Am citit: Filosofie pentru viață și alte situații periculoase – Jules Evans

Evaluare: 3 din 5.

Cartea se încadrează la categoria dezvoltare personală, eu aș îndrepta-o mai mult către cei care sunt pasionați de filosofie.

Mie mi-a luat nici mai mult nici mai puțin de nouă luni să termin cartea aceasta. Nu este beletristică, nu este ușor de citit. Este de gândit, de rumegat și mai greu de trecut cu vederea. Este adevărat că este și plictistoare, nu este o carte cu acțiune, însă este extrem de interesantă. Cât m-am străduit să termin această carte de citit, am mai dat gata încă vreo 10, dar m-am ambiționat să finalizez și filosofia.

Autorul nu se declaraă filososf „ci mai degrabă un jurnalist curios să cunoască modul în care oamenii aplică aceste idei antice în viața modernă.”

Cartea vorbește despre filosofia antică, mult diferită de cea modernă de azi și de ce se înseamnă filosofie în epoca modernă. Clar nu are nicio legătură cu filosofia despre care am învățat eu în liceu și care nu m-a ajutat la nimic.

Pe vremuri filosofii erau stoici, se puneau în diverse situații pe care le probau ca să testeze metoda și să știe dacă le pot transmite mai departe discipolilor care îi urmau peste tot sau pe care îi aveau în școlile de filosofie extrem de la modă în acea vreme.

Aflăm despre arta stăpânirii de sine, despre îndoială, despre arta exercițiului practic, despre dreptate, eroism, despre împlinire, despre scepticism. Toate lucruri care se aplică și astăzi, însă sub alte aspecte.

Evans a studiat și ne povestește despre Epictet, despre Platon, Diogene, Heraclit, Pitagora, Seneca, Musoniud Rufus, Epicur, Plutarh, Aristotel, Socrate, Dionysos, toți marii filosofi antici.

Știu că nu este o carte pe gustul multora și mai știu că mulți se întreabă la ce le-ar folosi, se citește și greu, nici nu relaxează neapărat, ci mai degrabă face creierul să se frământe. Păi poate pentru cultură generală, pentru conexiunile neuronale care se crează în urma cititului. Poate pentru că ne plac filmele și chiar și cele care sunt SF-uri au ceva în comun cu realitatea. De exemplu în jocurile foamei îl regăsim pe Plutarh,cel care este liderul care se ocupă cu realizarea jocurilor. De unde credeți că s-au inspirat pentru nume? Nu, nu cred că fix din această carte, însă din antichitate cu siguranță.

Pe lângă informațiile pe care mi le-am extras din această carte, mie mi-a mai plăcut și pentru că prezintă filosofi antici despre care habar nu aveam și pe al căror nume nu îl auzisem niciodată și care s epare că au fost în atichitate la fel de importanți ca și numele sonore care sunt celebre chiar și astăzi, cum ar fi Socrate.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *