Mă tot învârt în jurul acestui subiect de multă vreme. Am zis hai să nu mai judec, să nu mai critic că și așa nu ajută pe nimeni. Că îmi ajunge mie de câte ocheade înfrunt când ies cu copilul pe afară și nu este îmbrăcat conform standardelor celor care ne ies în cale. Că oamenii nu înțeleg de ce să aibă cizme de ploaie la patruzeci de grade sau combinații ciudate de materiale și culori. Tocmai de aceea că în accepțiunea unui copil nu este ciudat, încă nu are aceste filtre. Dar nu-i nimic că îl aduce grădinița, școala, societatea la linia care trebuie, aia unanim acceptată.
Eu înțeleg că sunt copii cu personalitate sau cu creativitate puternică și unii vor geacă cu glugă în luna iulie. Știu că doar am trecut și eu prin asta până în momentul în care au dispărut gecile și nu au mai fost vizibile, n-au mai prezentat nici interes. Însă de aici și până la a vedea nu unul, nu doi, ci zeci de copilași blindați până în diți când afară sunt douăzeci și mai bine de grade, mi-e greu să cred că toți au personalitate puternică. Mai ales atunci când pun mâna pe căciulă și o trag de pe cap și imediat se aude: Băh, pune căciula la loc. Acum!
Așa cum cei de pe stradă și din parcuri se minunează că al meu copil de multe ori este cel mai dezbrăcat de acolo și eu mă minunez cum mai toți copiii sunt exagerat de îmbrăcați. La cea mai mică adiere de vânt hop căciula. Mă distrează enorm părinții care sunt îmbrăcați aproape de plajă, dar copilul are hanorac, vestă și căciulă.
M-am bucurat când am văzut în fața grădiniței o mamă care dădea jos straturile de haine de pe al său copil că era întradevăr foarte cald. În momentul în care îl ajuta să dezbrace o bluză cu mânecă lungă si să rămână în tricou mă gândeam cum o fi stat copilul acela la grădiniță atât de îmbrăcat toată ziua. Uimirea a venit abia după ce a dat jos bluza cu mânecă lungă atunci când am observat că avea și maiou pe sub tricou. Scpăse de un strat, dar a rămas cu alte două.
Știu că sunt copii care sunt mai friguroși. Am și eu un exemplu în familie de un copil care mă uimește de cum poate resimți frigul deși nu s-a chinuit nimeni să îi pună straturi de haine, ci din contră. Dar nu a mers. Frigul este frig. Însă mă îndoiesc puternic că toți cei pe care îi văd eu prin parcuri și pe stradă, acei copii care aleargă de curg apele pe ei sunt toți, dar absolut toți din categoria friguroșilor.
Eu am fost copilul care purta căciulă până în iunie. Căciulă și vestă tricotată de bunica. Muream de cald, leșinam pe sub hainele călduroase, eram roșie la față, dar nu aveam voie să dau căciula jos de pe cap și nici vesta de pe umeri. De ce? Pentru că răceam des, foarte des, eram miss viroză în absolut fiecare anotimp și mama considera că mă ferește de răceală dacă sunt bine îmbrăcată chiar și atunci când afară erau temperaturi ridicate. Abia când am început să dau jos straturile de haine, să las corpul să îi mai fie și frig și nu doar exagerat de cald, abia din punctul acela au început și virozele să îmi mai dea pace. Asta și o multitudine de alte conștientizări. Doar mai binele este răul binelui cum bine am simțit și eu pe pielea mea.
Nu ajută să îmbraci un copil ca pentru Siberia, să îl duci în parc și acolo să te superi pe el că aleargă și pe urmă transpiră. Deși pare greu de crezut copilul chiar are capacitatea de a se îmbrăca suficient de gros sau de subțire pe cât îi este și nevoia, am citit treaba asta într-una din multitudinea de cărți pentru parenting pe care le-am citit și deși mi-a fost greu să cred, am ales să testez. În cazul nostru s-a adeverit. Asta când fashion-ul nu bate vremea și consideri că e mai cool să fii îmbrăcat sumar la minus douăzeci de grade atâta timp cât arată bine, frigul devine o opțiune, căci da mai pățăsc și din astea.
În concluzie, a venit vara, dacă nu calendaristic, măcar în termometre, chiar este cazul să băgăm căciulile în dulapuri. Zic și eu…
