Unde dispar obiectele din mâna copilului?

De aproape patru ani sunt detectiv. Aș putea fi angajată cu succes la obiecte pierdute. Sau aș putea să lucrez cu oameni care se opresc în mijlocul propoziției lăsându-mă pe mine să deslușesc ițele autorului. Ciulesc bine urechile, casc ochii și îmi pun la treabă toți neuronii. Orice pentru rezolvarea enigmei și a liniștii din capul meu și din urechile mele.

Dar, cu obiectele care dispar din mână subit, nu am găsit leac. Or fi neuronii prea obosiți și nu mai dau randament. De atât de multe ori aud pe zi unde e aia sau cealaltă sau unde a dispărut x lucru încât uneori nici nu mă mai obosesc să mă apuc de căutat. Nu știu, era la tine în mână, mai răspund și eu câteodată și mă fac repede ocupată de ceva ca să nu aud și răspunsul: da, și acum nu mai este. Caută tu.

Mai zilele trecute a dispărut din mâna cuiva mic o inimioară măcelărită decupată. Cum? Care zeu al răbdării se joacă cu nervii mei? Cum a dispărut din mână un obiect pe care se presupune că îl ținea măcar cât să îl simtă, dacă nu strâns? Am căutat jumătate de casă bucata de hârtie care n-a fost găsită nici în sfântă zi de azi. Eu cred că ăștia cu 5G au început să ne șutească din casă. Sau or fi semnale de la extratereștrii ăia care se lasă greu văzuți. Nu știu care ar putea fi explicația exactă, însă tot timpul avem de căutat câte ceva. Că este un creion, fix acel creion și exact un anume creion (ia alt creion că toate scriu exact ca un creion, nu se poate), fie că este o șosetă din picior (stai așa, piciorul ăsta nu e al tău? Și automat șoseta era în piciorul tău, deci șoșeta ta, deci unde e șoseta n-ar trebui să știi tu? Cer prea multe, știu). Și așa dialogurile din capul meu nu se mai termină, cum nu se termină nici căutatul.

Eu sunt o persoană ordonată, nu îmi arunc hainele prin casă și nu îmi pierd obiectele din mână. Dezordinea copilului clar nu este moștenită de la mine, însă îmi este greu să o gestionez. Am citit împreună cartea scrisă de Kristina Dumas – Curățenie pentru începători, însă este una dintre acele cărți recomandată pentru vârste mai mari, undeva cam de la 7 ani în sus și unde nu stârnește curiozitate copiilor mici. Să nu aveți impresia că nu știu că un copil mic face haos în jurul lui. Știu. Nu știu eu cum să îl gestionez astfel încât să fie pace în capul meu. Și oricum tot este un mister unde dispar obiectele. Eu în viața asta până acum nu am pierdut nicio șosetă, nimic. Ei, copilul reușește cumva să divorțeze șosetele de până și uscătorul de rufe este șocat când vede atâtea șosete desperecheate.

Dacă unii se întrebau unde se duc muștele iarna, eu mă întreb unde se duc obiectele din mâna copilului. Mă tot gândesc să îmi iau un detector de obiecte, dar să detecteze toate obiectele, nu doar metalul, ca n-am făcut nimic așa. Să găsească șosete, carduri din jocuri, jetoane, creioane, pensule, păpușele și gândurile mele. Aștept detectorul ăsta, poate îl bagă anul viitor la reducerile de….de ce or fi că nu mai știm exact cum e cu reducerile astea.

Până atunci dacă aveți copii mai mari și vreți să iasă din starea de Trândăvel puteți încerca și această carte, poate, poate se mai produc și minuni, cine știe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *