Mă sperie când farmaciile îmi urează un Paște fericit

Se face cumva că am ajuns să primesc notificări pe mail de la farmacii. Informări, reclame, delete fără să deschid, lene să mă dezabonez. Primesc oricum notificări de la tot felul de firme, firmulițe, reclame de fel și soi că nici nu le țin socoteala, le văd acolo în inbox cum mă așteaptă să mă informeze. Nimic nou și nici neobișnuit la mine, nu sunt eu singura care împărățește această lume a informărilor pe mail.

Ei la mailurile de la farmacie altfel stau lucrurile, parcă îmi dau așa sentimentul că le sunt datoare cu ceva. Uite ți-am trimis mailul cu reducere la medicamentele pentru ficat, vino să le cumperi. Cam așa și cu mailurile în care îmi urează de bine de sărbători. Paște fericit și un colebil la reducere. Ce-i asta? Informarea îmbolnăvirii? Anticiparea îmbolnăvirii?

Vino la noi la farmacie.

Dar nu sunt bolnavă.

Încă! Până ajungi la noi, cât stai la coadă sigur te imbolnăvești. Ți se pune un cârcel, ai crampă muscalară, nu se știe niciodată. Noi suntem pregătiți.

Cam așa se derulează în capul meu un dialog dacă ar avea loc între mine și cel care gândește să îmi ureze pe mail în preajma sărbătorilor.

Serios, nu mă simt datoare față de nicio insituție cum mă simt datoare față de farmacii. Nici nu știu pe care să o mulțumesc mai repede că eu am 10 numai așa cât mă învârt pe loc. În care să intru? 10 diferite, nu le-am pus la socoteală pe cele care se repetă din cinci în cinci metri. Care or fi ăia care îmi oferă cel mai bun pachet de Paște?

Bună ziua, am venit să iau pachetul de Paște. Știți cel care este menționat în mailul cu urarea de sărbători.

Aaaa pachetul îmbuibare îi spunem noi. Nu mai avem, s-a dat.

Păi și eu ce fac acum fără îmbuibare?

Așteptați până la următoarea sărbătoare și veniți mai din timp, nu mai așteptați până în ultima clipă că vedeți se dau foarte repede urările de sărbători.

Mare mi-e grădina mail-ului!

woman in pink dress and white stockings
Photo by cottonbro on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *