Peripeții de pandemie: România, avionul și țara străină

Soțul meu, cea mai discretă persoană din câte cunosc eu, mi-a oferit acest text, proaspăt ca un ouț, despre experiența lui recentă într-o altă țară. Este clar că iritarea este la cote ridicate dacă și-a rupt din orele de somn pentru acest text. Poate ajută pe cineva, în caz că se mai încumetă lumea să călătorească, unii find nevoiți în interes de serviciu. Soțul a zburat cu compania aeriană Wizz Air în Italia și cu toate că a fost plecat și anul trecut de mai multe ori, lucrurile s-au degradat de la o vizită la alta. Nu doar la noi și nu doar noi ca oameni lăsăm de dorit, fiecare țară are cetățenii ei de care probabil s-ar lipsi fără regrete. Lecturare ușoară.

Pandemia de Covid ne-a ținut foarte mult distanțați sau izolați, însă mai avem nevoie și de călătorii, în cazul meu chiar în interes profesional. Mi s-a părut mai dificil modul de funcționare în acest moment față de precedentele plecări de anul trecut. Pornind de la faptul că sunt multe restricții și nu suntem informați fiind complicat  să găsești tot ce îți trebuie pentru o călătorie în UE și finalizând cu oameni care refuză să iasă din papucii naționali pentru a se înțelege cu semenii lor de peste hotare. Am căutat zile întregi actualizări pe site-urile instituțiilor noastre de stat (https://www.mai.gov.ro/ ; https://www.mae.ro/travel-conditions/3711), informații referitoare la zonele mele de interes (pentru că urma să mă deplasez în mai multe zone ale Italiei) și nu am găsit. Nimic util. Au fost momente în care actualizarile pe site-urile unde ar fi trebuit să găsesc informații corecte  erau cele de cu 2 săptămâni înainte, inutile pentru că realitatea din teren era alta. Înainte de Crăciun am găsit informația dorită și actualizată pe un site de știri, mai exact pe digi24.ro.

După ce am reușit de am găsit informațiile legate de călătorie (pe aceste site-uri: salute.gov.it ; viaggiaresicuri.it ; esteri.it), de restricții și ce documente îmi sunt necesare, am început să caut biletul de avion, acestea fiind foarte puține și la prețuri de până la 5 ori mai scumpe decât înainte de pandemie, iar dinamica valorii biletului variază și chiar se dublează de la o zi la alta. Bilet pe care anul trecut în vară l-am luat cu 50 euro de pe o zi pe alta, acum l-am găsit cu 250 euro. Asta daca îl găsești, pentru că sunt foarte multe zboruri anulate și locuri puține.

La compania pe care am ales-o (de fapt pe zona de Europa zborurile LowCost sunt într-un fel împărțite, anumite rute la anumite companii și atunci nu ai ce să alegi) am fost nevoit să aștept un zbor mai bine de o săptămână  ca să fie un preț rezonabil, nu la nivelul de anul trecut, dar acceptabil. Dar, compania nu m-a înștiințat referitor la condițiile de zbor și de restricții, decât după ce am achiziționat biletul. Ce rost are să afli ceva înainte, dacă pe urmă nu mai vrei bilet. În săptămâna care a urmat până la momentul călătoriei, compania mi-a trimis 3 email-uri în care se regăseau condițiile de călătorie și documente pe care să le printez, să le completez și să le am asupra mea pentru orice eventual control. Doar că documentele au fost neactualizate și unele doar în limba țării în care am călătorit. Limbă pe care chiar nu o cunosc, dar asta se pare că a fost problema mea, ori pandemia ne-a făcut brusc naționaliști. Având în vedere că ei au aproape monopol pe această rută, consider că ar fi fost corect să traducă sau să completeze în paranteze ajutătoare rubricile care trebuie completate. Mai mult, avem consulate și ambasade în fiecare țară care s-ar putea ocupa de aceste aspecte astfel încât să fim și noi informați. Și mai ales să fim informați corect.

A venit și ziua zborului… în aeroport la control și la check-in: pustiu. Aproape tot aeroportul Henry Coandă este pustiu și în mare parte în beznă din lipsă de turiști/călători. Dar, la cele câteva porți unde se așteaptă pentru îmbarcări, este buluc. Avioanele folosite momentan sunt cele mari, bănuiesc că trebuie să suplinească și zborurile anulate, iar respectul pentru clienți, distanțarea și siguranța cred că au fost uitate în alte avioane. Poate în cele rămase la sol.

Revin la călători și la documente. Eram înarmat cu vreo 6 documente printate, test Covid în 2 exemplare (tradus și în limba engleză), documentele pe care le-a trimis compania aeriană, plus un document luat de pe un site al țării în care doream să călătoresc. În avion  pe la jumătatea zborului asistentele de zbor ne-au dat o hârtie pe care să o completăm pentru a o înmâna la controlul vamal. Adică alt document tot în limba țării în care mergeam cu precizarea că din ce aveam la mine nu îmi va folosi decât testul Covid. În stilul românului descurcăreț, cum spunea Toma Caragiu “n-ai pe cineva, care știe pe cineva, care cunoaște această limbă…”, ne uităm unii la alții, copiem unii după alții, întrebăm în stânga și în dreapta cine cunoaște traducerea… și în sfârșit reușim, convins fiind că nu este totul corect. Aveam să aflu mai târziu cum stau lucrurile de fapt.

 În momentul completării hârtiei  s-au iscat adevărate controverse la bordul aeronavei. Adevărul este că și întrebările, dacă or fi fost corect traduse, lăsau loc interpretării mai mare decât distanțarea socială.  Exemplific, “locul de unde ați pornit călătoria” – unii spuneau că trebuie în amănunt trecută adresa, “locul unde se termină călătoria” – de asemenea erau voci care spuneau că doar orașul nu este suficient și trebuie inclusiv numele și adresa exactă a hotelului (în cazul meu) sau “data, ora și locul completării” – x.01.2021. Ora completării? Care oră, a aterizării, a depunerii declarației? „Locul completării?” –  34E la geam (locul meu din avion)? Până la urmă am lăsat-o așa cum am considerat, că voi desluși eu lucrurile la aterizare.

După 20 de minute întârziere la aterizare din cauza condițiilor meteo, ne transportă autobuzul (că pentru zboruri LowCost din România nu avem loc premium cu burduf în străinătate) și ce să vezi nu avem unde să coborâm. La ora 22.00 erau la ghișeele de declarații aproximativ 200 de persoane. Oamenii așezați la o coadă șerpuită ghidată printre stâlpișori cu bandă elastică de un domn care vorbea doar în limba natală (am mai zis că nu știu italiana?). Și dacă nu erau suficienți oameni care așteptau să iasă din aeroport și nu eram destul de înghesuiți (normele nu sunt ignorate doar la noi în țară), au mai sosit 3 autobuze cu alti 100 de pasageri care au aterizat cu alt zbor cu multe persoane gălăgioase, familii numeroase și cu copii mici. La început a reușit polițistul să mențină o ordine, dar apoi a dispărut în treaba lui lăsând la voia întâmplării buna organizare și bunul simț. Moment prielnic pentru ultimii sosiți în aeroport care au dat din coate (poate aveau ceva rude în România de știau medote) și au reușit să avanseze dintr-un pas cât alții în 20 de minute, dovada că nu doar românii fentează pe contrasens. Noroc cu un alt polițist care și-a făcut simțită prezența și care ne-a lămurit în graiul italienesc că ce am completat până în acel moment la hârtii și hârtiuțe nu este de actualitate, motiv pentru care s-au dat din mână-n mână alte foi de completat. Tot în italiană. Resemnat că nu înțeleg nimic din ce se întâmplă și nici ce scrie acolo, aștept să ajung la ghișeu. După 2 ore de stat la coadă, timp în care 50-60 de persoane din spatele meu au ajuns în fața mea, am ajuns la ghișeu și am rugat-o pe doamna de acolo să mă ajute să completez, arătându-i foaia necompletată pe care o primisem. Ne lămurim repede când se decide să mă întrebe dacă le cunosc limba și primesc o nouă și ultimă hârtie de completat în engleză de data aceasta.

După alte 20 de minute reușesc să trec și de control pașapoarte, tot cu (ne)respectarea rândului.

Iar în săptămânile pe care le-am petrecut până acum aici, mi-a fost foarte greu să comunic cu persoanele întâlnite. Dintre toți recepționerii (am înnoptat în 3 hoteluri până acum și la fiecare hotel am întâlnit cel puțin 2-3 recepționeri), 2 taximetriști, 2 controlori bilete tren, 5 ospătari/delivery boy, doar unul știa o limbă internațională. Și aici mă refer doar la persoane care intră în contact cu călători sau cu turiști.

VA URMA…poate

white and black road sign on green grass field
Photo by Darli Donizete on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *