Cărțile care reușesc să îmi curgă râuri

Până acum câțiva ani nu citeam cărți lacrimogene. Aveam eu parte de suficient de multă dramă încât să mai citesc și cărți care să mă inunde la propriu. Sau cel puțin asta credeam. Până mi-a picat în mâini Oamenii fericiți citesc și beau cafea care mi-a dat reset complet și m-a lăsat de la prima pagină într-un lac lacrimogen. De atunci am mai citit ce a scris Agnes Martin-Lugand, însă niciuna dintre celelalte cărți, drăguțe de altfel, nu au reușit să îmi mai curgă râuri.

În tot cazul schimbarea fusese pornită, odată robinetul deschis am simțit nevoia ca din când în când să îl aud curgând controlat prin intermediul unor cărți.

Așa am ajuns la Privighetoarea printr-o pură intenție neintenționată transformând-o pe Kristin Hannah în una dintre scriitoarele mele de de suflet la care mă întorc de fiecare dată când trebuie să golesc sacul în fantasmagoria proprie.

Spre deosebire de Agnes Martin-Lugand, la Kristin Hannah am găsit și în următoarele cărți drama frumos conturată pe care o caut uneori. Nu i-am citit toate cărțile, mai am și alte interese, însă cu timpul voi ajunge să îmi completez biblioteca.

Cu toate că nu citeam cărți lacrimogene, reușeam să citesc cărți care făceau cumva să se strângă carnea pe mine. Astfel că Agonie și extaz m-a purtat prin sentimente diverse, Prietena mea genială m-a trecut prin furie, revoltă, admirație. Privind înauntru m-a dus în zona de introspecție și de comparație pe principiul uff bine că asta nu am pățit. Iar 27 de pași m-a făcut să mă gândesc serios la cât de important este să primești ajutor și să fii acceptat pentru a te integra în societate, ceea ce înseamnă că nu doar omul trebuie să se adapteze societății, ci și societatea trebuie să se adapteze la om.

Îmi plac aceste cărți numite lacrimogene tocmai pentru că mă trec printr-o suită de sentimente și tocmai acest amalgan fac deliciul cărții. Plus faptul că explorarea imaginației este la cote înalte, mă transpun în sitațiile acelea sau mă gândesc cum ar fi dacă? Iar pe lângă toate acestea unele mai și vindecă, cele care nimeresc exact situațiile mele de viață.

Spor la citit cu sau fără râuri.

adult blur books close up
Photo by Pixabay on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *