Gata carantinarea să înceapă carantinarea

Începeam săptămâna trecută în forță cu carantinarea de bună voie și nesilită de nimeni și râdeam cumva mai mult sau mai puțin voalat că vine carantina în toată țara cu miros de primăvară. Speram să rămână o glumă din aceea proastă de om trist care nu are simțul umorului. Dar gluma asta proastă mă împinge în coaste cam cu viteza cu care m-am grăbit să spun că a venit primăvara, dar cu fulgi mari de iarnă.

Astăzi a fost prima zi de decarantinare și m-am întors într-o Capitală înroșită de valul…care val că începem să îi pierdem numărătoarea. Așa mă hăhăiam și anul trecut că am ieșit și eu în oraș și după ne-au închis ăștia de unii au mai văzut lumina zilei doar de la geam. Și anul ăsta la fel, că nu mi-a fost învățătură de minte anul trecut. Am ieșit eu în oraș după un an de îmi arătau fetele cu precizie că ăia de treceau pe lângă noi erau oameni, ceva ce cu greu am văzut în ultimul an. Cred că port ghinion țării ăsteia. Cum ies eu în oraș cum se înroșește harta. Nu mai bine stau eu în sălbăticia mea? Păi nu prea bine că ajung să văd oameni doar în vederi poștale.

S-au gândit bine cinematografele când au spus că nu redeschid pentru a închide în câteva săptămâni că sunt costurile mai mari să se tot joace de-a cinematograful. Iată că deja s-a dat cu praf de închidere. Nici nu știu în punctul ăsta în care ne aflăm și în care ne luptăm pentru supraviețuire pe toate planurile cum e mai bine. Să lăsăm economia să respire fără să ne pese de oameni sau să ținem la viața oamenilor, fără să ne pese de sănătatea lor mintală și fără să știm dacă au ce pune pe masă.

Cu toată vaccinarea care ar fi trebuit să ne aducă speranță și să ne readucă viețile la dorința fiecăruia și ne-am trezit tot în valuri, tot cu teamă, tot cu fereală și cu speranța că nu luăm boala sau că nu reluăm. Ferice de ăi din vârf de munte.

Auzeam de dimineață la radio în drum spre Capitală că Italia a dat drumul pe șine unui tren ATI pentru a ajuta spitalele să nu mai ajungă în colaps dacă vor fi copleșiți de noul val al noului coronavirus, că tot uită să îmbătrânească. Și mă gândeam eu așa în capul meu, noi la ce și unde dăm drumul pentru a mai lua din presiunea spitalelor în condițiile în care nici Balșul nu mai funționează la capacitate maximă după incendiu. Nu prea avem la ce. Sper doar să nu fie adevărată povestea aceea în care oamenii sunt ținuți sedați prin spitale ca să nu deranjeze.

Până la următoarea carantinare mai respir aer de Capitală, chiar și așa poluat cum este el, e al nostru și ne trebuie.

Primăvara într-un pahar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *