Am citit: Acolo unde cântă racii- Delia Owens

Astăzi a început un nou an școlar. În incertitudine și în plină pandemie. Știu că mulți sunt cu gândul doar acolo, la școală sau la grădiniță, ceea ce nu face neapărat bine la căpuț. Așa că citiți mai jos despre o carte sensibilă care ajunge până hăt departe în baierele sufletului și mai mutați puțin gândul de la prima zi de an școlar. Atipic.

Recunosc, am luat cartea inspirată de titlu, așa cum de altfel am făcut cu atât de multe cărți. Nu puteam rata să nu aflu unde cântă frații mei racii. Am mai zis eu pe aici că un titlu este o poveste în sine. Parcă mă așteptam cumva la o poveste în care sunt implicați racii. Sau marea și ceva nisip. Cartea este mai mult de atât. Este un omagiu discret adus naturii unde autoarea a reușit să însăileze informații din bilogie într-un roman beletristic unde iubirea și natura se împletesc în mod firesc.

Cartea începe trist cu o fetiță de 6 ani care rămâne singură cu un tată alcoolic și dezinteresat pentru că frații mai mari și inclusiv mama s-au săturat de traiul de până atunci și și-au văzut de drum. Și rămâne fetița aceasta mică și în grija nimănui. Învață să supraviețuiască, să nu stea în calea unui tată abuziv, să drămuiască puținii bani primiți pentru mâncare până în momentul în care și tatăl o părăsește. Un cumplit sentiment de abandon o însoțește întreaga-i existență.

O lecție de supraviețuire, tânjirea după apartenență, dorința de integrare fac din personajul principal o luptătoare într-o lume crudă unde diferit înseamnă ciudat și de neacceptat. Nici societatea noastră de astăzi nu este prea departe dacă stăm bine să ne gândim.

Romanul este scris în două planuri temporale. Acțiunile se desfășoară atât în prezent în încercarea de a rezolva o crimă, cât și în trecut unde ne este prezentată viața Kayei și tot ce o inconjoară. Stilul scriiturii este puțin greoi ținând cont de multele informații din natură, însă subiectele tratate atrag: crimă, mister, iubire, abandon, rasism, discriminare. După cum spuneam, exact ca în societatea modernă, doar că puțin mai cizelat.

O carte de citit în perioada pe care o traversăm pentru că vorbește despre singurătate și despre izolare și eu știu destui oameni care trăiesc astfel chiar dacă trăiesc în civilizație. Cred că ar fi mers și mai bine de citit în perioada de izolare pe care am trăit-o, însă nu se știe ce ne mai așteaptă.

Las în final un pasaj de la sfârșitul cărții. Mi se pare că explică cel mai bine că unde cântă racii înseamnă de fapt un loc nedefinit unde mergi mai mult cu sufletul și cu gândul, decât fizic:

“….Venea fluxul; un val îi ajunse la picioare și o luă înapoi cu el în mare, împreună cu alte sute de cochilii. Kaya aparținuse acestor ape și acestor țărmuri; acum aveau s-o ia înapoi. Să-i țină secretele ascunse bine.

Apoi veniră pescărușii. Văzându-l, planară pe deasupra capului său, țipând. Chemând.

Se lăsase noaptea. Tate se întoarse către baracă. Însă când ajunse lângă lagună, se opri sub rămurișul des și privi sute de licurici scânteind, răsfirați până în ungherele întunecate ale bălții. Până hăt departe, acolo unde cântă racii.”

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *