Între noi nu există secrete

Am încredere oarbă în el și el în mine, de aceea ne spunem tot. Absolut tot.

Eu am crescut în bula în care femeile au avut de suferit din cauza bărbaților, prin urmare la mine a ajuns un mesaj foarte puternic, acela de a nu îi spune soțului tot ce întrerprinzi pentru că asta îți poate aduce multe neplăceri. Pe măsură ce am crescut în bula mea socială mesajul s-a schimbat și am întâlnit oameni care promovau sinceritatea în cuplu.

 Ok sincer dar, până unde?

Până la capăt ar spune unii, fără absolut niciun secret.

Mi-a luat ani să înțeleg că a avea părți din mine care țin de mine și sunt ale mele și eu decid și aleg cu cine să le împart nu intră la categoria secret ci mai degrabă identitate care este a mea și care este absolut normal să fie a mea.

Chiar orice nu pot să îi spun partenerului. Și nici nu doresc. Nu este de interesul partenerului să știe cum și în ce fel mă hăhăiesc eu pe unele grupuri cu fetele sau ce mai șușotim pe acolo. Sunt glumele noaste și noi le înțelegem.

Pe lângă glume mai am și spațiul de refulare. Am nevoie să mă plâng, să urlu, să zbier, să mă vaiet acolo unde sunt înțeleasă de o minte asemănătoare cu a mea. Și este mai bine pentru toată lumea ca eu să urlu într-un loc unde celălalt nu ia probleme mele să le ducă acasă ci le lasă acilo în spațiul comun, decât să urlu în propria casă și să perturb echilibrul. Fac și asta, însă nu este cazul chiar de fiecare dată.

A-mi aparține mie nu înseamnă a minți sau a avea secrete care pot clinti încrederea celuilalt în mine, înseamnă a avea grijă de mine ca să pot avea grijă de cei de lângă mine. Cu toții avem sau am avut momente în care nu am fost bine cu noi, dar am avut grijă de cei de lângă noi, lucru care ne-a adus un dezechilibru și mai mare. Un automatism format de un program de sacrificiu scris undeva în trecut și care își face de cap în prezentul fiecăruia. Eu clar am trăit asta.

Nu am atins perfecțiunea, nici echilibrul, nici zen-ul, doar mai rescriu din istoria personală când mi se mai deschide mintea pe alocuri. Mi se mai întâmplă și din acestea. Și nici nu am căzut din pat.

A nu se înțelege că eu încurajez minciuna sau mințitul partenerului, însă cred cu tărie că a te dezvălui treptat și câte puțin este de bun augur într-o relație, mai ales una pe termen foarte lung.

Până la urmă chiar se poate pune semnul egal între nu am secrete față de tine și încredere oarbă? Adică acea încredere de neclintit, de neîndoit, de nestrămutat? Cred că varianta mai bună ar fi am încredere în tine că vei lua deciziile potrivite astfel încât să nu ne fie periclitată relația. Că secrete avem toți sau ar trebui să avem, sau chiar ar fi normal și sănătos să avem.

white and black french bulldog
Photo by Anna Shvets on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *