Aș putea să spun mic dejun din amintiri, însă poate fi și prânz și cină. Amintiri la stomăcel.

Omleta copilăriei mele este diferită de ce mănânc astăzi, însă nu foarte, păstrez elementele pe care le găsesc prin piață acum, iar atunci le găseam prin grădină de primăvara până toamna.

La țară omleta nu era neapărat un mic dejun, ci putea deservi ca prânz sau chiar cină. Era consistentă, calorică și extrem de gustoasă. Scotea bunica de la garniță și tăvălea într-o tigăiță o bucățică suculentă de carne bine făcută. Așa doar cât să se încingă puțin și să se topească untura de pe carne. După care punea pe rând câteva fire de ceapă verde, proaspete și fragede tocate nici prea mărunt, dar nici mare, o mână de leuștean tocat sau mărar după cum și ce dădea grădina și ouăle la final. Toate amestecate cu grijă. Când era gata omleta aceasta o răsturna pe o farfurie și cu o salată de lăptuci lângă. Delicios. Mâncam afară la aer sub o boltă din viță de vie.

Acum carne la garniță eu nu am, iar dacă aș avea nu aș mânca constant această omletă. Este gustoasă, dar și foarte calorică. De regulă eu păstrez proporția verdețurilor din omletă. O legătură de ceapă verde și una de leuștean sunt suficiente pentru a-mi satisface papilele gustative. Nu vă feriți de leușteanul în omletă, gustul este deosebit de bun.

Astăzi am simțit nevoia de o mâncare mai complexă, s-a nimerit că îmi servește și pe post de mic dejun și pe post de prânz. Leuștean în piață nu am găsit, nici mărar, era prea devreme când am vizitat eu piața. Așa că m-am mulțumit doar cu ceapa verde, cu câteva felii de bacon pentru crocânțeală, iar după ce s-au gătit și ouăle am presărat câteva fâșii de brânză cheddar. Salata este asortată gata ambalată de data aceasta, cea verde mă așteaptă liniștită în frigider. La final am asezonat totul cu o chiflă de la brutărie, se numește japoneză specială. Este moale. pufoasă și proaspătă.

Să vă fie de bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *