Am citit: Crede-mă când mint – J.P. Delaney

Tot din categoria thriller cu multe răsturnări de situație, cu foarte puține asemănari cu Pacienta tăcută, cartea asta m-a sucit pe toate părțile.

Îmi place titlul. Deși nu încurajez minciuna, mi se pare fascinant (atâta timp cât nu testez pe propria-mi piele) cum reușesc unii să mintă privind în ochii interlocutorului fără să clipească. Plus că mai sună și a slogan politic. Eu cred că l-aș vota pe cel care ar spune la finalul fiecărui discurs politic fix așa: credeți-mă că vă mint! De exemplu: vom face autostrăzi și vom inaugura primii 100 de km în primul an din mandatul meu, credeți-mă că vă mint. Păi ce dovadă mai solidă de adevăr decât aceasta?

Cartea aceasta mă mai duce cu gândul și la filmul care mi-a plăcut tare mult, Lay to me. M-a fascinat jocul acesta dintre adevăr și minciună și cum nu știi niciodată când e real și când e minciună. Cumva, totuși serialul era mai clar decât această carte care m-a dus și m-a întortocheat pe toate cărările suspansului.

Îmi plac cărțile care oricât de fantasmagorice ar fi aduc în lumina reflectoarelor o fărâmă de realitate. Asta are și Crede-mă când mint, realitatea literară. Îl aduce pe Baudelaire în atenția publicului. O carte care poate poate face victime literare. Că după ce o citești te apuci și cauți informații despre autorul menționat cu atâta nonșalanță în carte și ajungi să citești poeziile scrise de Charles Baudelaire. Și ca să nu vă chinuiți prea mult să căutați, las la final Florile răului.

Firește că m-a captivat romanul, doar are victime, înșelătorie, jocul minții, crime, boli mintale, răsturnări de situație. Toate se regăsesc în paginile acestei cărți făcându-mă să îmi doresc să aflu cât mai mult din carte și cât mai repede. Adică n-am mai lăsat cartea din mână și am citit cu sufletul la gură. Că thriller pot să citesc, dar la thriller nu pot să mă uit.

Mi-au plăcut personajele acestei cărți pentru că nu am empatizat cu nimeni. Am jucat dur de la început, nu am dat crezare niciunui personaj. Cartea mi-a permis să-i suspectez pe toți și să nu cred chiar tot ce îmi aruncă autorul în față ca apoi câteva pagini mai târziu să dea cu mine și cu logica mea de pământ. Deși ce-i drept finalul m-a prins cam nepregătită.

Vă recomand să citiți această carte într-o zi friguroasă, umedă, chiar ploiasă, cu frunze pe jos și ceață-n zare. Eventual într-o casă în care miroase a lemn ars și pe acoperiș se aud picături mari de ploaie. Iar punctul culminant al cărții să vă învăluie în momentul în care ziua se îngână cu noaptea și literele de pe pagini abia se văd, dar încă nu îndrăzniți să aprindeți lumina. Atunci senzație autentică de thriller.

Florile răului – Charles Baudelaire

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul,vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;


Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut,şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O,Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi,surâsul,piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau înger,drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă,ritm,lucire,o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *