Nu știu câți sunt ca mine și nici câți s-au gândit de-a lungul timpului să disece basmele, însă pe mine m-au bântuit multă vreme treaba aceasta. Noroc că s-a gândit cineva mai deștept să scrie o psihanaliză a basmelor pe care să o și publice și care să îmi scurtcircuiteze mie creierul mai tare decât era.
Eu nu îmi amintesc să îmi fi citit cineva basme sau povești când eram foarte mică, îmi amintesc că am făcut cunoștință cu ele atunci când am învățat să citesc, ceea ce înseamnă că după vârsta de 8 ani aș fi putut citi susținut un text. Nu îmi mai amintesc dacă înainte de a citit aceste basme văzusem deja denele sau teatru pentru copii sau lucrurile s-au petrecut invers, însă îmi amintesc clar că multă vreme m-am întrebat de ce Cenușăreasa era orfană și cum era posibil așa ceva. Mă mai întrebam și de ce Albă ca Zăpada care avea un tată era inapt în a o apăra în fața mamei vitrege care îi dorea moartea. Cât de orb putea să fie ca să nu vadă ce se întâmplă sub acoperișul lui. M-a lămurit Bruno Bettelheim cum stau lucrurile de fapt și ce spune psihanaliza despre lucrul acesta și despre lumea basmelor. Și cum subiectul basmelor este unul care mă preocupă îndeosebi de tare și am zis că o să mai disec Psihanaliza basmelor, asta fac astăzi și probabil că și în viitor vor mai fi aici texte cu trimitere la basme.
Deschid o paranteză și spun ca o paralelă că nu ar trebui să fie foarte tare de mirare comportamentul tatălui unui personaj din basm, când în realitate sunt case în care mama nu știe ce se întâmplă sub acoperișul propriu și nu vede în propriul copil schimbări produse de un abuz care lasă urme pentru toată viața. Am închis paranteza.
Basmul Albă ca Zăpada și l-am putea include aici și pe cel al Cenușăresei este un basm despre evoluție. Albă ca Zăpada nu are mamă în basm pentru că este momentul în viața reală în care tânăra, copila se separă de părinți. Are nevoie să ia distanță, să realizeze că este un tot, fără ajutătoare și că deși întâlnește obstacole este pregătită să le înfrunte și să își descopere sinele.
Basmele au o evoluție fantastică din punct de vedere al maturizării fizice și emoționale, al rătăcirii și regăsirii față de sine, al revoltei și al contestării regulilor, toate în detrimentul evoluției. Și în final copiii asta fac din momentul în care conștientizează că nu formează un întreg cu părintele, contestă reguli și se revoltă pentru a evolua. O spun cărțile, o spune și Bruno și o spun și eu din experiența mea de aproape patru ani cu un singur copil. Și mai spun și că sunt contestările atât de vehemente pe cât de puternică este rezistența mea în momentul în care nu îmi dau seama de situația creată. Copilul nu cedează, nu dă înapoi și scoate armele ca la război. Deh, e greu să fii corect când nu ai fost crescut corect.
Mama vitregă din basm nu este neapărat vitregă la modul real, poate fi chiar mama naturală percepută ca fiind vitregă și personalizată în chip de scorpie care îi vrea răul fetei, pentru că aceasta încă nu și-a descoperit conexiunea cu propriul sine. Și de câte ori eu nu m-am gândit în copilăria mea dacă ai mei părinți chiar sunt ai mei și dacă nu cumva cu regulile lor absurde nu sunt de fapt niște monștri cu chip de oameni. Bruno spune că adesea copiii își văd părinții ca pe o personificare a răului atunci când lucrurile nu le sunt pe plac.
Albă ca Zăpada are nevoie de încercări, de trecere dincolo de limite, de neascultare, de revoltă pentru a evolua și pentru a deveni o tânără puternică. Nu degeaba basmul începe în copilăria fetei și se termină când aceasta își întâlnește prințul. Cam atât durează evoluția spre maturizare. Puțin câte puțin în pași mici și salturi ce par enorme.
Citiți basme. Nu doare, ba este chiar plăcut.
