Lună: mai 2022

În ultima perioadă am tot observat un țâțâit din buze când ne referim la transportul în comun versus mașina personală. Dar mai lăsați domnule mașina aia în parcare și luați autobuzul, faceți și economie și protejați și mediul de poluare.

Dar, oare chiar așa stau lucrurile?

Pai să vedem cum se prezintă mijloace de transport în comun acum că a venit căldura și te topești la umbră mai rapid ca gheața într-un pahar cu Aperol. Sunt câteva autobuze care au aer condiționat. Eu aici în zona la mine știu un singur autobuz cu climă. Bine, nu unul ca vehicul în sine, ci unul ca număr al lui, ca traseu. Unul din zece. Ăsta unul e și curat, scaune tapițate, ușor mai spațios, geamuri fumurii sau cu folie ca să nu te orbească soarele. Ce să mai zic, condiții de lux deja. Pentru autobuzul ăla chiar nu îmi pare rău de cei 80 lei pe care îi dau pe abonament ca să mă plimb doar cu 41.

Altfel, tramvaiele (exceptând un tramvai nou pe linia 41 cu care nu am avut onoarea să mă plimb, l-am văzut doar în mișcare, dovadă că sunt atât de dese că eu nu ajung să urc într-unul nou și modern), troleele, autobuzele sunt slinoase. Evit să mă exprim aici că sunt infecte că nu știu sigur dacă pot lua vreo infecție de la bara aia de care mă lipesc mai ceva ca de superglue.

Să trecem la căldură. Căldura din mijloacele de transport este sufocantă. Dacă nu adie un vânt, geamurile deschise nu fac față, normal. Asta dacă ai noroc să nu dai peste oameni care au traume legate de curent și să nu închidă toate geamurile din troleu sugerându-ți deloc prietenos să o iei la pas dacă nu-ți convin condițiile.

Altfel spus, în mașină ai aerul condiționat setat cum vrei tu să fie, de iglu sau de plajă, nu te lipești de niciun jeg (sper cel puțin), iar scaunul este confortabil.

Stai în trafic? Stai, dar stai în confort. Atâta timp cât nu mergi cu un tramvai pe a căror linii să nu poată intra mașinile, stai în trafic cu indiferent ce mijloc de deplasare alegi. La bicicletă stai mai puțin, este adevărat.

Să mergem la costuri. Dacă te deplasezi pe distanțe lungi și schimbi mai multe mijloace de transport în comun, din punct de vedere al costului deplasarea cu mijloace STB este economă. Altfel, nu.  Eu mi-am luat într-un weekend familia și am dus-o-n plimbare prin parcul Herăstrău, moment în care am decis că suntem buni cetățeni, prieteni cu mediul și mergem cu STB. Drumul dus întors ne-a costat 12 lei de familie, ne-a fost foarte cald, a fost aglomerat în tramvai, iar drumul a durat aproximativ 45 de minute într-o zi destul de lejeră din punct de vedere al traficului. Dacă alegeam să mergem cu mașina același drum îl parcurgeam cam cu 15 minute mai repede (era liber, credeți-mă) și ne-ar fi costat aproximativ 1 litru de combustibil, undeva pe la 8 lei. Ei da, comparația este ca să îmi las eu aici off-ul, pentru că un calcul amănunțit și total spune că un abonament lunar la STB este mai ieftin decât un plin de benzină.

Nu ridic în slăvi deplasarea cu mașina, într-adevăr orașul acesta care nu a fost construit pentru atât de multe mașini este sufocat de noxe și de betoane. Însă nu văd a bună nici ridicatul în slăvi a unui sistem de deplasare în comun care nu oferă mare lucru.

Nici nu îmi caut scuze pentru a mă face plimbător cu mașină pentru că eu chiar utilizez zi de zi STB-ul și culmea absolut legal, îmi plătesc toate biletele deși de multe ori consider că nu merită atâta efort.

Deci, buni cetățeni au ba?

Text scris de Iulia Dumitrescu.

O dată pe an ies cu câteva fete să ne distrăm. Ne întâlnim în jurul datei de 8 martie, niciodată pe 1, nici pe 8 pentru că nu ne place aglomerația. Distracția noastră este liniștită, mai de mămăi, nu ne dăm cu fundul de pământ, nici nu sărim cu parașuta. Nu că nu am vrea, dar nu ne permite timpul. Noi ne vedem doar câteva ore dintr-o zi de weekend când tații copiilor noștri devin părinți full time. Mergem mâncăm ceva, apoi ne delectăm cu un program artistic, ori pe acolo. Anul acesta când am mers la un restaurant încă se purta mască, dar în localul ăsta nu purta toată lumea. Tipa care ne servea pe noi la masă își ținea mai mult masca sub bărbie, astfel își etala în toată splendoarea o pereche de buze prelucrate. Mari. Foarte mari. Se vedeau rău. Foarte rău.

Când am fost în Herăstrău am trecut pe lângă un grup de fete toate botoxate. Și asta nu ar fi fost nicio problemă dacă nu s-ar fi văzut atât de rău. Mi-au rămas în minte fetele astea atât de tinere și atât de nenaturale, de deformate de imensitatea buzelor lor.

Rău se pare că este cuvântul de ordine.

Când eram eu copil în școală, erau la modă buzele subțiri. Buzele cărnoase îl mutau pe posesorul lor automat în categoria buzaților sau a buzatelor. Eu am făcut parte din această categorie pentru că mereu am avut buze pline cum sunt la modă acum și cum își doresc atât de multe fete. Adevărul este că la ce încredere în mine aveam pe vremea aceea și cum mă raportam la societate mai ceva ca la Univers, dacă mi s-ar fi oferit ocazia să îmi modific chirurgical buzele aș fi făcut-o fără să clipesc. Consecințe? Ce consecințe? Nu aveam timp să mă gândesc la așa ceva, voiam doar să fiu percepută ca normală și acceptată ca atare. Doar că eu eram încă un copil, chiar unul de școală generală. Mintea mea necoaptă putea țese multe scenarii și nu toate în avantajul meu. Ce văd eu astăzi în jur sunt femei departe tare de copilărie, însă îmi permit să am o certitudine că încrederea lor în sine este și ea la fel de departe ca și copilăria.

Problema este că în ultima vreme media, televizorul, reclamele ne arată o realitate distorsionată. Doar fetele excesiv de prelucrate sunt frumoase. Nu se mai acceptă, nu se mai promovează, nu se mai poartă frumusețea naturală. Nu ești modificată, nu ești frumoasă. Iar din acest aspect am observat o singură televiziune în Romania care acceptă diversitatea – Antena1. Nu, nu o ridic în slăvi, nici nu îi pun programele pe piedestal, eu mă refer aici strict la diversitatea oamenilor care se perindă prin această televiziune.

Să nu aveți impresia că declar aici vreun război chirurgiei estetice. În niciun caz. Declar război exceselor și lipsei de măsură.

Că pe mine nu mă deranjează nicicum că toate fetele acestea pe lângă care trec își injectează ce vor ele și pe unde vor ele, ideal ar fi să nu își distrugă fața în încercarea de a arăta mai bine. Buzele exagerate și nenaturale nu arată nicicum bine.

Avem nevoie de repere sănătoase, de femei care să își accepte ridurile. Și formele. Și buzele subțiri. Și șoldurile late.

Eu am nevoie ca al meu copil să nu vadă în jurul său ca fiind normal doar buzele care ating nasul și doar silueta sculptată din bisturiu. Că unele femei fac vergeturi pe burtă și pe șolduri în timpul sarcinii și este absolut normal. Că este mai importantă viața pe care o creezi decât liniile de pe burtă. Că este bine să fim diferiți pentru că exact așa ne-am născut toți: diferiți.

Las mai jos câteva poze cu femei remarcabile care și-au păstrat aspectul natural. Care nu par să-și fi injectat ceva pe undeva. Și dacă au făcut-o felicitări lor că au ales totuși să nu exagereze și își asumă ceea ce sunt în fiecare moment al existenței lor.  

Meryl Streep are 72 de ani, este de departe actrița mea preferată din toate timpurile. Am văzut-o recent în The Post – un film din 2017 – și savurez fiecare film al său. Interpretarea ei mi se pare monumentală și nu știu în câți alți ani se va mai naște o Meryl Streep.

Emma Thompson are 61 de ani și am văzut-o recent în The Late Night. Îmi place fața ei zâmbitoare și îmi plac foarte mult mimica și expresivitatea pe care le redă în personajele pe care le interpretează.

Helen Mirren are 76 de ani și indiferent ce rol joacă are o eleganță aristocratică, probabil nu degeaba i s-a potrivit atât de bine rolul reginei Angliei.

Maia Morgenstern are 60 de ani, am văzut recent un fragment dintr-un interviu și mă uitam fascinată cât de frumoasă și de elegantă este. Are un rafinament pe care mereu l-am admirat.

Sunt doar câteva femei celebre și cunoscute în lumea largă, ele sunt mult mai multe, evident, însă avem nevoie să le arătăm, să le scoatem în față, să le dăm și să le luăm drept exemplu pentru noi și pentru generațiile pe care vrem să le ajutăm să se accepte și să se iubească așa cum noi nu am știut să o facem.

Text scris de Iulia Dumitrescu.

Mai acum ceva vreme era frig, chiar frig bine. Două zile de căldură au dat un imbold primăriei/elcenului/radetului/termoficării/uneia dintre multele companii care se ocupă de încălzirea în locuințe, și au tăiat căldura de tot. Că și așa era puțină și ineficientă. Apoi a venit iar frigul, iar a scăzut termometrul din casă la 18 grade, iar am tremurat. O viroză de iarnă-primăvară m-a ținut în casă multă vreme. Când am închis ușa apartamentului erau pomii înmuguriți. Când am ieșit din casă erau și frunzele deja crescute.

Cumva am impresia că tranzitul aceasta de la iarnă la primăvară apoi la vară s-a întâmplat într-o lună. Ori a fost în iarnă o primăvară mai friguroasă, ori am sărit un anotimp.

Adevărul este că la ce căldură a fost zilele acestea, a început să mi se facă frică de iulie.

Am 27-28 de grade în casă și suntem abia în luna mai. Aerul este greu respirabil, refugiile stațiilor de STB nu au pic de umbră. Măcar de aveam și dune de nisip să știm o treabă că de apă parcă mai facem rost.

Să fie oare încălzire globală ori un oraș sufocat de betoane? Prea aglomerat. Prea poluat. Prea plin. Prea cald.

Am ratat primăvara și așa îmi plăcea tranzitul acela de la geacă, la cardigan, din ce în ce mai subțire, apoi la tricou, cu dimineți răcoroase și prânzuri scăldate în raze de soare. Scăldate am zis, nu arse.

În parcuri la umbră în schimb este respirabil. În parcul Drumul Taberei (Moghioroș) este iarba tăiată, parcul verde și îngrijit, umbra oferă confort termic de nu-ți vine să pleci. Nu degeaba oamenii ies cu hamace, cu pături și stau în parc ore multe.

În weekend am vrut să împrietenesc copilul cu parcul Herăstrău. Având alte opțiuni, am sărit acest parc până acum. De altfel până astă iarnă când am trecut eu cu o prietenă într-o plimbare, nu mai intrasem în Herăstrău de ani de zile. În copilăria mea era considerat un parc etalon al sectorului. Era mereu plin de copii și de oameni în plimbare. În lipsă de alte opțiuni, Herăstrăul era la un moment dat parcul preferat. De-a lungul timpului a mai beneficiat de unele schimbări, îmbunătățiri, însă acum pare cumva în cea mai grea formă a sa. Foarte multe bănci rupte, tufișuri neîngrijite, iarbă netunsă, gropi, garduri care se desprind, bordura de pe lângă lac ce stă să se scufunde. Și cu toate acestea, încă plin. Fiind un parc mare este ideal pentru plimbare. Sper să se îndrepte situația, să se revigoreze parcurile pentru că în orașul acesta mare și sufocat și sufocant este nevoie de spații verzi mai mult ca în copilăria mea.

Merg să mă îmbălsămez în protecție solară și să ies în arșița de mai. De aici și vorba: cuptor de mai. Hai ochelaristo că iar ai luat-o pe câmpii.

Articol scris de Iulia Dumitrescu.

De ceva vreme am devenit interesați să intrăm în rândul lumilor civilizate și să sortăm gunoiul pe care îl producem. Pare un drum pe care era logic să fim și să îl urmăm, să începem să și facem ceva pentru țara asta pe care o vrem ca afară.

Ei și treaba aceasta m-a pus în fața unei situații pe care nu o aveam atunci când puneam tot gunoiul la grămadă, aceea a coșului de gunoi. Tot gunoiul într-un singur coș, îl umpleam până la refuz și-l livram către ghenă aproape zilnic.

Acum a rămas coșul pentru gunoi menajer pe care îl duc la ghenă cam o dată pe săptămână, uneori chiar la două săptămâni. Un coș pentru hârtii, un coș pentru sticle, un coș pentru peturi și un coș pentru cartoane mari, ambalajele de la comenzile online. În total 5 coșuri mari și pline pentru un singur apartament. Yuhu.

Recunosc că partea aceasta cu reciclarea îmi produce un disconfort. Tomberoanele pentru reciclat nu sunt chiar la scara blocului, iar eu sunt foarte comodă, aproximativ o stație de autobuz am de străbătut până la tomberoane. Nu stația este problema, ci căratul gunoiului, a sacilor plini până acolo. Apoi am gunoi prin toată casa. Nici nu știam înainte de ordine și ordonare că mai pot pune coșuri de gunoi în bucătărie. Acum o să vin și cu o dezvăluire și spun că nu sunt toate coșuri. Cel puțin pentru peturi și pentru cartoane am agățat sacii de gunoi de raftul din balcon, am mai salvat niște spațiu pe jos.

Partea bună este că fiind toate separate și nu mai sunt la grămadă se umplu mai greu. De la golit aproape zilnic la golit săptămânal cel mai devreme, este o diferență. Depozitez în casă gunoaiele pe o perioadă mai mare, însă cu acest aspect m-am obișnuit deja. Cu spațiul pe care îl ocupă încă nu m-am obișnuit și nici cu ce face fiecare. Nu am scris pe fiecare coș în parte ce găzduiește însă au forme și culori diferite tocmai ca să le putem diferenția. Dintre toți, copilul este cel mai debusolat, mereu întreabă în ce coș ajunge un anume gunoi.

Îmi place partea aceasta cu reciclarea?

Și da și nu. Cred că ține de obișnuință. O semi reciclare făceam cumva de câțiva ani. Ambalajele de la comenzile online si peturile le puneam separat, însă ca acum să separăm și să diferențiem tot gunoiul nu s-a mai întâmplat.

La blocul nostru nu se selectează gunoiul. Avem o ghenă pe care poți arunca cel puțin teoretic orice încape. Nu avem tomberoane pentru fiecare categorie de gunoi. Este un tomberon puțin separat de celelalte și am presupus că este pentru tot ce înseamnă peturi și hârtie/cartoane, fracție uscată, dar este o presupunere pentru că nu este ceva clar. Oamenii merg mai mult pe intuiție.

Reciclați? Pe unde puneți coșurile pentru gunoi? Aveți spațiu?

Text scris de Iulia Dumitrescu.