Cât este de greșit să transmitem doar partea bună a vieții?

Am citit mult în ultimii ani. Și când spun mult exclud cărțile. Am citit mult on-line, pe bloguri, articole de presă, site-uri specializate pe diverse tipologii. Nu am instagram, abia am facebook și nu mă uit pe paginile altor oameni. Foarte rar accesez maximum 10 pagini ale prietenilor și 3 pagini ale unor oameni care mă interesează ce scriu. Nu mă uit la poze, nu urmăresc viața oamenilor. Pur și simplu nu mă interesează. Când o prietenă sau o cunoștință îmi arată mie, îmi trimite mie o poză din vacanță sau din orice altă activitate altfel zburdă endorfinele prin organismul meu. Este o altfel de comunicare, mai personală.

Cum anul acesta au explodat podcast-urile m-am aliniat și eu trendului și bine am făcut că am aflat lucruri tare faine. Nu mă știam pasionată de neuroștiință, însă acum știu sigur îmi place și mă ajută cum nici nu îmi închipuiam.

Pentru prima dată după zece ani de când mi-am schimbat furnizorul de telefonie mobilă m-am întrebat dacă totuși îmi ajunge internetul pentru că am ajuns să ascult emisiuni întregi pe stradă, în afara zonei wifi.

Pe lângă înregistrările științifice și culturale ascult și podcasturi care mă fac să râd sau cele în care sunt invitate persoane publice din industria muzicală dacă mă acaparează de la început. Așa am început să aud răspândită printre persoanele acestea publice cum că oamenilor, publicului larg, fanilor, adepților și indiferent ce mai au ei pe post de urmăritori și consumatori pentru ce livrează că este bine chiar cu titlul de trebuie să le arate doar ce este bine, pozitiv, frumos, fața mereu machiată, părul mereu aranjat, familia mereu fericită, mama mereu zen și totul mereu pe plus. Cam aceeași direcție care a făcut oamenii să comenteze cum că nu este în regulă să ai pe rețelele de socializare o altă viață paralelă și implicit diferită de cea reală.

Nu rețelele de socializare au construit falsitatea, ele doar au oferit locul de desfășurare. Oamenii, societatea au pus bazele falsității, a ascunsului sub preș, a nu ști nimeni ce-i în casa ta. Numai eu știu de câte ori am auzit în copilăria mea că atunci când ai o problemă acasă, indiferent de problemă, însă trimiterea era clară spre cea de cuplu, îți ștergi lacrimile, arborezi zâmbetul și ieși pe ușă pentru că nimeni nu trebuie să știe ce se întâmplă la tine în casă. Și ani de zile am crezut că așa trebuie să fie, că este în regulă să fie așa, că nu vorbim, că ne este rușine. Că divorțul este un eșec și căsătoria este până la moarte, chiar dacă moartea aceea a fost cauzată, voită și nu naturală.

Din păcate cei care activează în spațiul public, poate nu toți că nu îi cunosc și nu este în regulă să generalizez, însă cei pe care i-am auzit sunt oameni care cred cu tărie asta. Sunt persoane publice care sunt părinți și li se întâmplă ca nouă tuturor să își piardă răbdarea, să ridice tonul, să greșească, însă merg pe principiul că este rușinos să arăți asta pentru că lumea te judecă. Lumea te judecă oricum pentru că asta știe societatea noastră să facă pentru că toți suntem oameni răniți și mulți dintre noi nici nu știm lucrul acesta. Însă este de datoria morală a fiecăruia să aducă ceva bun și util în societatea pe care o împărțim toți. Nu este totul roz la tine ( ar fi dubios să fie așa) nu scrie despre asta, nu vorbi. Arată ce vrei tu să arăți, dar să fie real.

Și nu este real să mergi să iei pâine cu machiaj de gala premiilor Oscar și cu coafură demnă de Globul de Aur doar pentru că te știe lumea și lumea nu trebuie să vadă că de fapt ai cearcăne de la nopțile nedormite și riduri fine în jurul ochilor pentru că 20 de ani aveai în urmă cu 20 de ani. Cum nu este normal să arăți în industria aceasta a parenting-ului doar ce ai realizat tu bine, frumos, deosebit sau ai făcut și ți-a ieșit și atunci vii cu titluri bombastice de genul soluția, rețeta, medota infailibilă. Da, sunt, chiar așa sunt, dar omiți că sunt pentru tine și că din lucrul cu copiii personali nu poate ieși o schemă general valabilă.

Viața nu este roz, viața roz este obositoare. Oamenii sunt oameni. Diferiți, unici însă toți ne dorim să fim acceptați, asta este clar că de aici pleacă și percepția aceasta cum că este ok să arăți ce nu ești tu. Și ca să răspund la întrebarea din titlu, da este foarte greșit să transmiți doar ce este frumos în viața ta, chiar dacă ție îți apasă niște butoane de pozitivitate și se eliberează niște endorfine în organism, sigur și ceva dopamină dacă primești like-uri și mai ai și ceva comentarii apreciative, însă la nivel de comunitate consider că este un act egoist și pe termen lung nu îl ajută nici pe cel în cauză, declanșatorul de pozitivism aparent.

Vă doresc să aveți parte de socializări reale.

trendy ethnic woman applying lip balm in front of mirror
Photo by RF._.studio on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *