Pasagerul, acest șofer al atenționărilor

Știi momentul acela în care tu ești la volan concentrat sau poate sigur pe tine și relaxat pe cât permite traficul, iar la un moment dat neanunțat se aude de lângă tine un ‚iiih’ strident? Când inima bate de trei ori peste valoarea normală, când pulsul îți iese prin urechi.

Momentul acela care se întâmplă când ești la volan concentrat într-un moment să zicem de depășire. Îți iei toate măsurile, ai calculat ochiometric distanța, știi că mașina te ajută și tu poți să depășești în siguranță când de lângă tine se aude ,iiih’. De nu mai știi unde să te uiți mai întâi. Te bagi rapid înapoi pe bandă, ăla din spatele tău te consideră un pămpălău că știe și el că aveai timp să te duci, dar ‚iiih-ul’ acela grav te-a ținut pe loc și ăla nu știe. Te uiți în față, te uiți în stânga, în dreapta, te uiți în lunetă și nu înțelegi care e pericolul. Și mai ales unde pândește. Ce s-a întâmplat de tu ai ratat și făptura de lângă tine a fost nevoită să te avertizeze. ‚Iiiiih!’ Îți trece rapid viața prin fața ochilor, te gândești dacă îți va crește copilul orfan, dacă lumea îți va simți lipsa. Te încumeți să întrebi ușor timorat ce s-a întâmplat,dacă a murit cineva și nu ai aflat din timp și acum în depășire era momentul ideal să afli. Moment în care auzi suav: ‚păi nu aveai timp să depășești, se urca ăla pe noi, nu vezi?’ Moment în care zbang, te izbește fix în ochi stupefierea. Știți ce zic, da? Ei bine, eu sunt ăla. Sau mai bine zis, aia. Care zice ,iiih’.

Știu, știu că v-am șocat și nu vă așteptați la așa ceva. Cam la fel de șocat era și al meu partener care nu înțelegea ce se petrece. Ba chiar se mai și speria de sperietura mea.

Între timp am mai calmat ‚iih-ul’, tot mi se pare că unii nu văd banda pe care ar trebui să meargă. ‚Iiih-ul’ nu are legătură cu încrederea în cel de la volan, ci cu faptul că nu pot controla eu lucrurile. Și nu am încredere în ceilalți participanți la trafic.

Însă știu sigur că nu sunt singura care reacționez așa. Știu o groază de femei care se manifestă toate la fel. Și da, toate femei. Bag seama că bărbații sunt prea orgolioși ca să se manifeste, că nu cred teoria aia cum că ei nu se sperie că s-au format acum mii de ani când mergeau la vânătoare cu mâinile goale. Dar femeile se manifestă, cineva trebuie să păstreze echilibrul. Sonor și fără menajamente. Nu mă gândeam nicio secundă ce stres provocam șoferului, nici că grimasa de pe chipul său era de la reacția mea.

În concluzie, dragi șoferi, nu faceți depășiri ce pot fi considerate periculoase, dacă nu vreți să auziți în mașină și alt zgomot în afară de muzică. Femeile sunt perfecte oricum :).

woman in orange blazer sitting inside a car
Photo by Tima Miroshnichenko on Pexels.com

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *