Călătorie în Italia. Continuarea…

…sau întoarcerea acasa

Am convins soțul și a mai scris un text și despre întoarcerea în țară și condițiile de decolare, respectiv aterizare, în caz că vreți să plecați pe undeva să știți la ce să vă așteptați. Asta sperând că se termină porcăria asta mai repede și atunci informațiile prezentate aici vor fi inutile. Călătoria de data aceasta a fost dinspre Italia spre România și nemulțumirile aferente. Enjoy.              

După mai bine de o luna printre italieni m-am întors acasă. Întoarcerea nu a fost deloc mai simplă sau mai bine zis diferită față de plecare, cu toate că Italia nu e România (cum zicea Băsescu cu iarna și vara…), lucrurile sunt oarecum la fel.

               Am căutat din timp informații referitoare la condițiile de călătorie, documente,  test Covid, izolare. De fapt nu se mai numeste izolare, ci carantinare. De ce oare?

               Informatiile tot pe canalele de știri le-am găsit, cu toate că nici acolo complete. De săptămâna trecută anumite zone din Italia au intrat în zona portocalie, dar știrile nu s-au schimbat. Pe digi24.ro de unde mi-am luat informațiile spunea că Lombardia (respectiv Milano, de unde plecam eu) intra în zona portocalie, dar continuarea informațiilor erau pentru zona galbenă. Oricum se pare că este același lucru din punct de vedere al documentelor și al carantinei. Doar local sunt restricții diferite în funcție de culoare.

               Plăcut surprins am fost de viteza de răspuns la testul Covid PCR. Acesta a fost trimis în maximum 30 de minute în format text cei drept. Adică eu nu ajunsesem înapoi la firma unde îmi desfățuram activitatea și mail-ul sosise. Cu toate că doamnele de la recoltare spuneau că maximum 48 de ore.

               Revenind la test, doresc să subliniez că nici aici nu se dezmint italienii și se prezintă tot cu persoane care nu știu altă limbă decât cea națională. Înțeleg că doamnele sunt și asistente și recepționere și fac de toate acolo (sunt niște corturi improvizate gen drive-in ca la noi), dar interacționează cu diverși oameni, printre care și călători străini. Trebuie să comunice cumva… De comunicat am comunicat tot într-o limbă greu definită… NAME? Si, si… DATA? Data.. (am subînțeles că e data nașterii și nu data curentă)… HERE? No importante… OK, daca tu zici… Și semnătura și ia foaia. Răspuns foarte rapid precum ziceam, iar pănă seara a sosit și mail oficial cu antet, complet, dar nu în limba engleză cum cerusem. Bănuiesc că nu am plătit destul sau nu ne-am înțeles, dar în dreptul rezultatului scria “absente”. M-am gândit că s-or prinde și ai noștri ce înseamnă asta. Cu toate că oricât de stricți vrem să părem, eu cred că oamenii din aeroporturi și instituții ale statului care lucrează în această zonă, știu prea bine traducerile de bază. Asta cu documente traduse în limba țării respective sau în engleză este doar o treabă oficială și de care se pot lipsi. Nu cred că doamna de la Otopeni care primește vreo 10 avioane pe zi cu români din Italia, Spania, Anglia sau Germania nu știe care sunt cuvintele de baza…

Rezervarea biletului de avion a fost mult mai ușor de găsit. Chiar și prețurile au mai scăzut, am plecat cu 170 de euro per bilet și m-am întors cu 70 de euro per bilet. WizzAir cu care am călătorit, a trimis informări și mail-uri în fiecare zi anterioare zborului cu documentele necesare a fi completate pentru zbor și obligativitatea testului Covid. Cu toate că nu toate documentele erau necesare, lucru care mai mult încurcă și mai puțin ajută. Ce a fost surprinzător, că declarațiile de carantinare erau și în limba română și în limba engleză, atașate de câte 2 ori fiecare, dar nu spuneau de ce. Văzând că sunt identice, am ignorat dublurile, dar ce să vezi, era nevoie de declarație în 2 exemplare. Așa că în aeroport am completat încă una.

               Avionul a avut o ora întârziere la decolare, dar am primit mesaje de informare cu aproximativ 3 ore înainte de decolare, ceea ce a fost foarte profi. Au încercat ei o recuperare din întârziere la îmbarcare, dar nu prea a fost posibil, că multe persoane nu aveau documentele în regulă. Chiar vreo 10 persoane au fost refuzate la îmbarcare din această cauză.

               La aterizare la Otopeni lucrurile au fost identice ca la aterizare în Milano. Cozi, scandal, nerespectare rând și persoane. La depunere declarații la cele 3 “ghișee” DSP am stat o oră. Lumea se ducea glonț pe lângă rând în față. Cei mai mulți și mai tupeiști erau dintr-un avion aterizat ulterior din Spania. Treceau pe lângă noi cu pretext că trebuie să ajungă la toaletă, că îi așteaptă transportul, că una că alta, așa o fi, dar prefer să îmi păstrez scepticismul. Când cei de la rând au deschis discuția cu cei de la ghișeu, răspunsul a fost că ei nu sunt autorități/poliție, cu toate că se plimbau vreo 2 agenți pe acolo. După ce reușești să depui declarația de carantinare, ajungi la controlul vamal unde sunt 10 ghișee deschise și normal rezolvi în 30 de secunde.

               Oricum, eu cred că dacă am fi mai civilizați și am respecta regulile, rândul și am fi informați corect, întârzierile și nervii s-ar reduce la jumătate. Dar informarea că îmi trebuie declarație în 2 exemplare am auzit-o în treacăt, verbal dintr-o discuție pe care o avea un alt pasager cu un agent. Nu scrie nicăieri nimic. În aeroport nu scrie nicăieri că ai nevoie de ceva. Test. Declarație… Erau călători care se informaseră că dacă stau maximum 72 de ore în România nu stau în carantină, dar agentul îi spunea că trebuie să demonstreze și el nu avea cum… Cred că informarea lipsește aproape complet. Iar mae.gov.ro este foarte elevat scris și uneori nu este actualizat. Trebuie găsită o modalitate de informare și pentru persoane necunoscătoare, că drept de călătorie avem toți.

white and black road sign on green grass field
Photo by Darli Donizete on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *