„Și? Vine Moș Crăciun? Am auzit că nu prea ai fost cuminte”.

Nu că îl simpatizez eu prea tare pe acest Moș, însă nici nu pot aproba genul acesta de condiționare. Scopul cadoului de Crăciun este acela de a-l bucura pe copil, nu acela de a-i condiționa comportamentul după cheful părintelui. În tot cazul asta a auzit al meu copil de la un domn pe care nu îl cunoaștem, dar cu care am interacționat scurt și de la distanță dintr-o anume necesitate. De unde știa domnul că a fost sau nu copilul cuminte, nu m-am hazardat să aflu. Și nu am mai adresat nici veșnica mea întrebare și anume ce înseamnă „cuminte”? M-am rezumat la a spune vocal că la noi acasă toată lumea primește cadou.

Când era copilul mai mic și ne mai deplasam cu mijloacele de transport în comun, se mai trezea cate cineva prin troleu să adreseze aceeași întrebare cu și despre venirea Moșului. Oameni pe care nu îi cunoșteam întrebau un copil foarte mic dacă va fi vizitat de un anume Moș. Acestea toate sunt cutume ale trecutului când Moșul ăsta era motiv de condiționare cu cel puțin o lună înainte de mult așteptatul eveniment. Știu, normal că știu, doar și eu la fel am fost crescută.

Când eram copil și urma decembrie pur și simplu mă transformam. Umblam în vârful degetelor, eram atentă ce note iau la școală, aveam grijă să nu supăr, să nu deranjez, eram hipervigilentă. De ce? Cum de ce? Ca să vină Moș Crăciun. Pentru o scurtă perioadă de bucurie, aveam mai bine de o lună de amenințări, de frică, de nesiguranță. Atârna cam greu sacul acela. Era modalitatea părinților noștri de a ne ține în frâu și supuși. Așa era parentingul pe vremea aceea sau măcar o parte a lui. Așa că având deja aceste reminiscențe în cap ori de câte ori aud astfel de întrebări îmi pulsează o venă pe undeva.

Oamenii se simt îndreptățiți să pună astfel de întrebări, au impresia că li se cuvin răspunsuri și dialoguri pe subiect.  Și suntem tare, tare departe de educație și de civilizație. Nu suntem în urmă față de țările civilizate cu cincizeci de ani doar din punct de vedere al celor care ne conduc și iau deciziii greșite și în defavoarea noastră, suntem așa și din cauza populației majoritar needucate. Iar educația nu se face doar la școală, bunul simț ar trebui învățat de acasă. La fel și faptul că nu-i treaba ta să te bagi în treaba altora, la fel și că nu ar trebui să spui cu voce tare că fetițele se joacă doar cu păuși și că băieții nu se joacă cu păpuși. Nici că nu este normal să iei de mână pe stradă un copil mic și supărat și să îl iniviți la tine om necunoscut. Când vom învăța toate acestea, vom fi cu un pas mai aproape de lumeaa aceea civilizată pe care toți ne-o dorim, dar pentru care prea puțini mișcăm ceva.

Eu am mers la școală, am și o facultate la bază, însă ca cei de mai sus gândeam și eu. Așa am fost crescută, asta am auzit zi de zi, de oameni de genul acesta am fost înconjurată. A crește un copil și a te informa din cărți cum este mai bine să procedezi pentru că nu știi era ceva rău, blamat. Din fericire pentru mine copilul a venit în viața mea cu atât de multe schimbări încât m-a forțat să deschid ochii.

Și? Ați fost cuminți? Vine Moșul?

portrait photo of a skeleton in a santa hat on
Photo by Andrea Piacquadio on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *