„Poți să te gândești la ceva frumos ca să treacă timpul mai repede”

Am mai scris eu pe aici că sunt un adevărat star al cartierului. Sigur nu va mai dura mult până voi începe să împart autografe în toate direcțiile când fanii pensionari mă vor asalta cu frenezie. Da, evident, la bătrâni am eu succes, credeam că este limpede ca apa de izvor.

Eram cu copilul în autobuz pe timp de înserare. Copilul vădise o curiozitate din punct de vedere al traficului urban pe care o lămurisem din trei cuvinte, că la câte explicații ofer zilnic și la câte întrebări răspund, ăia de se ocupă de interogatorii sunt pistol cu apă. Da, sunt expertă în a răspunde la secundă. yyeey. Moment în care doamna din proximitate se simte datoare să ajute copilul să treacă peste disconfortul așteptării de a ajunge la destinație. Nu că ar fi avut ‘mneai de unde să știe cât stăm noi în autobuz sau dacă este sau nu copilul plictisit, că nu întrebase. M-am gândit că primește și previziuni astrale cu cuponul de pensie și am lăsat-o așa.

Se întoarce spre copil și îi spune că dacă vrea să treacă timpul mai repede și să nu se plictisească să se gândească la ceva frumos. Moment în care devenisem extrem de atentă și de curioasă să știu ce gând frumos aș putea împrumuta și eu în caz de plictiseală. Nu a trebuit să aștept prea mult pentru că a venit continuarea cu promptitudine de chirurg cu bisturiul în mână, nu din acela care te nivelează involuntar: ai putea să te gândești la o poveste (aha, hai că a început bine, mi-am zis) cum ar fi punguța cu doi bani sau capra cu trei iezi (și a dat-o de gard cu o viteză mai ceva decât cea pe care o avea atunci autobzuul în care ne aflam noi).

Da, da, știu,vârsta, alte vremuri, atât a prins, nu este la curent cu noutățile. Dar, cine a pus-o să deschidă gura?

Capra cu trei iezi este o poveste frumoasă? O fi! Însă nu văd nimic frumos să îți amintești în caz de plictiseală exact când vine lupul și mănâncă iezii, sau cum dă dovadă de viclenie pentru a i se deschide ușa, sau cum mama capră uneltește un plan de răzbunare spre pedepsirea lupului. Ori chiar cum iedul rămas în viață este prezent în cadrul tuturor atrocităților și rămâne teafăr la căpuț fără pastile și fără psiholog. Mai frumos de atât ar fi putut concura doar ca femeia să se apuce chiar ea să îi povestească întocmai întâmplările cu pricina.

Este un astfel de basm potrivit copiilor? Părerea mea strict personală: este. Nu citim doar despre roz, floricele și frumos pentru că întâmplător basmele pregătesc copilul pentru viață și uneori viața mai dă și lămâi și e nevoie să înveți sau măcar să afli că ai posibilitatea să faci limonadă. Însă nu consider că toate basmele sunt potrivite de la vârste fragede. Undeva cam după vârsta de cinci ani copiii pot începe să fie pregătiți pentru basme. Iar pentru cele care par agresive chiar mai târziu, șase, șapte ani.

În continuare sunt de părere că intruziunea face mai mult rău decât bine și că este necesar să învățăm să stăm fiecare pe scaunul propriu.

Cam atât. Merg să îmi pregătesc pixul și carnețelul că cine știe…

man and woman walking on gray concrete bench
Photo by RODNAE Productions on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *