Am citit: Un weekend cu gheișele – doar cărți, nu povești de salon

Am văzut zilele acestea într-o librărie on-line la vânzare Memoriile unei gheișe de Arthur Golden și mi-am reamintit de perioada în care am citit eu această carte, acum multă vreme. Dar, pentru că între timp am mai uitat detalii (nu sunt bătrână și nici senilă, doar fac loc amintirilor noi :)), am reluat-o și probabil că o voi reciti și peste douăzeci de ani. Atât de mult îmi place cartea aceasta. Mi-a plăcut și ecranizarea foarte mult și da ar merge și o sesiune de filme de revăzut.

Între timp pentru că am zis deja că mi-a plăcut povestea gheișelor, mi-au plăcut gheișele, am mai citit și altceva pe aceeași temă. O carte nu la fel de cunoscută ca celebra Memoriile unei gheișe, nici la fel de captivantă, însă interesantă – Gheișele de Liza Dalby.

Mă așteptam cumva la o poveste sau mai multe în genul Memoriilor, însă ce am citit a fost diferit. O călătorie în tradiția niponă, o experiență personală a unei americance devenită gheișă într-o comunitate din Kyoto – de altfel, singurul oraș care păstrează intactă cultura și cultul gheișelor din perioada de înflorire a Japoniei, acum în epoca modernă.

Autoarea a fost consultant pentru producătorii filmului Memoriile unei gheișe, fiind un antopolog veritabil cunoscător al culturii gheișelor și prima gheișă americancă, dacă și singura, asta chiar nu mai știu.

Trăiesc o contradicție citind cărți de genul acesta. Pe de o parte mă fascinează poveștile, arta lor, modul în care își trăiesc viața, complet dedicate în ceea ce fac. Pe de altă parte îmi este greu să accept tocmai această dedicare a lor. Gheișa este însăși definiția artei și a frumosului, însă mie îmi este tare greu să mă pun fix în papucii cuiva – n-aș spune chiar supus sau umil, însă extrem de agreabil și antrenat mulți ani în arta frumosului.

Din afară privind lumea restrânsă a gheișelor pare fascinantă, însă din interior altfel stăteau lucrurile, cel puțin în perioada lor de glorie. A fi gheișă nu însemna doar artă, frumos, conversație, însemna și multă muncă, disciplină, sacrificiu. Și totul întru bucurarea bărbaților salvatori de industrie japoneză. Asta normal din momentul în care femeile au preluat puterea în lumea gheișelor, deoarece primele gheișe au fost bărbați costumați, femeilor fiindu-le interzis să joace teatru, iar de travesti nici nu se punea problema în cazul femeilor. Însă ușor ușor au câștigat și acaparat domeniul și lumea ce părea că li se cuvine de drept. Așa cum s-a întâmplat în lume în toate domeniile în care femeile au fost vitregite, nu!?

Nu am insistat și nu am scris astăzi despre Memoriile unei gheișe pentru că este o carte extrem de populară, foarte vândută și cu o ecranizare care s-a bucurat de mare succes. Sunt convinsă că mare parte din lumea de pe aici a făcut cunoștință fie cu cartea fie cu filmul. Astăzi a fost pur și simplu despre gheișe în general. Ambele cărți arată detalii fascinante, unele mai puțin cunoscute publicului larg din culisele acestei comunități a gheișelor. Și cum cărțile asiatice, cu scriitori asiatici sau doar cu povești din lumea lor au început să aibă și la noi tot mai mulți adepți, ar fi un start bun cu Gheișele de Liza Dalby.

Citiți. Nu doare, ba este chiar plăcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *