții. Credem că Tutankhamon ar fi pățit una sau alta. Poate o infecție, ori o lovitură la cap, poate omucidere ori un accident stupid. Poate un complot sau pură neglijență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *