Cadou de ziua ta – Paul Stewart

Cartea aceasta este potrivită și pentru oamenii mici și pentru oamenii mari deopotrivă. De altfel cam ca mai toate cărțile pentru copiii, ele ar reprezenta o lectură ideală și pentru adulți. În primul rând pentru că în procesul creșterii ne pierdem pe traseu și uităm lucruri esențiale care ne-ar putea însoți întreaga viață și în al doilea rând pentru că pe vremea când eram noi copiii nu se punea accent pe emoții sau pe sentimente. Ori atâta timp cât astăzi facem oameni mari marșând mult pe latura aceasta, ar trebui să ne-o însușim și noi măcar la nivel teoretic, dacă practic nu se mai poate.

Cadou de ziua ta este despre prietenia dintre un iepuraș și un arici, unul mișună ziua, altul noaptea când celălalt doarme, însă se întâlnesc amândoi zi de zi la apus. Deși sunt diferiți reușesc să găsească un compromis pentru a petrece puțin timp împreună. Cei doi prieteni își doresc să își sărbătorească ziua de naștere. Nu știu când este, nici când ar trebui să fie, însă decid ei momentul potrivit. Și cum nu se poate zi de naștere fără a primi un cadou, cei doi își oferă unul altuia ce cadou consideră că se potrivește celuilalt.

Aici vine partea care îmi place mie cel mai mult. Deși fiecare și-a bătut capul cu ce ar fi cel mai potrivit pentru prietenul său, au ales în a oferi în dar ceva ce pentru celălalt nu era util. Cel puțin la prima vedere. Însă pentru a nu se supăra unul pe celălalt aleg să spună că este un cadou minunat. Și chiar sunt cadouri minunate pentru fiecare dintre ei atunci când le găsesc întrebuințări. Este partea mea preferată pentru că adulții au uitat să se bucure de gest atunci când primesc un cadou căutând mai degrabă materialismul și atunci devine o carte potrivită și pentru oamenii mari.

Cadou de ziua ta este o carte despre și pentru așteptări. Despre bucuria de a primi ceva în dar. Despre bucuria de a petrece timp frumos împreună. Despre emoția și grija că celuilalt îi va plăcea cadoul ales de tine. Despre cum ne raportăm la ceilalți prin prisma propriului filtru. Este o carte ce poate fi cadou pentru ziua cuiva mic și nu numai atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *