Statul se asigură că nu mi se usucă bradul în casă.

Nu sunt genul care împodobește casa cu trei zile înainte de Crăciun. Durează atât de puțin evenimentul acesta încât nu am timp să mă bucur de podoabe. Așa că am o obișnuință an de an, o lună mă bucur de atârnătorile de Crăciun și o lună de cele de Paște. Împodobesc de pe 1 decembrie casa. Înainte mai amânam bradul că îl cumpăram în ghiveci și era cald în casă și îl voiam verde și viu ca să îl pot planta. Da, deși pare greu de crezut acum 4 – 5 – 6 ani și chiar mai mult de atât era cald în casă chiar și iarna. În ultimii ani nu mi-am mai făcut griji din cauza bradului. Este atât de cald în casă încât singura căldură care ar putea dăuna bradului ar fi cea din iulie, dacă intenționez să țin bradul până atunci.

Dar anul acesta, ei anul acesta, aș fi putut lua bradul de cel puțin două luni fără probleme. De fapt nu prea aș fi putut că a fost cam cald afară și era riscul să se usuce bradul în casă în timp ce țineam geamurile deschise ca să intre ceva căldură în apartament.

Anul acesta din lipsă de spațiu pot pune bradul direct pe calorifer. Chiar m-am gândit să iau unul mic și să îl urc pe calorifer. Nu am nici cea mai mică temere că ar păți ceva bradul. Poate doar țurțuri pe la vârfuri.

Nici nu mai pot să îi spun copilului când suntem afară când îmi spune ca i s-a făcut frig, hai că mergem în casă să te încălzești. Poate ar trebui să îi spun, hai mai aleargă două ture de bloc să te încălzești și apoi mergem în casă.

Nici măcar nu mai poate fi vorba despre căldura aceea cât temperatura mâinii care mai aducea o brumă de căldură în casă, măcar atât cât să nu fie condens pe geamuri. Acum pur și simplu sunt caloriferele bocnă.

Cum am ajuns în stadiul acesta? Al avariilor atât de mari încât avem căldură în decembrie la limita înghețului și apă caldă când și când? Refuz să spun că banii ar fi problema. Mai degrabă nepăsarea ar fi problema. Dezinteresul. Creșterea nivelului de trai nu este o prioritate pentru nimeni. De ce ar fi? Doar suntem obișnuiți să trăim săraci și în condiții mizere, doar avem toți comunismul întipărit în memorie atât de proaspăt. De ce ar păsa cuiva de bunăstare?

Vreau căldură!

woman in grey jacket
Photo by Matt Hardy on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *