Am citit și am trăit sentimente complexe citind această carte. Am trecut de la empatie, la furie, la nervi, la empatie. M-a făcut să mă gândesc dacă această carte ar ajuta tinerii infractori, cei care au ajuns să cadă destul de jos să găsească în ei puterea de a se ridica.
Acum ceva ani când eram în facultate ni s-a sugerat să ne formăm mâna pe scris. Eu nu voiam să intru în breasla jurnaliștilor, însă nu m-am ferit de ocazii în care aș fi putut învăța orice se putea învăța. Ni s-a spus că putem merge în sălile de judecată, să urmărim procese și să scoatem știri și subiecte din ele, astfel încât să purcedem pe drumul de jurnalist. Ei, da, asta pot să fac mi-am zis, mai ales că nici nu intrasem vreodată în tribunal. Ce să fac eu acolo!? Așa că m-am trezit într-o dimineață cu gândul acesta. M-am învârtit puțin pe la Unirii parcă să îmi fac curaj să intru în tribunal. Era totuși o clădire impresionantă, iar curajul nu a fost un punct forte al vieții mele în general. Am urcat treptele betonate, ușa de la intrare era deschisă, nu m-a întrebat nimeni nimic. în filemele mele nu puteai intra oricum într-un tribunal, dar asta era în filme. Am împins o ușă mare și grea din lemn și am nimerit într-o sală de judecată în plin proces și cu băncile pline. M-am așezat pe ultimul rând pe o bancă încercând să par invizibilă și mi-am scos o agendă și un pix. Pe partea dreaptă unde mă așezasem eu erau famiile acuzațiilor, pe partea stângă erau acuzații. Trei tineri încătușați și legați între ei cu lanțuri care aruncau priviri fugare în spate la cei veniți de acasă și le făceau cu mâna încătușată pe cât de discret puteau. Acela a fost momentul în care m-a apucat o frică teribilă de locul acela, de ce însemna el, de groaza de a fi în situația în care să îmi pierd libertatea. Judecătorul avea vocea aspră și tot certa avocatul care era o femeie tânără și drăguță. La auzul domnișoară dumneavoastră cunoașteți legea sau nu? Ce ați învățat în facultatea aia? Mi-a fost clar că este momentul să fac pași înapoi în coconul sigur. Nu m-am mai întors în sala de judecată și nici nu am mai simțit nevoia să învăț cu orice chip să scriu.
Cam aici m-a purtat cartea aceasta, mi-a evocat amintiri, stări, emoții. M-a dus în trecut, m-a purtat în copilărie. Oare eu cum de nu am luat-o pe drumuri lăturalnice? Aveam potențial. Și eu îmi doream să scap. De frică? Mă bucur azi că viața mi s-a așternut astfel încât să îmi fie bine, iar demonii mei să fie domoliți fără să fac rău altora.
Citind autobiografia lui Tibi Ușeriu nu consider că este un erou, dar consider că putem privi cu empatie într-un om cu voință de fier care a reușit să își schimbe viața și să dea ceva societății care oricum nu a făcut nimic pentru el când era copil abuzat și trăia într-un mediu ostil. Și mai consider că nu este treaba nimănui să îi judece acțiunile pentru care a plătit, cu toate că nu a dus un stil de viață demn de urmat și nici de apreciat.
Nu dă sfaturi în cartea sa, nu spune fă sau nu face, spune ce l-a ajutat pe el ca să supraviețuiască, să trăiască, să reușească în condiții extreme. Este adevărat că dă cam multe detalii despre infracțiuni și sper să nu devină vreo sursă de inspirație pentru tineri naivi și dornici de acțiune, însă oricum surse de informare sunt peste tot pentru cei care au astfel de înclinații. Trecând peste aceste aspecte, cartea este a unui om care s-a crezut invincibil, care a suferit, care a plătit pentru ce a greșit, care s-a reabilitat în colțul său de lume.
În final am să spun de ce cred eu că a avut cartea aceasta un succes fulminant și încă se vinde. Oemnilor le plac dramele. Iar aici este povestea unui om care a plecat în viață din start fără șanse pentru că oricum nu le-ar fi văzut ca să le valorifice. Dacă facem un exercițiu de imaginație și am considera că Ușeriu nu s-ar fi ridicat din propria-i condiție, dar ar fi scos o carte fără happy end, ar mai fi avut același succes? L-ar mai fi admirat lumea? Îmi este greu să cred pentru că suntem o țară care nu ajutăm pe cei care au trecut pe la închisoare să se reabiliteze, ba chiar am fi în stare să îi înfundăm și mai tare. Ușeriu a devenit un fel de erou pentru că a reușit, pentru că s-a ridicat deasupra propriei condiții și pentru asta a fost apreciat.
