Curentul chiar există. Mit, adevăr, realitate sau nu, curentul este cu noi în gând zi de zi

În emisiunea La Măruță dr Mihail Pautov explică despre mitul curentului și dacă este de fapt un mit. M-a interesat, cum să nu mă intereseze că doar trăiesc în țara geamului (ne)deschis. Las video-ul la final, preluat de pe youtube, unde l-am și vizionat de altfel.

Am trăit toată copilăria mea în mituri puternic înrădăcinate în cultura familie mele. Una dintre bunici a avut o mare influență în creșterea și chiar educarea noastră. Asta și educația precară și plină de mituri cu care ai mei părinți au plecat la drum, au făcut din familia noastră una tragi-comică. Miturile există și astăzi in aceeași familie, chiar dacă bunica mea nu mai este de mult, dar părinții mei sunt acum bunici și încearcă să transfere aceste mituri și asupra copilului meu. Fără succes, nu vă faceți griji.

Nu sunt împotriva leacurilor fie ele băbești sau nu, cum nu sunt nici împotriva medicinei, chiar dacă mai dă rateuri. Nu mă deranjează cu nimic să aplic pe ten felii de castravete atâta timp cât nu îmi fac rău, dacă nu reușesc să îmi facă nici bine. Cum nu mă deranjează ca într-o viroză să consum mult ceai cu lămâie, pe lângă tratamentul prescris de medic, chiar dacă nu mă vindecă, măcar mă hidratează.

Am fost un copil nu știu dacă sensibil sau bolnăvicios, cert este că aveam multe viroze pe an, atât la schimbare de anotimp, cât și în plină vară sau când oamenii deja nu mai aveau niciun muc în mod normal. Și deși nu am fost copil de apartament, ci copil crescut în curte, cu mult stat afară, mama mă îmbrăca cel puțin ca pentru Siberia. Nu aveam voie să dau căciula jos de pe cap până în iunie și atunci cu greu. Iar ilicul, mvai ilicul acela tricotat era nelipsit și vara dacă era musai și neapărat nevoie. Că doar este lucru știut că dacă răcești vara trebuie să fii foarte bine îmbrăcat la patruzeci de grade. La noi cumva tot timpul o viroză a fost asociată frigului. Mama avea un radar pentru căciulă. Știa ea foarte clar și sigur că daca am muci asta este clar pentru că am dat căciula jos. Ceea ce și era adevărat. Partea cu căciula cel puțin. Cum treceam de colțul străzii dădeam căciula jos de pe cap și când mă întorceam acasă o puneam înainte să intru pe stradă. De ilic acasă nu puteam scăpa că acolo radarul era pe infraroșu.

De când am copil și mergem în vizită la bunici, oricare dintre ei, se închid toate ușile de peste tot, toate geamurile, să nu intre pic de aer dintre două geamuri deschise că este curent și este inadmisibil să răcească mititelul copil. Nu interesează pe nimeni că noi vara ținem deschise cinci geamuri consecutiv și toate ușile deschise. Al meu copil nu a făcut un muc cât nu a intrat în contact cu nimeni. Iar pandemia asta a demonstrat-o cel mai bine. Cât nu a fost în colectivitate nu a avut nicio boală. Și a mers fără căciulă și în toate lunile de iarnă. Ținem cont de iarna care a fost în mare parte primăvară.

Dr Pautov spune de fapt că mitul curentului nu este chiar mit și că are ceva adevăr pe acolo. Bine ar fi ca toți doctorii să facă aceeași școală, să dețină aceleași informații și să ofere aceleași informații. Pentru că doctorul din emisiune spune despre niște studii și cercetări în condițiile în care eu personal am intrat în contact cu suficient de mulți doctori care mi-au spus că mitul curentului este doar un mit și că nu ne afectează cu nimic niciun curent. Nu știu pe cine să mai cred.

Se pare că temperatura scăzută în organism sub anumite grade afectează zona aceea răcită. De aceea unele persoane se resimt când le suflă aerul condiționat direct în ceafă. Vedeți detalii în video.

Însă cică nu este un motiv suficient de puternic pentru a nu aerisi casa. Deschideți geamuri și uși, lăsați aerul acesta curat pe care îl respirăm noi aici pe Pământ, dar fugiți din calea curentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *