Ea și el după ani de zile….

…..după ani în care viața urcă și coboară. După ani în care creștem, ne maturizăm, gândim, trăim sau uneori ne facem că trăim, timpul își cere tributul.

După ani în care ea și el s-au iubit, mai constant, mai depărtat, au pus emoție în suflet și au decis să meargă-n viață mână-n mână.

El tot timid nu a știut ori nu a putut, ori poate chiar nu a vrut să o întrebe pe ea direct dacă vrea ca dintr-o zi înainte să pună împreună toate emoțiile în același coș și nu doar mai mult separat cum funcționau ei de obicei. Ea la fel de arogantă nu voia să accepte fără să fie întrebată. Avea impresia că asta înseamnă să fii femeie, că pentru asta luptaseră femeile-n independență și era un drept hotărât câștigat în revoluție. Aia franceză, că suna mai romantic (poate ar fi fost util ca la ora de istorie de la școală să nu fi umplut caietul cu inimioare, ci cu informații utile).

Așa se face că într-o seară de primăvară timpurie sau să fi fost de iarnă târzie, mai la apus, nici prea târziu, nici prea devreme, dar întunecat deja și frig și gene grele de oboseala de peste zi, el i-a oferit ceea ce ea atunci nu știa că este darul cel mai de preț care avea să îi schimbe existența goală de până atunci.

Ea a luat darul, l-a primit, l-a acceptat, deși într-un colț al minții nu și-l dorea în forma aceea. Însă timpul a decis că darul din acea seară din miez de iarnă (povestea spune că era frig) avea să îi marcheze ei existența pentru tot restul vieții.

După o vreme într-o zi superbă de mijloc de toamnă cu soare afară și multă căldură în suflete, ea și el au petrecut unul dintre puținele momente emoționante la care aveau să fie prezenți în această viață. Dar, totodată au petrecut și unul dintre puținele momente în care amintirea a putut confirma că a fost cel mai frumos moment de gen la care ea și el au fost prezenți.

Nouă ani mai târziu într-o zi mohorâtă de toamnă el și ea au început să dea uitării acea zi superbă și caldă. Mintea lor frământă alte amintiri și alte griji de zi cu zi, chiar dacă frumosul și binele nu ar trebui uitat niciodată.

Ea prea arogantă ca să își amintească?

El prea timid să țină minte?

Povestea merge mai departe….

Aici sunt celelalte două povești din seria „ea și el”

Când ea și el s-au întâlnit…

După ce ea și el s-au întâlnit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *