-Ei bine, se zice că un om de afaceri a plecat într-o vacanță pentru a se detașa de tot, pentru a-și “încărca bateriile”, ca să spunem așa. A zburat cu avionul spre o destinație îndepărtată și a nimerit într-un cătun. De-a lungul câtorva zile i-a urmărit pe oamenii din comunitate și a remarcat că un anume pescar părea a fi cel mai fericit și mulțumit dintre toți cei de acolo. Afaceristul a devenit curios, așa că, într-o zi, s-a dus la pescar și l-a întrebat ce face el în fiecare zi. Bărbatul i-a spus că se trezește în fiecare dimineață și își ia micul dejun împreună cu soția și copiii. Apoi copiii lui plecau la școală, el se ducea la pescuit, iar soția picta. El pescuia timp de câteva ore, se întorcea cu destul pește pentru a asigura mesele familiei și apoi trăgea un pui de somn. După cină, el și soția făceau o plimbare pe plajă și urmăreau apusul în timp ce copiii lor înotau în apele oceanului. Afaceristul a rămas împietrit de uimire. “Faci asta în fiecare zi?” l-a întrebat el.
“Aproape”, i-a răspuns pescarul. “Uneori mai facem și alte lucruri, dar în mare parte, da, asta este viața mea.”
“Și în fiecare zi reușești să prinzi pește?” l-a întrebat afaceristul.
“Da”, i-a răspuns pescarul. “Sunt mulți pești.”
“Poți să prinzi mai mult decât peștele pe care îl duci acasă familiei tale?” s-a interesat omul de afaceri.
Pescarul s-a uitat la el, i-a zâmbit și i-a răspuns: “Oh, da, prind adeseori mult mai mulți și pur și simplu le dau drumul înapoi. Vezi tu, îmi place să pescuiesc.”
“Păi de ce nu pescuiești toată ziua ca să prinzi cât de mulți pești poți?” l-a întrebat atunci omul de afaceri. “Apoi ai putea să vinzi peștele și să faci o grămadă de bani. Curând ai putea să îți cumperi a doua barcă, apoi o a treia, iar pescarii de pe ele ar putea de asemenea să prindă o groază de pește. În câțiva ani ai putea avea un birou într-un oraș mare și pun pariu că în mai puțin de zece ani ți-ai putea deschide o afacere la nivel internațional în domeniul distribuției de pește.”
Pescarul i-a zâmbit din nou omului de afaceri. “De ce aș face toate astea?”
“Păi pentru bani” i-a răspuns afaceristul. “Ca să faci avere și apoi să te retragi din activitate.”
“Și ce aș face atunci când m-aș retrage din activitate?” l-a întrebat pescarul continuând să zâmbească.
“Păi orice își dorești presupun”, i-a răspuns omul de afaceri.
“Spre exemplu aș putea lua micul dejun împreună cu familia?”
“Da, așa cred.” a spus omul de afaceri ușor iritat de faptul că pescarul nu se arătase mai încântat de ideea lui.
“Și dacă aș vrea, din moment ce îmi place atât de mult să pescuiesc, aș putea să pescuiesc câte puțin în fiecare zi?” a continuat pescarul.
“Nu văd de ce nu.” a răspuns omul de afaceri.
“Atunci probabil că nu va mai fi atât de mult pește acolo, dar ar trebui să rămână totuși ceva. Apoi aș putea să îmi petrec serile împreună cu soția, plimbându-ne pe plajă, și admirând apusul, în timp ce copiii noștri ar înota în ocean?” a întrebat pescarul.
“Sigur, ce-ți place ție, cu toate că atunci copiii tăi vor fi probabil deja mari.” a spus omul de afaceri.
Pescarul i-a zâmbit interlocutorului său, i-a strâns mâna și i-a urat succes în eforturile sale de a-și reîncărca bateriile.
Deși de obicei las la final citatul care mi-a plăcut mie cel mai mult atunci când citesc o carte, de data aceasta am procedat invers și am pus la început acest citat/pildă, cum vreți să îi spuneți, din cartea Cafeneaua de la capătul lumii de John P. Strelecky.
Mi-a plăcut simplitatea poveștii și diferențele dintre cei doi oameni, cum unul avea ochi doar pentru bani și pentru afaceri și nu vedea că ajungea la același rezultat dar pe un drum lung și ocolitor. Și cum celălalt a găsit bucuria vieții în lucruri simple.
De ar fi atât de simplu…
Adevărul este că suntem mânați în viață de multe, uneori de foarte multe. Familia de bază, școala, societatea, media, prietenii, atât de mulți factori te fac să vrei mai mult, să îți dorești mai mult, să ai mai mult, să cumperi mai mult. Alergăm după fericire închipuită. După un statut care să ne garanteze apartenența la un anume mediu.
Totuși realitatea este că noi ca țară trăim la un pol al sărăciei, cu multă lipsă de educație care se vede în agresivitate, cu istericale și fel și fel de patologii. Iar toate acestea pun un văl peste ochi și oamenii nu mai au cum să vadă și altceva.
Nu știu dacă viața este atât de simplă. Nici dacă este atât de ușoară. Nici dacă poate fi. Însă cu siguranță din când în când ne ajută să ne amintim că nu merită în viața aceasta care nu putem ști cât de lungă sau cât de scurtă este, nu merită să luptăm pentru toate averile pe care le strângem sau pentru a vrea mai mult și mai mult. Dar pentru a ajunge la simplitate mai întâi avem de rezolvat frici. Frica de sărăcie, frica de inconfort, frica de moarte, frici pe care le cărăm cu noi ca pe sacii de moară și de multe ori nici nu știm.
Merită un moment de cugetare. Tu pentru ce vrei mai mult?
Text scris de Iulia Dumitrescu.
