A venit și conopida

Aveam alt text pregătit pentru astăzi, dar din cauza (da,da cauza) extazierii din ziua precedentă legat de prea multe informații gastronomice și incomplete, am venit și cu completarea.

Căprițele degrabă păscătoare își pot sufleca mânecile și pot purcede în pași de țopăială către gustul delicios al conopidei. Până acum trei săptămâni nu aș fi crezut că eu voi spune despre o conopidă că este delicioasă. Am mai încercat să mă împrietenesc cu ea și altfel decât murată, dar nu a mers. Chimia dintre noi nu a funcționat niciodată. Până când s-a gândit cumnata mea și nu știu cum a putut să fie atât de nepăsătoare încât să pună pe masă multe buchețele gătite, aburinde. Bleah, nu! Nu putem mânca și noi ceva normal la masă ziceam eu în capul meu. Am mâncat atât de sceptică și de convinsă că este ceva rău și că nu poate fi ceva comestibil din conopidă încât mi-au explodat puțin urechile de la combinația de gust. Atât de bun, încât a pus de două ori pe masă sos de usturoi. Este posibil să nu fie ceva nemaipomenit, însă pentru mine care am încercat ultima oară să mă împrietenesc cu conopida gătită acum cinsprezece ani și am rămas în scandal de atunci, a fost ceva extraordinar. Papilele mele gustative au aplaudat cu patru mâini. Patru mâini că eu am papile mai speciale.

Așadar, las și eu aici așa cum am primit instrucțiuni și cum am pus în aplicare, cu mențiunea că meritul nu îmi aparține. Eu nu am aparat de gătit la abur, de altfel am foarte puține gadgeturi în bucătărie, dar asta este altă discuție, însă dacă aveți, puneți legumele la abur că scăpați de o bătaie de cap. Eu le-am opărit tradițional. Am gătit așa și conopidă și broccoli, de vis ambele variante. Apă pusă la clocotit cu sare așa cam cât pui la paste în mod normal și legumele tăiate buchețele când apa dă în clocot. Eu le testez cu furculița să fie făcute, adică nici fleașcă, nici tari și le scot să se scurgă. Pun în tigaie unt și o țâră de ulei de măsline ca să nu ard untul și pun legumele acestea gata opărite. Când pe-o parte, când pe alta le sucesc și răsucesc să se rumenească puțin cât să prindă ceva culoare. Între timp curăț cam o căpățână de usturoi, o pisez într-un castron mic și o iau la sentiment cu o furculiță, un praf de sare și puțin ulei suficient cât să capete o cremozitate ca la final să vin cu un iaurt de baut astfel încât să nu fie un sos gros, ci unul mai mult fluid. Eu mai pun și condimente care se ptretează cu brânza, însă iese foarte bine și fără. De aici fiecare mănâncă așa cum se pricepe. Eu iau una bucată buchețel și înmoi în sos, apoi îi fac pe plac stomacului nerăbdător.

Eu nu sunt bucătar, nu gătesc de stele înstelate, nu gătesc cu cantități, nici gramaje, nefiind profesionistă gătesc cum se zice la ochi. Măcar compensez la poveste :).

Dar, nu puteam să las floricele acestea așa singure și neconsolate, așa că am pus lângă o garnitură din coaste bine rumenite în cuptor – o altă plăcere în bucătărie.

Poftă mare la bucate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *