Îmi las capul într-o parte să inspir mai bine mirosul delicat al florilor de magnolie. În perioada aceasta tot cartierul miroase a proaspăt, a verde, a primăvară. A magnolie. Acest miros subtil și elegant pe care de-a lungul timpului mii de designeri de parfum au încercat să îl reproducă în esențe aplicabile pe piele. Unii au reușit să se apropie foarte bine și au creat parfumuri cu miros elegant de magnolie. De fapt asta este si atât de greu de reprodus la magnolie, exact ca la mac. Să redai într-un parfum eleganță, senzualitate, mister, feminitate, subtilitate. Dar totuși fermitate și siguranță. Cum ar fi să miroși un parfum și în notele care se armonizează perfect să simți mirosul eleganței? Cum miroase eleganța? Eleganța miroase asemănător cu senzualitatea. Iar senzualitatea are note subtile de magnolie. O floare deschisă complet, cu petale ample, cu un mov spre bază și lila spre roz pudră pe măsură ce urci privirea pe petală. Uite, miroase aici în scobitura gâtului meu, spun cu capul înclinat pentru a simți mai bine învăluirea mirosului dulceag și proaspăt.
Deși tot cartierul este înțesat de copaci cu flori cu miros amețitor, mie îmi place unul anume. Trec zilnic prin fața curții de la numărul 12. Este o curte mică ce are o casă banală cu etaj cu fațada nezugrăvită de foarte mulți ani. Locuiesc aici 3 bătrâni, soț soție și sora soțului. Soții ocupă parterul în timp ce sora ocupă etajul. Știu asta pentru că surpind dimineața când este cald afară frânturi de conversație când își beau cafeaua la măsuța din fața casei. Pe lateralul casei au acest copac magnific. Este mare, foarte înalt, aproape că depășeste casa cu etaj care nu este foarte înaltă. Și în fiecare an este plin de flori. Florile sunt și ele mari. Cele mai mari flori de magnolie pe care le-am văzut vreodată. Știu asta pentru că urmăresc florile acestea de când mă știu. De 25 de ani trec prin fața casei cu etaj și de 25 de ani primăvară de primăvară magnolia își face datoria înflorind elegant și răspândind în jurul său mireasma de neegalat.
Uneori când bătrânii nu sunt afară mă opresc în dreptul gardului și admir în voie copacul cu coroană impunătoare. Alteori ochii îmi alunecă spre balconașul închis care dă spre grădină chiar în dreptul magnoliei. An de an se strâng acolo acareturi care se văd de afară, uneori când este frig mai apar și ghivece cu flori la geam. De multe ori casa pare părăsită și mă fascinează stranietatea ei. O casă de dimensiuni reduse într-o curte imensă și excesiv de umbroasă. În zilele foarte călduroase și greu respirabile mă imaginez stând în grădină la umbra magnoliei bând un ceai rece la prânz sau un vin sec într-un pahar răcit din timp.
Haide, iar visezi? Mă tragi ușor de mână în timp ce mă săruți delicat pe obraz. Noi locuim trei străzi mai departe, iar casa noastră nu are pic de curte, doar o mica verandă în fața casei fără etaj și fără copaci. Goală și neprietenoasă. Am moștenit-o de la mătușa mea și am rămas în ea pentru că este mai ușor să trăiești fără să te îndatorezi la bănci decenii întregi. Aici locuiesc de când mă știu. Mama s-a mutat cu sora ei aproape imediat după ce m-a născut pe mine când tata a uitat că are familie și copil nou născut. Mătușa nu a avut niciodată viața ei, a trăit prin prisma mea și a avut grijă de mine mai mult decât a avut mama care adesea își refăcea viața pe undeva. Copii nu a mai făcut, însă nici eu nu am fost cine știe ce copilul ei. Nu îmi place casa. Este simplă, mică, înghesuită, nu are etaj și niciun fir de iarbă.
Îți este foame? Mă întrebi în timp ce nasul tău se freacă de obrazul meu și în mână îmi pui un pahar cu vin. Atât de atent mereu la nevoile mele. Mă simt flatată, protejată și uneori închisă ca într-o colivie. Îmi place cum miroși îmi spui și îmi acaparezi gâtul cu sărutări tandre.
Mă trezesc de dimineață în miros intens de cafea. Sunt convinsă că undeva pe terasă mă așteaptă o cafea fierbinte și aburindă. Cafeaua este drogul meu suprem. Este licoarea fără de care nu pot respira. Când se vor face în viitor înjecții cu cafea eu o să fiu prima care îmi voi injecta în vene esența aceasta a energiei. Să îmi zvâcnească sub piele și să îmi dea șocuri de revitalizare întreaga zi. Ador să beau cafeaua în cană transparentă să îi văd culoarea intensă, să văd cana cum transpiră de la lichidul fierbinte. Băutura aceasta este motivul pentru care mă dau jos din pat fără să trag de timp. Îmi leg pe mine lejer un halat scurt și cam subțire pentru primăvara de afară, însă ador să beau cafeaua pe terasă și mai ador și să testez reacții matinale. Îmi pun la încheietura mâinii și în scobitura gâtului câte un strop de parfum de magnolie, nu cu vreun scop sau interes, dar oricum trebuie să mă pregătesc pentru o nouă zi de muncă. Dar dacă o anume privire languroasă îmi încălzește trupul și așa sumar îmbrăcat, atunci ziua devine mai călduroasă și mai aproape de vară.
În drum spre serviciu încetinesc pasul aproape de casa de la numărul 12 ca să am timp să mă bucur în voie de magnolia mea preferată. Scrutez din timp curtea și nu observ pe nimeni ceea ce îmi dă timp să zăbovesc puțin lângă gardul din plasă. Ridic ochii spre coroana amplă a copacului în timp ce inspir zgomotos parfumul florilor de magnolie. Simt un sentiment ciudat ca și când aș fi urmărită. Întorc repede capul, însă nu este nimeni, de obicei la ora aceasta nu este nimeni pe stradă. Ridic iar privirea spre coroana magnoliei moment în care zăresc cu coada ochiului mișcare în balconașul casei. Îmi strâng haine pe lângă corp hotărâtă să îmi văd de drum fiind convinsă că unul dintre bătrâni cotrobăie printre lucruri, însă ceva îmi atrage atenția și zăbovesc uitându-mă insistent spre casa lor. Mi se înmoaie genunchii și aproape cad când mă agâț cu disperare de plasa gardului în timp ce cea mai pătrunzătoare privire pe care am întâlnit-o vreodată mă privește curioasă din spatele geamului. Și nu este niciun bătrân.
Va continua….
