Poveste: Florile de magnolie 2

Aici Poveste Florile de magnolie 1

Aici Poveste Florile de magnolie 3

Mă sperii și o iau la fugă la propriu imediat ce îmi revin în simțiri. Nu sunt în întârziere însă nu mă pot opri din alergat. Cât de proastă să fiu eu și obsesia mea pentru copaci să mă las surprinsă în felul acela. Se uita la mine cu sprâncenele ușor ridicate acel bărbat tânăr, brunet și serios. Părea că stătea de ceva timp acolo, părea că stă așezat pe un scaun în timp ce privește pe geam la neghiobi ca mine. Sau la unica neghioabă mai bine zis. Înalt și impozant, domina fereastra . M-a tulburat cu modul curios în care mă privea. S-a aprins un foc în mine. Nu știu de unde. Eu am relații mai mult platonice, nu mă las pradă sentimentelor. Auzi, sentimente, despre ce gândesc aici. M-a privit un bărbat câteva secunde și eu mă gândesc la sentimente, sigur am luat-o razna. Sunt foarte mulțumită de relația în care mă aflu. Sunt protejată, îmi anticipează fiecare mișcare. Știu că sunt un trofeu pentru el, însă nu mă deranjează, nu m-a deranjat niciodată. Este un tânăr inteligent, dar emotiv din cauza acneei care îi devastează fața. Faptul că are o iubită ca mine intră la realizarea vieții lui. Nu am căutat niciodată fluturi în stomac așa cum scrie în cărți, am căutat siguranță și stabilitate. Și ce stabilitate mai mare dacă nu alături de un om care știe sigur că sunt cea mai grozavă partidă care i s-ar fi putut întâmpla în viața asta. Îmi scot din minte momentan situația stânjenitoare din fața casei bătrânicioase ca să mă pot concentra la serviciu.

La întoarcere spre casă când trec pe lângă magnolia mea preferată îmi ridic gulerul hainei, las capul în pământ și grăbesc pasul. În dreptul balconului întorc foarte puțin capul cât să zăresc puțin cu colțul ochiului și constat ușurată că este gol, însă nu încetinesc și nici nu mă opresc să admir copacul. Abia aștept să îmi cufund neliniștea într-un pahar de vin. Aș bea mai degrabă o cafea fierbinte însă este mult prea târziu ca să mai beau cafea, așa că rămân la vin ca să îmi pot ascunde gândurile mai ușor.

O nouă zi, o nouă tentativă de supraviețuire, fără sentimente, fără dorințe. Încă o nouă zi prin care trec fără să simt ceva. Îmi beau în fugă cafeaua invocând multă treabă la birou și graba aferentă, încă mă simt răscolită din cauza evenimentelor de dimineața trecută. Îmi doresc tare să fi existat o altă rută măcar pentru câteva zile. Niciodată casa aceea nu a avut musafiri, niciodată acolo nu a stat cineva în afară de cei trei bătrâni. De ce să fie un tânăr în casa aceea coșcovită? Și m-a mai prins și când mă holbam la copac. Poate a crezut că sunt o ciudată și că urmăream casa sau bătrânii. În ritmul ăsta copacul preferat va deveni copacul coșmarului. Sper ca lucrurile să revină la normal cât mai repede. Detest să ies din bula mea.

Mă apropii de casa cu magnolie și încetinesc pasul ca să observ dacă este mișcare. Am nevoie de doza mea de parfum din floare pentru a avea o zi reușită, măcar un început pe măsură. Astăzi am profitat că este puțin mai rece și mi-am pus o beretă pe cap, gulerul ridicat, poate reușesc să mă camuflez suficient de bine. Observ de la distanță că nu pare a fi nimeni la balcon, nu pare mișcare, nici luminile nu sunt aprinse. Expir ușurată aerul, moment în care am realizat că îmi țineam respirația. Poate s-a gândit musafirul să plece și revine și viața mea la obișnuința ei ternă. Opresc puțin în dreptul gardului din plasă și inspir puternic parfumul florilor mari și colorate. Nu zăbovesc de teamă să nu fiu descoperită așa că o iau din loc. Când trec prin dreptul porții aud ușa casei scârțâind. Grăbesc pasul să pot să trec mai repede când zăresc cu colțul ochiului o un cap care se ivește prin crăpătura ușii. Nu îmi vine să cred ce mi se întâmplă, parcă sunt urmărită de ghinion. Îmi strâng haina în jurul taliei și dusă am fost. Poate la întoarcere ar trebui să iau un taxi până acasă ca să nu mai trec prin fața casei cu magnolie. Mă fascinează copacul acela impunător atât de tare că nu mă pot abține să nu simt în nări parfumul florilor. Copacul ăsta o să mă bage în belele. Poate ar trebui să încerc niște terapie, cum să fac să nu mai adulmec pomii din curțile oamenilor. Sigur orice terapeut la care aș ajunge ar câștiga un premiu în psihologie cu mine.

Va continua…

selective focus photo of flowers
Photo by Lena Khrupina on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *