Am citit: Secretele bucureștilor – Dan Silviu Boerescu

Evaluare: 3 din 5.

Dan Silviu Boerescu a scos – din ce știu eu – o serie de peste douăzeci de volume „docu-drame și mituri urbane” intitulate secretele bucureștilor. Prin 2017 au apărut cu ziarul Libertatea săptămânal în serie de câte paisprezece volume cu pauză între ele de câte două săptămâni, acum putând fi cumpărate pe la toate librăriile on-line.

Astăzi prezint marile averi și zdrobitoarele falimente ale bucureștilor, iar dacă sunteți pasionați de istorie sau de povești de salon, seria aceasta este foarte interesantă.

Cartea de astăzi cuprinde șapte capitole despre milionarii români de altădată. Despre cei mai bogați bucureșteni de la început de secol XX. Recunosc că multe povești din spatele numelor de succes nu îmi erau cunoscute. Nu știam că actualul Muzeu George Enescu a fost de fapt a lui Cantacuzino. Tot lui Cantacuzino supranumit Nababul a aparținut și castelul de la Florești Prahova, iar cel de la Bușteni a rămas cunoscut sub denumirea de Castelul Canacuzino. Legenda spune că Nababul Cantacuzino a vrut să acopere castelul din Bușteni cu monede din aur, însă până la urmă s-a răzgândit.

Nu știam nici povestea lui Dumitru Mociorniță supranumit Regele Încălțămintei pentru că a făcut avere în industria de pielărie și încălțăminte. Legenda spune că a fost un industriaș cinstit, născut sărac și care și-a creat imperiul prin propriile forțe. Nu a fugit în străinătate ca mulți afaceriști români atunci când s-a instaurat regimul comunist, lucru care i-a adus întemnițarea și moartea în închisoare comunistă.

Celelalte scurte povești sunt despre averea lui Dumitru Marinescu – Bragadiru și banii făcuți din bere și spirt, băncile grecești conduse de Chrissoveloni, despre Malaxa și prima locomotivă cu aburi producție românească și despre concurentul lui Malaxa, industriașul Max Auschnitt.

Am zis deja că poveștile au iz de salon, de tras cu ochiul de după perdea, însă simplu fapt că beneficiază de o scriitură ușoară și că reușesc să destindă frunți încruntate, merită să pierdeți o jumătate de oră pentru a citi această cărticică.

Voi reveni și cu restul de cărți în viitor, printre alte recomandări. Până atunci,

citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *