Am citit: Suflete pereche – Cecilia Ahern

Evaluare: 3 din 5.

Am citit cartea aceasta în tandem cu alta care m-a solicitat mai mult. Adică vreau să spun că este o carte relaxantă, fără drame majore. Se citește ușor, nu este o poveste care să țină cititorul cu sufletul la gură, însă nu este nici una care să plictisească. Paradoxal ciudat, dar adevărat. Mi-a plăcut că nu m-a solicitat emoțional deși era gata-gata să o facă, însă mai lejer față de alte cărți care m-au stors pe partea afectivo-emoțională.

Cartea aceasta a adus o noutate pentru mine și anume scriitura. Toată cartea este formată din note, mesaje scurte, scrisori, e-mail-uri și bilețele. Toată acțiunea este povestită fie după ce s-a întâmplat, fie înainte să se întâmple. Nimic în prezent, nimic aici și nimic acum. Foarte interesant pentru mine ca cititor care nu am mai experimentat până acum genul acesta de scriitură integral într-un roman. La început am fost puțin debusolată, însă pe măsură ce dădeam paginile m-a convins că merită atenția mea.

Povestea se învârte în jurul vieții personajului principal feminin, din copilărie până la – nu știu exact unde să încadrez vârsta de 50 de ani – să zicem vârsta înțelepciunii, cu tot ce înseamnă lucrul acesta în viața unui om născut, crescut și trăit în Irlanda.

Căutând informații despre autoare am aflat și că Suflete pereche a beneficiat de ecranizare în 2014 sub titulatura de Love, Rosie! Pentru cine dorește să vizioneze un film de dragoste, deși am mai spus eu pe aici că nimic nu bate cartea.

Suflete pereche este despre prietenie, despre dragoste, despre maternitatea la vârsta adolescenței, despre sacrifiu și zbatere, despre a renunța la sine în favoarea celuilalt, despre atât de multe lucruri creionate cu lejeritate în carte.

Idea centrală a cărții este prietenia dintre un băiat și o fată. Există? Pot două persoane de sex opus să fie doar prieteni și atât fără să existe atracție între ei? Pot doi oameni să știe totul unul despre celălalt fără să își dorească să fie împreună? Greu de spus. Trebuie să citiți cartea ca să aflați dacă enigma este deslușită sau umanitatea va trăi în beznă ca și până acum din punct de vedere al subiectului prietenia dintre un băiat și o fată.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *