Noi toți putem fi narcisici.

După ce am citit cartea Domnicăi Petrovai – Iubește și fii iubit/ă – am participat la câteva seminarii pe care le-a susținut pe teme din cartea pe care a scris-o. Pe lângă faptul că sunt persoane care sunt afectate permanent de narcisism sau de îndreptățire în urma suferințelor personale, noi toți avem momente în care suntem vulnerabili, suntem narcisici, ne simțim îndreptățiți sau chiar avem momente în care suntem manipulatori sau perverși fără să ne dăm seama, cum am aflat mai târziu din Părinți toxici de Joulie Arcoulin.

Am recunoscut și la mine tiparele acestea, nu chiar pe toate, o parte dintre ele. Pe unele mai des, pe altele mai rar. Pe măsură ce timpul a trecut m-am mai debarasat de coajoacele care se țineau strâns de mine și nu mă lăsau să trăiesc în armonie. Însă aceste tipare nu le-am recunoscut doar la mine, ci și la cei de pe lângă mine. Pentru că ce sunt eu asta și atrag pe lângă mine.

A fost o vreme când atrăgeam în jurul meu persoane care aveau tot felul de probleme și supărări. Eu eram o persoană care se plângea foarte mult de situația profesională mai ales. Atât făceam, doar mă plângeam. Doamne-ferește să îmi fi spus cineva să fac o schimbare că eram ferm convinsă că îmi vrea răul. Acela era punctul în care mă aflam în viața mea. Și astfel de persoane mă și înconjurau. Nu faptul că aveau probleme pe care mi le împărtășeau mie era situația ingrată. Că na, toți avem diverse situații neplăcute și simțim să le vărsăm în capul cuiva ca să ne eliberăm, iar eu sunt o foarte bună ascultătoare. Problema era că eu tratam toate aceste destăinuiri extrem de personal. Mă simțeam datoare că trebuie să ajut. Mă simțeam vinovată de nefericirea altora. În timp am învățat că ajutorul se oferă când este cerut. Că poate oamenii atât aveau nevoie, de o destăinuire, de o confesionare și nu de o soluție. Mi-a trebuit ani de zile să realizez că nu sunt responsabilă pentru viața nimănui. Să nu mai judec o femeie care este conștientă de relația toxică în care trăiește, însă nu reușește să ia nicio decizie. Să nu mă mai simt prost pentru că alții trăiesc mai rău ca mine sau sunt prinși în relații care le fac rău nu doar fizic, ci le creează grave daune psihice. Că nu am eu putere să schimb cursul unor vieți. Că dacă nu pot ajuta, măcar să nici nu judec. Încă dezaprob anumite comportamente, însă le țin pentru mine în mare parte. Nu mi-am schimbat gândirea peste noapte.

Nu este ușor să scriu despre mine și să accept public ceva ce ține de bucătăria mea internă, însă o fac din când în când pentru a aduce o recunoștință cărților și celor care le-au scris gândindu-se să împartă din cunoștințele lor și altora care au nevoie.  Mai scriu și pentru că este un proces al meu de curățare a interiorului. Și scriu și pentru că știu din experiența mea personală că uneori ajută să citești că mai sunt și alți oameni care trec prin clipe grele și că nu toți duc o viață roz și exemplară așa cum și-o afișează.

Este greu să citești astfel de cărți. Sunt plictisitoare unele dintre ele. Pe altele îți este greu să le înțelegi. După unele ai impresia că ai absolvit un curs de psihologie. Însă toate au meritat. Pentru mine au făcut diferența.

background balance beach boulder
Photo by Pixabay on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *