O fi bine să ne iluminăm sau nu de sărbători?

Pentru cine încă nu a aflat, mai spun încă o dată că eu sunt locuitoare de sector 6, migrată fiind din sector 1, este important să ne recunoaștem originile. Acest sector frumos numit generic 6 are acum în zona în care locuiesc eu trotuare largi și proaspăt asfaltate după ce au fost atât de ciuruite și de afectate aproape un deceniu de lucrările la metrou.

La toate cele de mai sus mai adăugăm și această pandemie care nu se mai dă dusă. Suntem irascibili, sleiți, confuzi, în incertitudine. Speriați de cât de tare s-au restrâns rândurile și din ce nimeni nu avea cunoscuți pozitivi la boală, acum avem fiecare mai mulți decât ne-am dori sau ne-am gândi vreodată că putem duce atâta grijă pentru cei dragi nouă care trec mai ușor sau mai greu prin chinurile acestei boli.

Vin sărbătorile, știu nimic nou, doar vin în fiecare an în decembrie. Anul ăsta parcă vin mai devreme ca de obicei. Deja oriunde întorci capul luminițele nu sunt doar la locul lor ci și aprinse. Molurile au pus brazii la treabă și au împodobit frumos.

Primarul sectorului în care locuiesc eu, domnul Ciucu ce nu rimează, dar se potrivește cu ciuciu a decis că ornamentele sunt cam urâte pentru așa mândru și semeț sector ce avem noi. Ciuciu a zis domnul Ciucu luminițe anul acesta în sectorul 6. Pentru că sunt scumpe și pentru că administrația trecută a cheltuit cam mult în sezonul rece pe luminițe, iar noul nostru primar preferă să construiască o creșă sau o grădiniță conform hotnews.ro, dar promite că de la anul se ocupă să luminăm frumos și low budget.

Nu știu de ce marșează toată lumea pe grădinițe și creșe când este vorba de investiții că de făcut tot nu se fac. Este așa ca să arătăm ce necesitate are sectorul de lucurul ăla și el și doar el îl poate oferi comunității, dar nu o face. Că dacă s-ar fi ridicat câte o grădiniță, creșă sau spital de câte ori am auzit formulările acestea, până acum n-ar mai fi avut loc nici bisericile de câte astfel de clădiri ar fi fost pe peste tot. La o scurtă căutare pe Sf Google mamapentrudoi.ro ne înștiințează că sunt nici mai mult nici mai puțin decât exact 27 de grădinițe de stat în sectorul 6 raportat la o populație de 36.000 de locuitori conform site-ului primăriei de sector. Tot conform acestui site aflăm și că minunatul nostru habitat este al doilea ca mărime în Capitală după sectorul 1. Ce noroc pe capul meu, am plecat din cel mai mare sector și am ajuns în al doilea cel mai mare sector. După experiența mea de locuitor în două mari sectoare, diferențele sunt ca de la cer la pământ. E ca și cum de pe primul loc am ajuns brusc pe ultimul.

Este foarte adevărat că în această perioadă ne interesează mai mult să fim sănătoși și este normal ca mare parte din resursele financiare să fie îndreptate către sănătate și este mai puțin importantă distracția. Doar că stați, dacă până acum s-ar fi făcut lucrurile cu cap și cu simț de răspundere, acum n-am mai fi fost atât în rahat. Și nu, nu dau vina pe PSD, ci pe toate partidele care au fost la guvernare și în ultimii 30 de ani cam toate au făcut alianțe și au fost într-un fel sau altul pe la guvernare. Știți cum e, toți suntem responsabili și vinovați, parafrazând-ul pe ministrul sănătății. Acum nu mai pare așa gravă vina.

Revenind la luminițe, anul trecut Parcul Drumul Taberei, numit generic Moghioroș, dar a fost prea de peste graniță și i-au schimbat denumirea, a avut luminițe de tot felul și ornamente de sărbătoare. Copiii cei 5-10 la număr ai căror părinți se încumetau să iasă afară pe întuneric, ger și ceață erau tare entuziasmați de decorațiuni. Dar anul acesta când au stat copiii în casă atât de mult, când i-am scos din mediul lor normal și le-am pus în spate o pandemie pe care nu au înțeles-o și i-am obligat să respecte reguli care s-au dovedit a fi și pentru adulți de nerespectat. Așa că da, pentru o pată de culoare, pentru puțină deversitate și pentru bucuria celor mici, dăm și anul ăsta 100.000 de euro și mai amânăm construirea grădiniței.

Pe de altă parte, ce par că uită aleșii noștri, este necesar să facem lucruri și pentru cei care sunt sănătoși sau care au trecut prin boală deja și sunt bine. Avem nevoie să simțim că trăim. Am fost închiși în case, am ieșit afară justificându-ne deplasările doar cu hârtia la purtător. Iar vremurile acelea încă bat la ușă aprig. Suntem o mână de oameni nu foarte mare care trebuie să asigure funcționalitatea țării și economia. De sănătatea mintală cine se ocupă? Dați un imbold ca să vedem normalul în anormal și frumosul în urât, nu așteptați doar la noi să ne descurcăm cu toate.

2 comments

  1. Punem luminițe și anul acesta de mii de euro…. dar vom fi toți în case ( oare vor pune pe declarație sa bifam × pentru a ieși cu familia sa admire luminițele?
    Dam bai pe luminițe și luam foc în spitale 😔

    1. Înțeleg ce spui, însă nu putem să gândim doar negativ. Și chiar trebuie să privim spre viitor. În tot cazul, lipsa iluminatului de sărbatori nu va transfera fondurile către spitale neapărat. Și da, chiar cred că trebuie să ne gândim și la sănătatea mintală a populației, unii suportă tare greu condițiile de izolare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *