Despre pandemie și răutăți

Am mai spus eu pe aici că pandemia asta ne-a întins o mână de ajutor și ne-a ajutat să facem că muncim. În continuare cred asta. Mai cred și faptul că pandemia asta i-a făcut pe cei acri să fie și mai acri. Nu cred că se pune acum prea mult problema de cât stres, câtă oboseală, câtă epuizare, cred că doar ies la iveală aceste aspecte care existau de fapt.

Se tot povestește prin media despre abuzuri în spitale. Le cred. Poate n-or fi toate reale, dar sunt multe dintre ele. Prea multe. Existau și înainte, dar mai erau filmate cu camera ascunsă, se mai fereau de teamă. Acum nu mai intră niciun aparținător în spital indiferent de cum este bolnavul. Chiar să nu se fi degradat dezumanizarea? Mi-e greu să cred așa ceva.

Știți linia aceea telefonică pentru informații covid? Acel tel verde? Mă rog, cred că este mai mult galben de la acreala celor care răspund la telefon. Mai este puțin și se face anul de pandemie, cam toată lumea știe cu ce se mănâncă treaba asta, atât cât se cunosc informațiile, oare chiar așa mulți să dea năvală pe telefonul acela încât cei care răspund să fie peste măsură de acriți?

Știți că dacă este necesar să călătorești în altă țară (da, unii mai merg și în interes de serviciu, nu doar de plăcere), ca să afli informații clare și corecte, mergi direct la sursă, suni la consulat, la ambasadă. Credeți că acolo stau lucrurile altfel? Altă acritură răspunde la telefon care îți închide telefonul în nas când consideră că te-a lămurit, nu când tu ai aflat toate informațiile.

Știu toate lucrurile acestea pentru că s-au întâmplat foarte aproape de mine, unele chiar în familia mea și da, cred ce spun oamenii ăștia chiar punându-mi integritatea la bătaie. Văd și eu cum decurg lucrurile, de unele mă împiedic, pe altele le ocolesc. Aud în jurul meu prieteni care au rude în spital și care sunt tratați cu dezinteres și cu răutate. Rudele că de pacienți nu știe nimeni care este realitatea până nu spun ei cu gura lor ceva. Totul este acru, epuizant, o continuă bătaie de joc. Țara asta și oamenii din ea se degradează din an în an. Refuz să dau vina pe o pandemie că a scos tot ce e mai rău din oameni. Parcă plutește ura în aer când teoretic suferințele ar trebui să ne apropie. A cui este vina? A oamenilor? A sistemului? A conducătorilor care s-au perindat în sus și-n jos tot cu ochii pe ciolan? Al școlii care nu lucrează la nicio fărâmă de empatie? Al familiilor care nu au ce să le ofere emoțional copiilor?

Soluția? Nu am. Nu mă apuc să spun liste întregi cu haideți să. Să ce? Să fim mai buni? Să nu mai murim de frig în apartamente? Să nu murim de foame în case? Să avem cu ce să ne plătim ratele? Să arătam bun simț celor de lângă noi? Să nu mai strigăm când vrem să deschidem gura? Să nu mai arătăm cu degetul că noi clar am fi făcut mai bine? Pur și simplu nu ajută. Un popor fără educație are șanse să devină surd, orb și inert. Iar noi acolo ne îndreptăm.

adult alone black and white dark
Photo by Kat Jayne on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *