„Cât a durat tu să pui vasele alea acolo în mașină, eu deja le spălam”

Eu și copilul suntem amatori de mămăligă. Fie că este moale și cade ușor din lingură, fie că este vârtoasă de o tăiem cu cuțitul, mămăliga se invită frecvent în farfuriile noastre. Nu știu cum este pe la alte case și cum sau mai ales în ce se pregătește acest fel de mâncat, însă eu păstrez tradiția de acasă și am un mic tuci pentru mămăligă. Tuci care rămâne cu o crustă galbenă după ce se eliberează de conținut.

Moment în care ajunge sub jet de apă și stă la înmuiat până crusta de pe fund se crapă și se umflă anunțând înmuierea. De ceva vreme de când folosesc constant mașina de spălat vase, după înmuiere, scurg apa, scot cojile de la mămăligă și așa cum este îl așez în mașină și drum bun spre raiul curățeniei. Tura aceasta am umplut mașina cu alte vase care urlau la mine și pe care le amânasem puțin de pe o zi pe alta suspinând în gând de cât de tare duc lipsa soțului care printre altele se ocupa și de vase și de mașina de spălat vase. De o lună îmi tot revine mie munca aceasta a vaselor, muncă de care m-am achitat onorabil, dar am avut un moment de slăbiciune în care modulul perfect job a dat rateuri și vasele au zăcut o zi și o noapte care pe unde au fost lăsate de izbeliște.

După cum ziceam, mașina fiind plină, tuciul a rămas tot în chiuvetă. Aveam opțiunea de a-l abandona în continuare ceea ce ar fi putut dura cam mult că în ultima vreme micșorându-se numărul de locuitori ai casei, s-a diminuat și numărul de vase murdărite, lucru care a atras după sine o folosire mai rară a mașinii de vase. Sau puteam să fac ceea ce mi se tot spune mie de fiecare dată când cineva extra familiei din casă mă vede că debarasez sau poluez, după caz, mașina de vase, că până stau eu după mașină mai bine îl curăț la chiuvetă. Ceea ce de altfel am și executat.

Ați putea crede ca dacă este înmuiată bine coaja aia tuciul doar se clătește cu apă după ce este golit și arată ca nou. Ei bine, nu. Exceptând faptul că am consumat multă apă pentru un tuci. Nu știu câtă că nu a fost un experiment, nu m-am uitat pe ceas înainte și după, dar am lăsat robinetul pornit a la long cât l-am curățat. Am pus detergent de vase pe burete de două ori și am folosit și buretele din sârmă pentru a curăța mai bine resturile lipite de pereții vasului și care se încăpățânau să rămână acolo. Mi-am zgâriat și o unghie cu ocazia aceasta în burete. După multă apă consumată, mult detergent, o unghie avariată și câteva minute mai târziu, tuciul a fost curat, lăsat la scurs și pus la locul lui o zi mai târziu. Vasele din mașină au ajuns la locul lor în aceeași zi pentru a face loc celorlalte vase murdare. Dacă aveam răbdare în 2-3 zile ajungea și tuciul spălat și la locul lui cu un consum mai mic al tuturor celor enumerate mai sus. Răbadarea cică-i o virtute, sau cel puțin așa am aflat eu citind cărți pentru copil.

Da, da știu că pare că încep să devin o maniacă ce tot scrie despre mașina de spălat vase, semn că nu prea am avut jucării când am fost mică și mă entuziasmez ușor de gadgeturile care îmi pică la orizont, dar cred că este scuzabil, iertabil, acceptabil. Mă tot minunez eu de mine cum pledam împotriva utilizării ei pe motiv că este ineficientă când o țineam doar ca să o șterg de praf, iar acum o ridic în slăvi cu fiecare ocazie pe care o am sau pe care mi-o creez singură. Cam așa e și cu cei care pe la începutul pandemiei râdeau de cei care începuseră să poarte masca pe stradă, iar apoi când virusul nu a plecat în câteva săptămâni cum speram toți de altfel, au schimbat macazul și au pornit robinetul îndemnului de a se purta masca. Cam tot așa și eu cu mașina mea.

O scurtă istorioară, atât, nimic mai mult. Vă las mai jos o alyternativă a mașinii de spălat vase 🙂 .

photo of a man washing dish plates
Photo by Andrea Piacquadio on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *