Teama mamelor de a nu le transmite copiilor ideea de sacrificiu a femeii

De ceva vreme tot citesc pe interneții patriei treaba aceasta cu feminismul, activismul, egalitatea și alte toate cele în care se face referire la femei. Însă și mai des de atât citesc despre teama sau cum să nu faci să transmiți mai departe copilului ideea de sacrificiu al femeii. Și nu doar ideea ci și meteahna. Lucru care este cam imposibil dacă mă întrebați pe mine. Bine, știu nu mă întreabă nimeni și oricum oamenii pot trăui liniștiți și fără să afle părerea mea, însă eu mi-o spun oricum.

Da, femeia face multe! Femeia a făcut din toate timpurile multe.

Bunica. Bunica mergea la toate muncile câmpului și muncile erau multe. Mergea la câmp la prășit de porumb, când venea acasă pregătea mâncarea pentru a doua zi la câmp, se trezea dimineața la 3 ca să lase gospodăria în ordine, să pregătească mic dejun și să pună la pachet tot ce era necesar pentru ziua de câmp. Mergea la tăiat, legat și cules de vie. Mergea când se cosea fânul la pădure la prânz cu mâncarea caldă. În prima parte a zilei gătea și se ocupa de gospodărie iar de la prânz se ocupa de întorsul fânului. În timpul acesta bunicul nu dormea și el mergea la aceleași munci, meșterea prin curte sau hrănea animalele. În schimb nu gătea și nu se ocupa de bagaje și pachete.

Mama. Mama a spălat de mână pentru cinci persoane ani mulți. A gătit pentru cinci persoane oale mari cu ciorbă. A mers ani de zile la serviciu în schimburi, inclusiv de noapte. Când noi copiii am crescut ne ocupam de curățenia casei. Ne ocupam atât de des că ajunsese să mi se acrească de cât scoteam covoarele afară. Nicio vacanță nu începea și nu se termina decât în bătut de covoare și șters de geamuri cu spirt și mobilă cu gaz. Era o dezinfectare și desprăfuire continuu. La un moment dat spusesem că eu când voi fi mare voi avea o casă numai din sticlă să nu îi fac nimic. m-a liniștit mama când mi-a zis că și sticla trebuie ștearsă.

Am ajuns mare și am o casă care este de fapt a băncii și care este absolut obișnuită, niciun geam în plus sau în minus. O casă în care este posibil ca la un moment dat în care eu mă plângeam de mizerie, haos și praf să fi fost mai curat ca în farmacie. Totul era ordonat, așezat, neclintit și nici nu acceptam deranjul. Totul era curat, geamurile erau mereu șterse. Acum, este într-adevăr haos în multe zile, însă este o evoluție, este un mare pas în față acest haos care m-a scos din ghearele perfecționismului. Măcar pe alocuri.

Cum să nu transmit eu copilului meu efectul acesta de sacrificiu al femeii când eu l-am preluat fără să gândesc? Iar treaba aceasta nu are nicio legătură cu inteligența. Că a fi prins în niște programe de care nu îți dai seama nu ține de inteligență. Cât să îi explic eu copilului că într-o casă și femeia și bărbatul pun mâna și fac împreună lucruri când vede în jur multe exemple în care în mare parte femeia face. Cum să îi arăt eu că și un băiat se poate juca cu păpușile, așa cum și o fată poate avea trusă de scule, când este suficient să meargă în locul de joacă și să audă exact contrariul. Bula să fie o soluție? Posibil, nu am de unde să știu, nu am testat-o.

De ce cred eu că nu poate fi oprită o astfel de moștenire? Chiar dacă într-o casă treburile se împart în mod egal, chiar dacă fiecare face câte ceva, există lucruri care sunt făcute doar de mama sau doar de tata pentru că posibil ca unul dintre ei să fie nepriceput în a face ceva sau pur și simplu să nu îi placă.

Și de fapt discuția voiam să o aduc în următorul punct: menajera. Ei bine, menajera este femeie. Întotdeauna. Copilul care va vedea în casă femeie la curățenie va ști din start că este un job de femeie, că este treaba femeii să faca ordine în casă și să spele wc-ul și să șteargă geamul. Chiar dacă mama nu face lucrurile acestea, chiar dacă nici tata nu face, însă cineva face și acel cineva este o femeie. Este naiv să crezi că un copil preia doar ce vede acasă la părinți. Un copil preia și ce vede în afara casei și ce vede în casa proprie la alte persoane care îi trec pragul. Sacrificiul femeii ca moștenire nu poate fi oprit, chiar dacă eu mama nu l-am preluat sau chiar dacă l-am preluat și am învățat să mă debarasez de el, moștenirea generațiilor al căror ecou încă se aude nu poate fi ștearsă printr-un clipit de gene. Nu degeaba se zice că dacă petrece copilul mai mult timp cu bona decât cu mama, acesta va semăna cu bona și nu cu mama, cam așa este și cu menajera. Este acolo în casă, transmite și fără să deschidă gura.

Eu nu spun aici că este greșit să ai ajutor la treabă în casă, cum nu este greșit nici să se împartă lucrurile în casă, însă este nerealist să sper că nu transmit generațiilor viitoare un astfel de program.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *