Iubesc plimbările, urăsc nesimțirea, dezinteresul și nepăsarea unor concetățeni.

De ceva vreme sunt zi de zi afară la plimbare. Am ieșit și de câte două ori pe zi afară fie vară fie iarnă. Și pentru o plimbare în cartierul sectorului 6 nu-i ușor. Nuu, cum ar putea să fie? Ba lucrări începute de 9 ani care trebuiau finalziate acum 6, ba flegme la fiecare pas, ba mucuri de țigară proaspăt fumegânde, ba rahați. Da, exact, rahat de…câine-cel puțin așa sper, deși uneori am dubii că un astfel animal poate lăsa în urma lui atât de multă mizerie.

Iarna dacă avem noroc de zapadă parcă se ascund sub stratul alb sau este mutat în lopată mai…încolo. Vara noroc cu arșița și cu multele grade din termometru care pur și simplu usucă tot, inclusiv rahatul proaspăt strecurat pe trotuar. În schimb toamna și primăvara parcă e invazie. E ca atunci când ești cu mașina pe un drum plin cu gropi și nu știi pe care să o ocolești și pe care să o iei în plin că oricum planetele nu par să se fi aliniat pentru a te ajuta să nu îți faci mașina praf. Cam așa este și pe trotuar.

Avem o lege în acest sens (Potrivit Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 120/2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare și igienizare ale municipiului București, nerespectarea curățeniei pe domeniul public de către persoanele care posedă animale de companie constituie contraventie și se sancționează cu amendă de la 200 la 500 lei în cazul persoanelor fizice), însă oamenii nu se sperie de legi. Am văzut mulți proprietari de animal care ies la plimbare cu punguțe atașate de lesa câinelui și sunt convinsă că le folosesc. Asta înseamnă că se poate, că există speranță. Cu toate acestea încă sunt munți de rahați peste tot.

Trist este că am văzut polițiști care au avut reacție 0 atunci când la câțiva metri de ei purtătorul de capătul lesei pleca liniștit după ce patrupedul din dotare se răhățise în mijlocul trotuarului..deh, acolo îl apucase. Mă enervează că iau toată mizeria asta în casă. Se lipește pe tălpi de încălțări, pe roți de tricicletă, pe roți de trotinetă, pe orice fel de roți. Mă scurg puțin pe lângă gardul grădinilor de bloc când văd copilul că se apleacă să ia ceva de pe jos. Mă rog să nu fie un rahat de ceva și apoi mă rog să nu bage mâna în gură după ce degetele au explorat cate un trotuar.

Și mai avem parcarea din fața blocului, acest WC public pentru câini. Cred că de fapt locul nostru de parcare este punctul preferat pentru că uneori până ajung cei de la ADP să curețe pe acolo se mai formează câte un mic munte de rahați. Merg toți în același loc. Și normal, când al tău animal își rezolvă nevoile într-un loc deja consacrat, ce rost mai are să strângi ceva? Ce să strângi, că nici nu știi care-i al câinelui tău. Ca să iau ceva din portbagaj cu mașina parcată la locul ei, practic trebuie să fac șpagatul. Ar trebui să mă duc la Van Damme să mă învețe și pe mine cum să mă crăcănez pe două scaune ca să pot descărca mașina în voie fără să cad în rahații respectivi.

Cred că fiecare dintre noi ar trebui să fim mai atenți la cei din jur. Dacă ai un animal de companie, este responsabilitatea ta să cureți după el, așa cum eu care am copil mic este responsabilitatea mea să curăț după el și nu îl las să se răhățească pe unde apucă. Ține de educație, de bun simț și de simț civic să te gândești că nu este nimeni obligat să calce în rahatul câinelui tău. Unde mai pui că este posibil chiar și tu să calci ținând cont de cât de pline sunt trotuarele. Și nu, chiar nu exagerez cu nimic când spun trotuare pline.