Poveste: Florile de magnolie3

Florile de magnolie

Florile de magnolie2

Cobor din taxiu în fața casei cu cheile în mână. Am ajuns mai devreme și casa este cufundată în beznă. Am timp să fac o baie lungă cu spumă și uleiuri care să îmi calmeze mușchii tensionați. Toată ziua am fost extrem de încordată.

Dau drumul la apă în cadă și îmi pun un pahar cu vin rubiniu. Deschid laptopul să mă uit de o scurtă vacanță, cred că este un moment oportun să mă relaxez pe undeva câteva zile. Când mă voi întoarce sigur lucrurile se vor fi așezat la normalul meu cunoscut și viața mea își va relua cursul. Aud cheia în ușă și strig peste umăr când aud zgomotul pe hol, iubitule mergem în vacanță.  O pereche de ochi panicați mă privesc din ușă. E doar o vacanță nu sfârșitul lumii, ce l-o fi apucat? Mă anunță fâstâcindu-se că nu poate pleca în următoarele două luni nicăieri că are un proiect important care îi poate decide soarta în companie, dar că se revanșează cu siguranță. Nu pot să cred! În ultima vreme toate îmi merg pe dos. Și eu ce fac cu musafirul nepoftit de la numărul 12?

Aproape că nu am dormit toată noaptea gândindu-mă cum să ies din situația asta. Mi-am propus ca toată primăvara să dau uitării magnoliile care abia au înflorit, să trec nonșalant pe lângă casa bătrânicioasă și să nu mă mai holbez crezând oamenii că sunt vreo obsedată de persoane vârstnice. Gata, de astăzi îmi pun planul în aplicare. Mă echipez cu ochelari mari de soare, beretă, gulerul ridicat și capul în pământ ca să nu fiu atrasă de peisaj. Dacă aș putea să îmi pun și vată în nas ca să nu mai simt nicio mireasmă ar fi minunat. Ăsta este momentul în care detest că strada aceasta are un singur trotuar. Nu văd ce se întâmplă în jurul meu pentru că mă uit doar la vârful cizmelor mele din catifea neagră. Am și plecat cu 10 minute mai devreme ca să simt că schimb rutina. Planul a funcționat perfect. Niciun obstacol în prima zi. Dacă reușesc să mă țin de el, am șanse să devin un om normal și scap și de tratament psihiatric.

La întoarcerea spre casă adopt aceeași tehnică, dacă îmi iese și de data aceasta, este un semn bun. Foarte bun. În dreptul casei de la numărul 12 aud o tuse ușoară. Nu ridic capul, chiar îmi propun să merg mai repede. Când să trec de poartă constat că trotuarul și așa îngust este blocat. Ce sunt astea? Roți?  Ridic puțin capul să văd ce îmi blochează trecerea și să știu pe unde pot ocoli când dau cu ochii de zveltul bărbat cu ochii negri. Filmul se derulează repede în capul meu și gura mi se curbează de uimire. Acum câteva zile în balcon nu stătea pe un scaun, ci într-un scaun cu rotile. Rămân dezarmată holbându-mă la el. Îmi dau seama de lucrul acesta și mă bosumflu imediat că îmi blochează trotuarul. Intenționat. Moment în care gura i se deschide și mă întreabă acuzator de ce îi spionez casa. Ce? Cât tupeu! Eu să spionez casa? Sunt atât de indignată încât nici nu am de gând să răspund. Bine, nu aș răspunde nici dacă aș vrea, pentru că nu pot. Sufăr de anxietate severă. Nu pot vorbi cu necunoscuți fără să fac un atac de panică. Așa că îl ocolesc elegant, ies în stradă și sunt brusc trasă înapoi chiar înainte ca o mașină mare să îmi zboare capul. Mă dezechilibrez și pic fix în brațele domnului brunet și acuzator.

Va continua(probabil)

selective focus photo of flowers
Photo by Lena Khrupina on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *