Ani de zile am supraviețuit alarmei de trezire și mă mir că încă mai respir

Ei, dramatizez și eu de amorul artei că până acum n-am auzit ca ceasul desteptător să omoare pe cineva. Nici lenea de altfel, dar aceasta nu m-a stresat niciodată pe cât au făcut-o ceasurile și alarmele.

Am urât ceasul de când mă știu. Nu sunt o persoană matinală, nu îmi place să mă trezesc cu ceas. Mi-a fost mereu greu să mă trezesc dimineața, iar de când am descoperit ce fain e să nu dormi noaptea mi-a fost și mai greu să deschid ochii. Când eram copil trezitul de dimineață era în grija mea. Aveam un ceas cu alarmă pe al cărui buton trebuia să apăs ca să se oprească. Era undeva pe o masă, cred, adică nu chiar la o întindere de mână ca să nu îl pot face să zboare, probabil.

Mai târziu când au apărut telefoanele care aveau și alarmă de trezire, au luat locul ceasului cu butonel. Telefonul stătea lângă mine că doar nu știam niciodată la ce mesaj din miez de noapte trebuie să răspund, așa că mi-am dezvoltat o teorie de trezire ca să nu ignor alarma. Nu că ar fi fost prea multe opțiuni prin melodiile de trezire, ton de apel sau de mesaje sau pentru ce mai necesita tonalități, dar chiar și așa unele erau mai drăguțe auzului, pe când altele te pregăteau pentru un atac de cord. Și în profunda-mi înțelepciune m-am gândit eu că dacă aleg o melodie prea drăguță nu va face altceva decât să mă lase să îmi continui somnul liniștită, pe când una de infarct îmi asigură o trezire definitivă. Așa se face că din telefonul meu ani de zile dimineața foarte devreme se auzea un cocoș strangulat de beregată care cucurigugea din toate penele. Groaznic, credeți-mă. Dacă nu ați avut așa ceva, nu ați ratat nimic. Slavă dezvoltatorului de telefoane că pe măsură ce aparatura s-a dezvoltat, cocoșul acela oribil a dispărut din peisaj.

Mă trezea alarma? Ooo da! Altceva mai făcea? Da, chiar făcea, îmi inducea o stare negativă încă de la trezire. Eram prost dispusă și cu capsa pusă. Bine, ori cocoșul, ori simplul fapt că mă trezeam la o oră imposibil de matinală. De la cocoș înspre prezent citire, am tot căutat cea mai iritantă melodie care să îmi servească pe post de trezitor de dimineață. Cam jumătate din viață am fost convinsă că doar un ton agasant mă poate urni din așternuturi, de sub pătura groasă și pufoasă.

De curând am schimbat telefonul. Da, nu știu ce se întâmplă cu telefoanele astea că atunci când am trecut de etapa de a-mi etala telefonul și doar vreau unul care să facă ce am eu nevoie, dar să fie și rezistent în timp, cedează în 2-3 ani, dar asta este altă discuție. După atâția ani de disconfort auditiv matinal, am ales de data aceasta cea mai plăcută și suavă dintre melodii. Să mă trezesc zen, nu căpiată de creieri. De trezit tot mă trezesc, tot prea de dimineață e, dar măcar nu mai urlă nimeni la mine.

Așa că vă recomand, dacă funcționați pe același principiu ca mine (deși mă îndoiesc că e plină lumea de nebuni) schimbați melodia cu una plăcută care să vă gâdile auzul. Cine știe, poate chiar zâmbiți la trezire. Mie nu îmi iese nici dacă vine Clayderman personal să îmi cânte Balada para Adelina la ureche.

brown wooden desk
Photo by Pixabay on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *