Am citit: Povestea mea – Michelle Obama

Evaluare: 5 din 5.

Cartea aceasta nu-i o carte care mi-a picat pur și simplu în mână. Este o carte pe care am dorit să o citesc și și-a așteptat liniștită rândul până s-au citit altele care mă preocupau. 

De regulă nu citesc autobiografii. Autohtone în niciun caz. Însă nici cele de pe alte meleaguri nu fac rabat de la regulă. Am dat mai departe cartea Madonnei fără ca măcar să o deschid. Însă cartea aceasta am considerat că este altfel. Mi-a plăcut Michelle când o vedeam pe la televizor, că altfel nici nu aveam cum și din ce am văzut mi s-a părut demnă. Sinceră și simplă.

Cam așa îmi pare și cartea. Plus că îmi dă impresia parcă aș citi din sufrageria ei. Și nu doar că aș citi, aș derula puțin din filmul vieții cuiva.

Îmi place simplitatea cu care povestește lucrurile, fără patos, fără ură, chiar dacă erau nedreptăți. Mi-a plăcut foarte mult că în anii 60-70 se putea practica parenting la care acced mulți astăzi citind zeci de cărți și făcând ore de terapie.

Povestea curge lin și pornește din anii fragezi ai copilăriei trecând prin suișurile și coborâșurile vieții de la copil, la adolescent, liceean, student, absolvent de Harvard.

Îmi place că vorbește despre frământări și despre neliniști. Despre locul în lume și senzația de fericire. Despre efort că după ce ai muncit ani de zile pentru a atinge un scop insuflat de acasă, te trezești că nu știi care este drumul tău în viață și nu știi ce te face fericit. Arzi mocnit, dar sigur într-un job care te sufocă zi de zi tăind din tine și din suflet.

Îmi place emoția cu care vorbește despre familia ei și despre părinți, despre grija purtată tatălui diagnosticat încă de tânăr cu necruțătoarea boală de scleroză multiplă în plăgi. Despre cum îl veghea la spital atunci când a acceptat că nu se mai poate altfel. Apreciez mereu dăruirea cu care copiii își îngrijesc părinții. Este ceva ce eu nu cred că voi putea vreodată să le ofer alor mei.

Am fost impresionată de unitatea echipei de campanie, de voluntarii în număr foarte mare care au pus umărul la susținerea lui Barack. Am fost uimită de cât de prieteni au putut fi cei care le erau alături fără să le ceară nimeni nimic. Unitate și susținere pentru o familie de negri care a schimbat cursul istoriei în America.

Povestea aceasta pleacă de la vârsta pe care și-o amintește autoarea, aceea de patru ani și până când a făcut loc la Casa Albă altei prime doamne, după ce Barack a avut două mandate de președinte. Și-a pus în carte gânduri, amintiri, senzații, griji, infertilitate. A descris efortul depus, munca și condițiile în care făcea campanie pentru soțul său, însă seara ajungea acasă să își culce fetele. A povestit ce înseamnă viața la Casa Albă, cu beneficii, cu reguli stricte, cu prea puțină intimitate, cu cheltuieli din banii proprii.

Mi-a plăcut povestea aceasta de viață. Totul a fost obținut cu multă muncă și cu extrem de mult efort. Cu rigoare și cu dorința de reușită. Cu sacrificiu. Nimic nu a fost ușor și nici primit pe tavă. O lecție de viață.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

white concrete statue near green trees
Photo by Matthew Johnson on Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *