Am citit: Odihnă desăvârșită – Amos Oz

Dacă sunteți pasionați de cultura Israelită, de istoria lor, de modul în care își desfășoară viața anumite straturi sociale, atunci Odihnă desăvârșită este  romanul pe care este bine să nu îl ratați.

Amos Oz a scris o carte exact despre aceste aspecte ale vieții israieliților. Și nu doar atât, pentru că reușește Oz să surprindă conflictul dintre generații, lupta pentru autenticitate, dorința de a fi tu și nu de a fi ce își doresc alții de la tine. Aspecte pe care le avem și noi aici, fără să trăim în chibbutz-uri.

Odihnă desăvârșită este de fapt despre frământări, despre sine, despre dorință, despre libertate, despre evadare, despre siguranță, despre a fi altfel și despre a face altceva decât ordinarul vieții cunoscute. Cu greu am găsit odihna printre atâtea gânduri. Credeți-mă, merge de minune cu starea sufletească de astăzi, ziua în care ne-am lăsat copiii la școli și grădinițe, doar sperând că va fi bine.

Acesta chiar nu-i un roman ușor. Nu se citește între două înghițituri de cafea și nu se digeră prin filtrul rațiunii prea rapid. Este un roman greu, se citește tihnit, cu înțelegerea ascuțită ca să prisosească lectura.

Cartea se împarte în două capitole mari intitulate iarnă și primăvară. Iarna este mai mohorâtă și mai plină de frământări, pe când primăvara este mai caldă și mai plină de hotărâre.

Deși majoritatea cărților pe care le citesc mă fac să îmi doresc să merg să vizitez locurile în care se desfășoară acțiunea, aici nu mi-am dorit nici măcar o clipă să vizitez un chibbutz. Țara da, chibbutz-ul nu. Și nu pentru că nu ar fi bine descrise, ci tocmai pentru că sunt foarte bine detaliate, iar genul acesta de coabitare nu se potrivește oricui. Sunt zone sau locuri pe care nu doresc să le vizitez. Cum de altfel nu mi-aș dori niciodată să vizitez o țară unde aș fi escortată spre atracțiile turistice cu pușca la câțiva centimetri de capul meu. Pentru siguranța mea, categoric, însă oricât de frumoasă ar fi țara respectivă, mie îmi place libertatea. Cumva cred că se potrivea mai bine să fi scris textul acesta din pozția de libertate non-pandemică, pentru că de un an nu mai trăim noi cine știe ce libertate.

Revenind la carte, este plină de nuanțe și de întrebări existențiale. Cine nu și-a pus până acum întrebări fără răspuns sau nu a vorbit cu sine în van să ridice mâna. Ok, te-am văzut, acum poți să lași mâna în jos.

N-aș putea spune chiar că este un roman de introspecție, însă cu siugranță este unul în care ajută empatizarea cu personajul principal, pentru că este într-o febrilă căutare, prins într-n mariaj descentrat cu o soție lunatică, scopuri diferite și dorințe așijderea.

Merită citit. Un roman israelit este o experiență în sine, o călătorie către tărâmuri necunoscute, o scotocire prin viețile unor oameni pe care la final de pagină ai impresia că i-ai putut cunoaște.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *