Lună: decembrie 2021

De mână cu Timiduța

CategoriespovestiPosted on

Când a auzit vocea stridentă care încerca să îi smulgă un salut, micuța Carolina s-a ascuns repede printre picioarele mamei. Acolo se simțea în siguranță. Îi plăcea că mama nu o forța niciodată să iasă, să dea piept cu oamenii pe care nu îi înțelegea. Mama o lăsa să stea strâns lipită de piciorul ei și o mângâia liniștitor pe păr și pe spate. Când Carolina era pregătită ieșea din ascunzătoarea în care se simțea în siguranță și socializa. Era chiar plăcut să socializeze și ei îi plăcea mult să vorbească, dar din nu știa care motive, uneori sau mai bine zis frecvent, Timiduța o ținea de mână.

Timiduța era personificarea pe care o dăduse unei emoții care o făcea adesea pe Carolina să pară neprietenoasă. Împreună cu mama a reușit să identifice ce o neliniștea, au concluzionat că este timiditatea și Carolina care are mulți prieteni imaginari, unii chiar permanenți, s-a gândit că i-ar fi mai ușor să se împrietenească cu timiditatea. De aceea Timiduța are un nume și o prezență constantă în viața Carolinei.

Într-o zi în parc când alerga de colo-colo sub atenția mamei, o fetiță prietenoasă și simpatică a întrebat-o pe Carolina dacă vrea să se joace împreună. Deși își dorea foarte tare să aibă partener de joacă și tot dădea târcoale copiilor în speranța că va fi băgată în seamă, când a auzit întrebarea fetiței, Carolina a pus bărbia în piept și ochii în pământ și dusă a fost după picioarele mamei.Ce s-a întâmplat rândunela mea? Întreabă mama. Vrei să ne jucăm de-a v-ați ascunselea?  Continuă ea cu vocea-i caldă care o caracterizează.

– Mnu, soptește Carolina .

-Cum? Mai tare, o încurajează mama care de la înălțimea ei nu auzise ce spusese fetița.

-Nu, nu vreau, întărește micuța.

-Atunci ce s-a întâmplat? Insistă mama.

Carolina se fâstâcește puțin și răspunde pe un ton șoptit cu ochii în pământ:

-O fetiță m-a întrebat dacă vreau să mă joc.

-Îmhî, întărește mama dându-i de înțeles că poate să continue.

-Și eu am fugit. De ce am fugit mami? Că eu chiar voiam să mă joc, spune Carolina începând să suspine.

-O! Înțeleg. Dacă voiai să te joci, cred că ai putea să mergi să te joci, încearcă mama să o încurajeze.

-Nu mai vreau! Decretează Carolina. Vreau să mergem acasă.

-Oo ești sigură? Abia am ajuns în parc.

Carolina nu mai spune nimic în timp ce o trage pe mama de mână încercând să o urnească din loc.

-Iubita mea, uite leagănul păianjen este liber, cel în care îți place ție atât de mult să te dai, mai face mama o încercare în timp ce se lasă trasă de fetiță spre ieșirea din parc.

Însă pare că nici nu aude, Carolina fiind hotărâtă să plece. Se îndreaptă în liniște spre casă însă mama vede că micuța este îmbufnată. Și nici liniștea nu este ceva obișnuit.

Seara la culcare mama și copila stăteau întinse pe pat cap lângă cap și umăr lângă umăr, era momentul lor în care reglau tensiuni de peste zi, își aminteau să fie recunoscătoare pentru bucuriile care le făceau viața mai plăcută sau chiar discutau serios aspecte care le preocupau. Tot timpul ora de culcare trebuia să înceapă foarte devreme pentru a avea timp să treacă împreună prin suita de emoții. Era momentul din zi în care până și Timiduța mergea să se odihnească lăsând o imagine mai clară în căpșorul micuței.

Mama vrând să revină asupra momentului din parc, căută o modalitate de abordare. Mai încercase în timpul zilei după ce ajunseseră acasă să abordeze subiectul, însă Carolina îl blocase de fiecare dată, așa că dădu răgaz subiectului până la momentul lor special de seară.

Așa că după ce fiecare și-a exprimat recunoștința zilei ce tocmai avea să se încheie și după ce dezbătuseră toate subiectele de interes pentru Carolina, mama mută subiectul spre momentul din parc.

-Iubita mea îți amintești astăzi în parc? Deja simte rezistența fetiței ei dragi și înțelege cât de greu îi este. Spune-mi draga mea, ce te-a făcut să pleci din parc atât de repede? Ție îți place în parc și de fiecare dată abia reușim să plecăm, iar acum cred că nici cinci minute nu am stat.

-M-am rușinat de fetița aceea spune Carolina jucându-se cu marginea păturii care îi ținea de cald noaptea.

-Am văzut asta, însă până acum nu s-a întâmplat să vrei să pleci din acel loc, spune mama îngândurată.

-Da, așa este, dar nu mai puteam rămâne, așa am simțit.

-Ce crezi că ai putea să faci data viitoare ca să îți fie mai ușor când întâlnești o situație asemănătoare?

Carolina se gândește, se frământă, însă nu găsește o soluție.

-Un somn bun poate te va ajuta să vezi lucrurile într-o altă lumină, spuse mama în timp ce o sărută pe frunte și o învelește până sub bărbie.

A doua zi de dimineață Carolina se trezește odihnită și pare că a uitat de situația din parc sau de discuția din seara trecută. Mama o urmărește discret însă nu insistă. Așteaptă să vadă cum vor decurge lucrurile la următoarele interacțiuni ale fetei cu oamenii necunoscuți.

Ocazia nu a întârziat să apară când mama și Carolina au mers în vizită la o prietenă a mamei care locuia într-o casă drăguță cu pereții turcoaz și care avea doi copii ceva mai mari decât ea, însă nu cu mult. Copii interacționau, se jucau împreună, ba se mai și supărau iar relația lor o intimida pe Carolina care nu voia să se mai desprindă de mâna mamei. Stătea ușor pitită după fusta înfoiată a mamei și privea cum cei doi copii se jucau reușind să o ignore ca și când nici nu ar fi fost acolo.  Atunci mamei i-a venit o idee. S-a aplecat la nivelul Carolinei, i-a luat ambele mâini mici în mâinile ei mari, a privit-o în ochi și i-a spus ceea ce avea să îi schimbe fetei modul de interacțiune cu oameni mari sau mici, străini sau cunoscuți.

-Iubita mea, ce ar fi să o iei pe Timiduța de mână și să mergi cu ea la Alexandru si Andreea și să le faci cunoștință și lor cu prietena ta?

Carolinei I s-a luminat fața, i s-a părut că a găsit răspunsul la frământările ei și a ieșit de după fusta înfoiată a mamei. S-a îndreptat spre cei doi copii ținându-și o mână ușor depărtată de corp ca și când ar fi strâns tare de mână pe cineva.

-Bună! Eu sunt Carolina, iar ea este prietena mea Timiduța. Vreți să vă jucați și cu ea? A auzit mama în timp ce stătea cu inima mică cât o ghindă gata să îi iasă din corp.

Copii au fost încântați de prietena imaginară a Carolinei, ba chiar Andreea s-a așezat lângă Carolina și a luat-o pe Timiduța de mâna rămasă liberă. Au pus-o să sară coarda, să stea de pază în jocurile lor, au alergat-o și prins-o pe rând până când Timiduța a oboist și a luat o pauză lungă pentru odihnă.

De atunci Carolina a fost vizitată din ce în ce mai rar de Timiduța. Acceptarea celor doi copii au ajutat-o să își depășească temerile.

Frig, întuneric, lună plină, miros de lemn ars.

Categoriessenzații, visarePosted on

Îmi place ca atunci când ajung printr-un sat să mă plimb pe ulițele lui. Să admir casele, să văd tradiția, să mă uit la garduri, să privesc copacii, să mă bucur de priveliște. Cel mai mult îmi place să fac aceste plimbări primăvara când sunt grădinile pline cu flori colorate care fac concurență în ale miresmelor și iarna când casele sunt pline de luminițe și podoabe de sărbătoare.

Am ieșit serile trecute pe afară într-o plimbare în aerul rece, am mers încet pe lângă garduri și am privit cu nesaț în intimitatea oamenilor. Frigul are un mod al lui de a crea intimitate. Oamenii singuri și bătrâni stau cu televizorul deschis și par mai puțin în singurătate. Familiile numeroase stau în aceeși cameră pe lângă o sursă de căldură, la povești, la amintiri din vacanțe, la experiențe trăite, cel puțin în capul meu așa ar fi o seară într-o familie numeroasă.

Nu am nicio jenă că mă uit în casele oamenilor, acolo unde draperiile nu sunt trase peste geamuri. Mă uit să văd ce au pe pereți, cât de intime par camerele, cum strălucesc globurile care atârnă din lustră. Merg mai departe și îmi strecor mâna mică în mâna călduroasă care mă primește și mă acceptă de fiecare dată, îmi încălzește degetele înghețate. Mă uit la brazii care care își coboară crengile grele peste gardul înalt, cum stau maestuoși și drepți privind spre Univers și veghind lumea de la înălțimea lor.

Miroase a lemn ars în aer, fumul gros de pe coșuri se împrăștie în aerul rece, casele sunt învăluite ca de ceață de fumul zburătăcit de vântul aspru care îmi face ochii să lăcrimeze. Deschid fermoarul hainei călduroase să intre fumul ăsta în mine, în haine să îl miros și mai târziu, să îl simt la încheietura mâinii ca pe un parfum scump ce îmi trezește simțurile și mă întoarce de fiecare dată la simplu, la natură, la viața fără griji. În depărtare un câine latră simțindu-mi prezența, ațâță și alți câini din sat lansându-se un concert din lătraturi pe diferite voci. Mă opresc o vreme să se obișnuiască cu prezența mea și să nu tulbure liniștea pe care o așteptam atât de mult.

Mai târziu, intrată în casă, îmi trag și eu o blană de oaie pe care mă așez în fața căldurii. Mă uit la flăcările care se unduiesc în sus pe pereți în timp ce aruncă un vălătuc de fum pe gura deschisă a șemineului. În lume sunt lucruri grele, copii desculți, oameni care se culcă flămânzi, pierderi de suflete dragi, însă azi nu sunt cu gândul la ele. Astăzi n-am melancolie, nici supărări, astăzi m-am înfundat în bula mea îndestulătoare. Am căldură în șemineu, o blană îmi ține de cald pe podeaua tare. Un îngeraș luminează pe perete, o lumânare arde pe-aproape făcând o umbră înaltă pe peretele alb. Astăzi sunt în liniște și în momentul acesta care este doar acum. Doar acum focul vălătucește așa și nicicând la fel.

Am primit anul acesta ceva recomandări de filme și seriale, las aici ce mi-a plăcut.

Categoriesdespre filmePosted on

Deși am zis că mă las de filme și mai ales că mă las de seriale, anul acesta am picat în mreaja lor mai mult decât ar fi trebuit. Vorba celor de la Paraziții : jur că nu se mai întâmplă până data viitoare, exact așa și la mine. Nu, nu, nu s-a transformat în mult da și m-a ținut cu ochii lipiți de ecran sacrificând de multe ori somnul pe care nu mi-l dă nimeni înapoi. Despre unele filme și seriale am scris deja mai pe larg, astăzi doar încropesc o listă scurtă cu ce mi-a plăcut mie și nu cu tot ce am văzut. Așa că ce să o mai lungesc, iată:

  • Lucifer. De departe cel mai drag serial mie de anul acesta. Are umor, ironie, anchete polițienești și mult mister. Unde să mai pun că o întreagă suită de îngeri coboară pe Pământ și încearcă să se integreze lumii noastre. Actorul principal care îl interpretează pe Lucifer Morningstar este frumușel, cu pectorali bine lucrați, ce să mai, un deliciu să te tot uiți. Merge de văzut în maraton pentru că nu este de lăsat.
  • Lucy. Ca să rămânem în zona aceasta a Universului recomand așa cum și eu am primit recomandarea, acest film care ridică niște semne de întrebare. Unele sunt lămurite în film, altele nu. Orice film în care joacă Morgan Freeman este unul de văzut. Lucy este interpretată de actrița Scarlett Johansson.
  • Bucătăreasa din Castamar. Un serial simpatic, de epocă, cu rochii grandioase și coafuri complicate. Cam prea mult romantism pentru gustul meu și mult prea multe intrigi, însă măcar pentru rochiile acelea și tot merită văzut.
  • Frumoasă venețiană. Mai rămânem puțin în zona aceasta a rochiilor de epocă pentru a readuce în discuție acest film care mie îmi place tare mult. Este pe aceeași undă cu Memoriile unei gheișe, Curtezana în care joacă Michelle Pfeiffer, filme care aduc în prim plan puterea de seducție, de decizie, puterea politică a unor femei care s-au folosit de atuurile fizice pentru a schimba istoria.
  • Umbra spionului. Schimbăm registrul, virăm puțin către Rusia. Dacă vreți puțină istorie aplicată, acest film este ecranizat după o întâmplare reală din vremea războiului rece care a pus capăt crizei rachetelor cubaneze, după ce un britanic și un rus au colaborat pentru a furniza informații Marii Britanii.
  • Complet necunoscuți. Am văzut că este și pe Netflix dacă în cinematografe presupun că nu se mai găsește. Recomand varianta noastră autohtonă deși îmi place finalul mai mult de la varianta originală. Este cel mai bun film produs în România din ultimii ani.
  • Armata hoților. Încă un film despre jafuri, spargeri, urmăriri și tot tacâmul, doar că acesta este o continuare a filmului Armata morților. Eu nu sunt fană zombie și filme prea sângeroase, de aceea Armata hoților este mai mult pe placul meu. Mai ales că actorul principal masculin joacă un rol de naiv ceea ce îl face adorabil cu zulufii lui blonzi.
  • Filme de Crăciun: Un castel de Crăciun, Un cavaler de Crăciun, Un tată de Crăciun, Crăciun în California. Toate sunt filme de sezon via Netflix, unele cu ceva umor, altele doar romantice și cam atât, însă când simți nevoia să vezi ceva care nu este nici istoric, nici realist, nici sângeros, oricare dintre acestea este bun pentru o pauză de relaxare. Se vizualizează musai cu un vin fiert în cană de pământ și bine înfofoliți în pătură.

Cam atât cu lista mea pe care am scurtat-o ca să nu ne prindă revelionul tot cu nasul în ecrane. Dacă nu aveți altceva de făcut, nu aveți zăpadă de dat și toate cărțile au fost citite, dar nu aveți chef de scos sarmaua la plimbare, atunci niște filme la casa omului sunt exact ce trebuie. Dacă aveți recomandări pe care ar fi bine să nu le ratez, vă rog împărtășiți și cu mine.

Spor la vizionat!

For the film industry popcorn reel film Royalty Free Vector

Am descoperit avantajul de a nu avea căldură.

Categoriesde zi cu ziPosted on

Nu o să vă vină să credeți, dar chiar există și avantaje în faptul că ne lipsește căldura din calorifere. Nu mă credeți!? Stați că vă zic acum.

Am intrat aseară într-o casă unde am simțit că mă ia cu leșin de la căldura de acolo. Eram gros îmbrăcată fiind pregătită pentru stat afară ceva vreme. Așa că gros îmbrăcată cum eram, n-am avut ce să dau jos de pe mine când m-am văzut la căldură.

Casă serioasă care nu are nicio treabă cu căldura din Capitală. Și nici eu nu mai am nicio treabă cu căldura.

Mie de vreo 2 zile nu îmi mai urcă termometrul de la 19 grade. Și asta în cea mai animată cameră a apartamentului, adică sufrageria care nu are niciun perete exterior, unde este televizorul pornit, calculatorul, căldura noastră sufletească (da, da, avem și din aceasta) mai urcă măcar cu 1 grad mercurul în termometru. Pesemne că la capitolul suflețel scârțâim, că altfel televizorul își face bine treaba.

Ieri am folosit cuptorul jumătate de zi și n-a ajuns pic de căldură în sufrageria care este lipită de bucătărie pentru că termometrul ăla se încăpățânează să rămână la 19 grade. O fi cedat și el psihic de la atâta disconfort. Refuz să am termometru în celelalte camere care au pereți exteriori și unde se simte mult mai rece decât în sufragerie ca să nu mă apuce nervii ăi mari. Așa mai bine să nu știu. Seara când merg în dormitor mă așez pe un pat rece pe care trebuie mai întâi să îl încălzesc pentru a mă putea relaxa, iar fața și nasul îmi îngheață instant.

Dar, gata cu văicăreala. Bate Crăciunul la ușă și eu tot o țin pe-a mea cu caloriferul în brațe.

Să vedeți avantajele că ziceam de ele.

Pai mai am puțin și fac luna de când am brad în casă. Este verde, frumos, se pare că face față cu bine condițiilor meteo din Drumul Taberei. Nici nu se scutură, mai cad câteva ace când îl redecorează copilul zilnic. Avantaj? Avantaj, zic.

Dorm lipită de soț mai ceva ca timbrul de scrisoare. Înainte când mă lăfăiam în căldură mă dădeam pe marginea patului ca să am spațiu și să nu simt salteaua mișcată. Acum de când e ger în casă, nu mai simt nimic decât căldura celuilalt trup. Nu vă gândiți la alte cele că la cât e de frig, nimic nu zboară de pe mine, poate doar să mai pun niște șosete flaușate în picioare, am auzit că sunt bune la circulație. Avantaj? Eu zic că-i avantaj.

Fac mai multă mișcare. Pentru că este tot timpul frig ca să mă încălzesc mă mișc mai mult prin casă sau ies afară să mă încălzesc. Dacă merg suficient de mult sau repede, când intru în casă mi se pare chiar cald. Cel puțin 10 minute. Păi dacă nici ăsta nu e avantaj, care să mai fie?

Când încă mai aveam termometrul la 20 de grade, mi se părea foarte cald după un duș fierbinte, însă acum la 19, după un duș mi se pare și mai frig. 1 grad face diferența. Avantaj? Categoric! Mă mai spăl când o să mă întorc la 20 de grade. Economie și la apă.

Se pare că nu mai pot sta în căldură prea mare, mi-a demonstrat-o interacțiunea de aseară cu o casă călduroasă, așa că mă înscriu perfect în propunerea lui Nicușor când a zis că în alte țări oamenii stau iarna pe la 20-21 de grade. Eu probabil mă pretez mai mult pe Laponia, posibil ca ăia să mai aibă 19 grade în casă la sfârșitul lui decembrie. Cică 22-23 de grade cum ne lăfăim de regulă noi românii, ar fi cam mult. Așa la 19 nici nu ne mai supărăm, ce rost să mai aibă?

Îmi mențin pielea proaspătă. La 80 de ani o să arăt de 35, cu pielea fină și întinsă. Păi ce riduri să fac la frigul ăsta? Avantaj clar. Condiția fiind să nu îngheț de tot.

Acestea fiind spuse, eu merg să mai pun de un ceai, să scot mănușile din dulap și să îmi pun fularul în jurul gâtului. Vă las cu ale voastre de sărbători și considerați că v-am urat aici de toate cele mai bune și mai frumoase lucruri să vi se întâmple. Iar dacă sub brad nu mai aveți loc de cadouri, măcar să vă bucurați de zâmbetele celor dragi vouă. Eu trimit un gând cu zâmbet și celor care sunt singuri din diverse motive.

În speranța că textul meu de astăzi v-a distrat măcar puțin, mă-înclin deși nu mă vedeți și vă mulțumesc vouă tuturor celor care treceți cu un ochi pe aici.

Cum afecteaza frigul sanatatea | Reginamaria.ro

Chiar dacă nu știți, chiar dacă nu vreți să știți, vă spun eu: astăzi este ziua mea de nume.

CategoriesamintiriPosted on

Când eram copil eram tare amărâtă că ziua mea de naștere este vara și mie nu îmi spune nimeni la mulți ani când mai toți colegii mei de clasă se serbau  în timpul anului, aduceau bomboane, li se cânta la mulți ani. Când îmi aminteam și de zilele de nume mă lua amăreala și mai tare că nu știu cum s-a brodit că fix la mine s-au terminat numele de sfinți. Am un frate cu nume de sfânt și o soră cu nume de sfânt –  nu îi face neapărat sfinți –  ceea ce înseamnă că fiecare primea de câte două ori pe an un la mulți ani. Pe când eu unul și ăla leșinat de vară.

În clasa a opta când mă pregăteam pentru primele examene din existența mea, am făcut meditații la română cu un profesor care a binevoit să mă accepte în pregătire după ce m-a testat temeinic și a văzut că nu-s așa praf la materia ce urma să fie la examen, ori că sunt tare praf și mai bine mă acceptă să mă învețe. Nu știu care a fost motivul exact pentru care am început pregătirea cu Dn. Manea, dar nici nu mai contează pentru că eu îi mulțumesc acestui om chiar și după atâția ani de când el a decis că nu-i mai ajunge lumea aceasta de aici.

În viața mea am întâlnit 3 oameni, toți bărbați, care mi-au schimbat existența în mod vizibil, pe unul dintre ei l-am și luat de soț că prea îmi dăduse lumea peste cap și nu doar o dată. Un altul dintre acești bărbați a fost acest profesor cu care eu am făcut meditații, pentru care nutream în secret afecțiune paternă, pentru care mă străduiam în fel și chip să vadă că știu, că învăț, că-s bună la materia aia. Omul acesta mi-a insuflat dragostea pentru a vorbi corect, de la el l-am învățat pe trebuie și tot de la el l-am învățat și pe voiam. Mi-au rămas în minte ca niște legi ce nu trebuie nicicând încălcate și am ținut de ele ca și când viața mea ar fi depins  de cuvintele rostite corect. Lui nu îi datorez doar ce m-a învățat la materia pe care a predat-o ani de zile în școli și mai târziu pe la militari și diplomați pe care îi pregătea, ci și-a dat silința să îmi ofere un crâmpei din experiența lui de viață, din a-mi da o șansă în lumea mare prin ceea ce dobândise el în urma anilor trăiți, în urma celor două facultăți absolvite, în urma anilor de profesorat și a celor în care fusese director de școală. Mi-a deschis ușa familiei sale și m-a acceptat împreuna cu soția sa ca pe un al treilea copil al lor.

Acolo, pe holul acela înalt, din casa naționalizată dintr-un cartier bucureștean am făcut cunoștință cu validarea, cu încurajarea, cu acceptarea. Mi-aș fi dorit să mai fie și astăzi în aceeași casă, să citească ce scriu eu, să îmi corecteze textele. Să merg cu copilul meu în vizită și să se joace cu el jocuri cu omonime și antonime așa cum se juca și cu proprii săi copii înainte ca aceștia să meargă la școală, așa cum și eu mă joc cu al meu copil după ce ani de zile am ținut vie această informație ca să o pot aplica la rândul meu. Aș fi vrut să mă vadă astăzi, să vadă că sunt bine, să știe că a avut dreptate, că și tocilarii au un drum în viață. Aș fi vrut să îmi mai sune telefonul și astăzi și să mă întrebe ce zi este fix azi și să îmi spună la mulți ani așa cum nimeni nu a mai făcut-o vreodată de atunci și nici până atunci.

Dn. Manea a fost singurul om din existența mea pentru care am fost atât de importantă încât a răscolit calendarul până a găsit data potrivită cu ziua mea de nume. În fiecare an pe 21 decembrie mă suna să îmi spună la mulți ani. Până în ziua în care telefonul nu a mai sunat.

-Iulia tu ai calendar?

-Sigur că am, răspundeam eu hotărâtă așa cum numai el știuse să mă învețe să fiu.

-Atunci uită-te pe calendar. Ce dată este astăzi?

-Ăăă…21…decembrie…?

-Astăzi este ziua ta! La mulți ani!

-Da!? Este ziua mea? Nu îmi venea să cred că am și eu zi de nume.

-Auzi dragă că nu știa că azi este Sf. Iuliana, îi relata soției frânturi din discuția noastră.

De 20 de ani îmi spun la mulți ani pe 21 decembrie, nu este o zi importantă în calendar, nu este marcată în vreun fel, este o zi obișnuită de lucru. Nici pentru mine nu este importantă, am avut timp să cresc și între timp la mulți ani-ul nu mai ocupă vreun loc special nici vara, nici iarna, orgoliile copilăriei s-au dus și ele, însă de dragul lui și în memoria lui, îmi spun în fiecare an la mulți ani pentru că voit sau nu omul acesta m-a învățat încă de pe cnd aveam 14 ani un lucru pe care l-am înțeles târziu tare: eu pentru mine sunt importantă!

Vă urez să fiți importanți în viețile voastre indiferent de ce nume purtați.

De ce suflăm în lumânări la ziua de naștere | Divertisment, Inedit | Unica.ro

Ce aș citi în vacanța de Crăciun dacă nu aș fi citit deja.

Categoriesce citescPosted on

Am încropit mai jos o listă cu ce cărți de beletristică au rămas în topul preferințelor mele anul acesta, după ce am citit mult mai multe decât am menționat astăzi. Deși toate mi-au plăcut foarte mult, nu toate s-au lipit de mine. Despre toate am scris deja la vremea lor, las hyperlink pe fiecare recomandare. Am să scriu scurt doar de ce mi-au plăcut atât de mult acestea alese. Poate vă inspiră și vă faceți cadou o carte în pauza dintre două sarmale și un pahar de vin bun și neapărat sec.

Alchimistul de Paulo Coelho

Deși este o carte scrisă acum foarte mult timp, este la fel de actuală în orice etapă a vieții în care o citești și indiferent de anul în care te afli. Este cartea care nu moare niciodată. Cine ar fi crezut că poți beneficia de dezvoltare personală doar citit un roman care are menirea de a te destinde.

Biblioteca de la miezul Nopții de Matt Haig

Categoric cel mai surprinzător roman de anul acesta. A intrat în topul preferințelor mele. Este genul de carte care mi-a stârnit invidia aceea de genul de ce nu am avut eu această idee genială. M-a făcut să mă gândesc la posibilitățile pe care le am în viață atunci când aleg ceva și m-a făcut totuși să îmi reconsider poziția față de propria-mi viață: chiar nu este atât de rău, is all in your head.

Perfecționistele de Sara Shepard

Pauza de la grijile cotidiene așa am numit acest roman ușor ca o zi de primăvară, mai degrabă pentru adolescenți, dar cine a zis că sunt interzise cărțile targetate pe publicul tânăr!?

Verdictul Plumbului de Michael Connelly

Dup ce am văzut și filmul cu Matthew McConaughey care este unul dintre actorii mei preferați (asta așa ca să nu mai creadă lumea că eu urmăresc doar filme cu Jasonică și atât), mi-a plăcut povestea și mai tare. Eu oricum sunt atrasă de partea aceasta de investigație, povești cu avocați, filme polițiste, ați înțeles ideea sunt convinsă.

Grădina de iarnă de Kristin Hannah

Când vreau să bocesc este simplu: mă întorc la orice scrie Kristin Hannah. Tratează în cărțile sale subiecte care reprezintă răni, cea mai întâlnită este rana de abandon cu care mă identific foarte bine. Până când rana aceasta va fi vindecata, bocitul este asigurat. Dincolo de acest aspect, poveștile sunt foarte bine scrise și cu puternic impact emoțional.

Pulbere Neagră de Eugen Ovidiu Chirovici

Chirovici este autorul meu preferat de thrillere din spațiul autohton. Îmi place latura aceasta macabră pe care o transpune în romane. Pulbere neagră dansează la limita dintre SF și thriller însă o poveste echilibrată în final.

Inimă de cerneală de Cornelia Funke

Nu am cum să trec peste Inimă de cerneală, poate anul viitor voi reuși să citesc și continuarea. Este o lume de basm atât de incitantă încât îmi este greu să îmi dau seama dacă vizează publicul tânăr sau orice public. Este o carte pentru orice vârstă chiar dacă personajul principal este o puștoaică de școală care trăiește aventura vieții ei.

27 de pași de Tibi Ușeriu

Tibi Ușeriu reprezintă modelul de așa da, de aceea am și lăsat aici recomandarea. După o viață de nelegiuiri și jafuri, după evadări, după o încarcerare de 10 ani a devenit un om nu doar acceptat de societate, ci chiar îndrăgit de societate și susținut în proiectele sale. Este adevărat că fără susținere, oricât de puternic ai fi, nu te poți ține pe picioare când viața ta n-a făcut parte din autohtonul mioritic.

Acestea fiind spuse și mai ales scrise, eu intru pe modulul de hibernare, ne mai auzim pe aici din când în când până anul viitor, nu am încheiat încă, însă răresc puțin ritmul pentru a-mi îndrepta atenția și către alte lucruri. Până atunci luați de citiți, este relaxarea supremă pe lângă vizionatul filmelor în maraton, însă cele două activități sunt de necomparat.

15 Citate celebre despre citit carti

Generațiile viitoare sunt doar fata Morgana când părinții nu sunt în stare să le ofere informații corecte.

Categoriesdin cartierPosted on

Mă îndreptam spre stația de autobuz, în drumul meu trec pe lângă stația unde cobor când mă întorc acasă. Această stație are acoperitoare de ploaie și panouri publicitare pe lateralul ei. De data aceasta este un panou de informare legat de consumul de stupefiante și alcool. Pe afiș în relief este o fetiță frumoasă, dar tristă. Genul acela de publicitate dură care are menirea de a face click în mintea oamenilor și să schimbe comportamente.

Poliția încă nu a aflat ceea ce am învățat eu în școală că genul acesta de informare are efect pe termen scurt, niciodată pe termen lung pentru că legislația nu îți permite să afișezi ceva real înfricoșător care să nu se mai șteargă de pe retină, care să te bântuie și să îți creeze coșmaruri noaptea, care să te trezească din somn nădușit până la piele și să respiri greu ca și când aia ar fi ultima ta suflare. Abia atunci publicitatea ar avea impact și ar rămâne în memoria publicului. Toate celelalte câte au fost, nu am reținut nimic până acum. Nici de fumat nu m-am lăsat pentru că pe pachet îmi arăta cum îmi sufoc copilul în pântece, exagerau ei.

O fată de școală gimnazială, nici prea mare, nici prea mică, însă suficient de mare cât să citească pe afiș se oprește și silabisește cuvintele. Poate a atras-o și pe ea ochii triști ai copilei de pe afiș. Mama extrem de tânără și foarte frumoasă o strigă insistent în încercarea de a o îndepărta de panou. Nu vrea să vadă, să audă, să citească fiica ei despre ororile lumii. Pe acestea le punem după ușă, ele nu există. Consumul de droguri nu pândește de după fiecare decizie de a nu ne informa copii în ideea ca îi păzim dacă nu știu. Fata nu se lasă impresionată, ea vrea să citească.

Mama ce înseamnă victime? Întreabă când își dezlipește ochii de panou.

Atunci când te fură de pe stradă, asta e victima, cei furați sunt victime. Răspunde mama.

Aștept cu urechile ciulite la semafor să aud și continuarea, o explicație de Doamne-ajută, dacă nu una completă și complexă. Vine și urmarea de Doamne-ferește:

Dacă nu asculți de părinți devii victimă, te fură ăștia, trebuie să asculți.

Dacă nu mă grăbeam cred că plângeam, așa mai bine că nu mi-a înghețat fața degeaba.

Mereu am spus că generațiile copiilor pe care îi creștem vor face diferența, vor fi mai umani, mai educați. Vor ști ce este empatia și o vor aplica. Nu vor fi priviți ca fiind diferiți, ci ca fiind normali și vor fi luați de exemplu. Tot insist să trăiesc în bula aceasta a idealului ca să mă simt ca lovită în moalele capului atunci când fac un pas în lateral în realitatea care există.

Absolut orice întrebare pusă de copil trebuie tratată serios și trebuie să primească răspunsuri clare, serioase, reale și complete. Este ghidul meu pe care îl aplic atunci când al meu copil mă întreabă ceva. Orice. De la cum a apărut la mine în burtă la cum se arde un bec. De la cine face globurile de iarnă la cine conduce tramvaiul.

A fi victimă, mai ales în România, necesită o discuție amplă. Avem victime oriunde întorci capul. De la victime domestice, la victimele propriei gândiri. De la victimele accidentelor, la victimele propriului trecut. De la victimele sistemului medical, la victimele sistemului social. Este plină țara de victime. Ne definim prin a fi victime, respirăm aer de victime.

Sunt prea puțini cei care sunt deasupra acestui statut de a fi victimă. Și oricât ai sta pe un norișor roz și pufos este invariabil să nu simți frigul din casă care îți intră până în oase, este imposibil să nu îți facă ovarele țurțuri de la atâta spălat cu apă rece, este de neconceput să nu vezi jegul de pe stradă sau șobolanii care au dimensiuni de pisică gestantă. Ele sunt, există și uneori sau de multe ori te destabilizează de pe norul bulei personale.

Și m-aș fi mulțumit în sinea mea cu această explicație scindată și frântă pe care a primit-o fata care citea afișul dacă nu mi-ar fi zgâriat urechile insinuarea că victima este vinovată. Dacă te fură ăștia de pe stradă se va întâmpla pentru că tu victima nu ai ascultat de părinți și ai ajuns să te răpească niște degenerați. Ăia de fură oameni sunt ok, acceptabili că așa sunt ei și ăsta este jobul lor de la 8 la 5 după amiaza. Pentru că victimele și-o caută, și-o cer și merită. De aceea noi în această țară nu empatizăm cu victimele care suferă. De aceea trăiesc singure și în suferință atâtea victime ale violului, ale abuzului, ale incestului, ale pedofiliei. Pentru că se învinovățesc pentru cele întâmplate.

Îmi doresc să scoatem capul din nisip, să trăim în vremurile acestea, să nu ne mai ferim de explicații, să ne creștem pruncii conștienți că ei vor trăi în prezentul lor viitor și nu în trecutul nostru, să renunțăm la explicații puerile, să nu mai considerăm copii ca fiind proști ori că nu înțeleg. Sunt atâtea studii care spun că atunci când considerăm noi că ei ar avea vârsta potrivită pentru a primi anumite informații este deja prea târziu, au intrat deja în contact cu ele din alte surse mai mult sau mai puțin credibile.

Nu accesați fișiere necunoscute, nu dați click, verificați chiar dacă primiți e-mail-uri de la bancă.

Categoriesde zi cu ziPosted on

Acum ceva vreme am primit un e-mail de informare de la bancă în care era menționat că instituția aceasta care are grijă de banii mei nu trimite și nu solicită prin sms sau e-mail informații confidențiale. Știam lucrul acesta, oricum multe nu sunt străine de mine, am muncit ceva ani prin bănci și instituții financiare, știu cum funcționează lucrurile, chiar dacă unele se schimbă sau pe altele le-am uitat. În tot cazul, am reținut informația, am tot împărțit-o prin jurul meu celor care nu au acces la astfel de informații, vârstnicii mi se par cei mai vulnerabili.

Aseară când scrolam prin e-mailuri în încercare de a curăța inbox-ul de atâtea gunoaie virtuale mi-a atras atenția un e-mail de la bancă pentru că suna diferit de obișnuitele reclame și informări. Din titlu se vedea că voi avea contul închis. Accesasem mai devreme aplicația on-line a băncii, funcționa, nu avea cum să fie credibil acel mail. În primele secunde creierul s-a blocat și inima a început să tropăie puțin doar de la cuvintele ‘cont blocat’. Apoi am citit și restul mesajului ca să mă asigur că nu are nicio treabă cu banca și că dacă accesez ce îmi cer ei cu siguranță îmi golesc contul.

Instituțiile care lucrează cu un flux mare de clienți, cum sunt băncile, au mesaje predefinite, corecte gramatical și cu semnele de punctuație la locul lor. Este primul semnal de alarmă când citesc ceva ce nu sună bine.

Mesajul primit de mine avea în structura lui greșeli de formulare și de vocabular, cacofonie, schimbarea de la singular la plural și o repetiție care nu își avea rostul.

Apoi nicio bancă nu te anunță prin e-mail că nu ai trecut de verificări și că îți vor închide contul dacă nu apeși pe un buton. Eventual te cheamă în sucursală să te identifice, te sună să îți comunice diverse și cer mai multe date de autentificare. Asta e ca mesajul care circula acum ceva vreme că te vor exclude din whatsapp dacă nu redistribui mesajul la 10 persoane din listă. Cam așa și cu mesajul meu de la bancă.

Nu vă lăsați duși de val, deschideți ochii când citiți, mai bine sunați la bancă și verificați decât să apăsați pe cine știe ce și să vedeți în cont 0 lei. Informați-vă vârstnicii din familie și persoanele vulnerabile care nu au avut acces la infomații sau la educare financiară, bancară, nu sunt puși în temă cu escrocherii care sunt din ce în ce mai creative.

Altfel mail-ul avea logo-ul băncii și cam atât. Infomațiile din semnătură lipseau cu desăvârșire. Toate instituțiile care se respectă trimit mail-uri oficiale cu semnătură presetată. Am șters mail-ul respectiv să nu care cumva să îl accesez din neatenție, contul meu este bine și sănătos, chiar astăzi de dimineață am efectuat o tranzacție și sunt convinsă că va mai fi încă multă vreme de acum încolo. Las mai jos o poză făcută în grabă de pe ecranul laptop-ului, îmi cer scuze, nu este foarte clară, nu intenționam să scriu un text pe acest subiect.

Dacă aș fi un cetățean model aș merge cu mail-ul la poliție, dar pe asta se bazează și cei care se ocupă cu astfel de fraude că oamenii nu iau în serios și nu merg la poliție până nu sunt păgubiți. Din păcate lucrurile de genul acesta se tărăgănează mult iar eu capăt mult timp pierdut pe la secția de poliție și cu declarații și explicații date. Asta în timp ce ei vor căuta acul în carul cu fân, fără prea multe șanse de izbândă.

Însă printr-o simplă căutare pe google afli cum se poate raporta un e-mail de tip phishing astfel încât să fie analizat de google. Și mutarea lui în Spam duce la o analiză din partea google.

  1. Pe computer, deschide Gmail. 
  2. Deschide mesajul.
  3. Lângă opțiunea Răspunde Răspunde, dă clic pe Mai multe Mai multe.
  4. Dă clic pe Raportează tentativă de phishing.

În cazul băncii unde mi-am plasat eu avuția, au chiar o pagină dedicată phishing-ului cu toate informațiile necesare și ce să nu faci în cazul în care primești un astfel de e-mail sau poate chiar sms pentru că banca nu solicită niciodată informații confidențiale în modul acesta. Mai multe găsiți aici https://www.bancatransilvania.ro/securitatea-informatiilor/despre-phishing, dar sunt convinsă că toate băncile au astfel de informații și sunt convinsă că toate băncile procedează la fel. Prin urmare nu contează unde v-ați pus zestrea, important este să nu dați crezare unor astfel de mesaje.

Am fost la West Side Christmas Market în Parcul Drumul Taberei

Categoriesdin cartier, pe unde mergPosted on

Toată zona aceasta a parcului, a pieței s-a numit atât de multă vreme Moghioroș încât este greu de schimbat denumirea în mentalul colectiv, însă de dragul istoriei corecte, cred că este necesar să facem un efort și să lăsăm trecutul în spate. Pentru cei care vor să afle mai multe despre motivele pentru care astăzi zona Moghioroș nu mai poartă acest nume, o poate face de aici.

De altfel, nu știu nici de ce târgul de Crăciun se numește West Side Christmas Market, dar bine că este un târg. Am așteptat cu mare interes să văd ce se va întâmpla anul acesta în materie de decorațiuni deoarece anul trecut, abia numit în funcție, primarul Ciucu a decretat că decorațiunile sunt urâte (părere personală) și excesiv de scumpe (tot ce se poate) și că sare un an peste luminițe ca anul următor (adică acesta) să vină cu ceva spectaculos.

Da, pentru un târg de sector, pentru un parc de sector, este într-adevăr altceva. Eu aș fi vrut luminițe și anul trecut că era totul așa trist și gri și pandemic, măcar în parc să fi văzut luminița de la capătul tunelului și m-am cam amărât de cât de ponosit arăta parcul. Însă anul acesta și-a luat revanșa administrația în domeniul luminozității.

Bradul și cele mai multe decorațiuni se află în interiorul lacului unde s-a organizat târgul, se intră doar pe bază de certificat verde, nu intru în polemici de genul este un eveniment public, dar nu chiar atât de public.

Sunt amenajate și pentru copii două elemente, un carusel și un trenuleț cu cost de câte 7 lei fiecare. Patinoarul mi s-a părut mie a fi atracția principală. În weekend intrarea la patinoar costă 25 lei și închirierea patinelor 15 lei de persoană, însă nu este limită de timp, poți sta pe patinoar cât te țin articulațiile.

Căsuțele nu sunt numeroase, însă au încercat să acopere diversitatea. Se găsesc produse tradiționale, dulciuri, vin fiert, decorațiuni, rulote cu mâncare. Dacă o felie de plăcintă la o patiserie de la orice colț de bloc costă 4 lei, la târg costă 12 lei. Un kurtos costă 20 de lei, iar vinul fiert oscilează între 8 și 10 lei. Pentru gustul meu, ca să fiu cârcotașă pentru că altfel nu aș fi eu, aș fi preferat mai puține căsuțe cu vin fiert care sunt chiar multe pentru un târg atât de mic și le-aș fi înlocuit cu mai multe căsuțe cu decorațiuni, hand-made și artizani autohtoni. Poate că s-or fi risipit pe la celelalte târguri, posibil, posibil.

Nu intru nici în discuția kitsch-ului și a lui se putea mai bine domnule, nu sunt chiar atât de cârcotașă. Este totuși bine să ai unde să vezi ceva în aer liber și nu doar în centre comerciale, este bine că avem târguri când Europa s-a tot închis acum înainte de sărbători.

Să nu aveți așteptări prea mari legat de distanțare. La târg lumea se bulucește și se formează cozi pe la mâncare sau băutură. Cei mai mulți nu poartă masca, nici măcar comercianții. Când suntem „între noi” cred că ne simțim mai în siguranță. Sau poate virusul rămâne la intrare unde se scanează certificatele. Posibil și asta.

Eu am mers duminică după amiaza când se întunecase ca să fie luminile aprinse, era destul de aglomerat, însă nu irespirabil. Am să încerc și în cursul săptămânii pentru că mă gândesc că ar fi mai puțină lume dispusă să caște ochii pe la târguri într-o zi lucrătoare. Mai ales dacă este și frig.

Mai jos aveți doar 3 poze din interiorul lacului, mai multe poze nu s-au putut realiza pentru că în mare parte pozam oamenii și nu cred că vor toți să fie faimoși și recognoscibili.

Am citit: Fată, femeie, alta – Bernardine Evaristo

Categoriesce citescPosted on

Viața este o aventură care trebuie îmbrățișată cu o minte deschisă și o inimă iubitoare.

M-a răvășit romanul acesta în moduri în care cred că îmi va fi greu să descriu în cuvinte clare astfel încât să mă fac înțeleasă fără a-i diminua valoarea. Este de departe cea mai profundă carte citită anul acesta în materie de belestristică. Cea mai duioasă rămâne Alchimistul, iar cea mai surprinzătoare – Biblioteca de la miezul nopții.

Bernardine Evaristo reușește să unească într-o carte destinele mai multor femei de culoare sau cu origini africane, chiar dacă pielea lor este albă. Lupta lor pentru mai bine, uneori pentru supraviețuire, tumultul fiecăreia, truda lor pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce reprezintă, toate au fost surprinse între paginile romanului Fată, femeie, alta.

Categoric nu este o carte pentru pudibonzi. Să promovezi pe piața literară din România o carte în care se află o întreagă cultură gay sau personaje non-binare este ceva îndrăzneț. Cu toate că în ultimii ani ne-am mai modernizat și noi, ne-am mai cizelat, în marile orașe cât de cât, tot mai întâlnim oameni care au impresia că a fi gay este ceva care se ia.

Cu certitudine cartea este francă fără a fi vulgară. Este sinceră fără a fi intruzivă.

La început m-a încurcat puțin scriitura fără punctul care încheie o propoziție și orice început de rând cu lietră mică, n-am știut dacă să oscilez între proză și poezie fără rimă. M-am obișnuit destul de repede scriiturii, sunt adaptabilă din acest punct de vedere și până la finalul cărții nu am mai văzut aspectul ca pe un inconvenient. Pentru o carte atât de deosebită, nu se putea altfel decât o scriitură deosebită.

În prima parte a cărții am crezut că este un alt fel de marș susținător al comunității gay, poate că și este, cine știe, însă în carte personajele nu sunt doar femei care sunt atrase de alte femei, ci și bărbați atrași de alți bărbați, persoane atrase de sexul opus, copii straight născuți din părinți gay, transsexuali, persoane care se declară non-binare. Toți, absolut toți sunt oameni care suefră, care au gânduri, dureri, care își doresc mai bine, care luptă, unii imigranți, cei de culoare luptându-se cu preconcepțiile oamenilor albi.

Scriitoarea reușește într-o manieră elegantă să atragă atenția fără a arăta cu degetul spre cineva anume, asupra sclaviei, drepturile femeilor, dreptul de vot, inegalitatea de șanse, tot ce a avut de-a lungult timpul societatea mai vicios.

M-a trecut acest roman prin mai multe stări, așa cum face orice carte bine scrisă pe care ajung să o trăiesc dincolo de pagini. Am simțit tristețe profundă pentru femeia care a pierdut mai mulți copii până a putut să îl aibă pe al ei, am simțit depresia ei în care s-a cufundat ani de zile de frica de a se atașa de un copil ce putea să nu mai fie. Am simțit furie când femeia de culoare ajunsă în zone în care populația nu văzuseră vreodată o persoană cu pielea închisă la culoare a primit pietre în ușă în încercarea de o intimida. Am simțit confuzie pentru femeia confuză care a decis că este non-binară și că sânii mai tare o încurcă până s-a hotărât să îi taie. Am simțit durere nemărginită pentru copila de 13 ani care fusese violată în grup și care n-a suflat o vorbă nimănui trăind cu durerea și cu nedreptatea toată viața. Un amalgam de sentimente.

Deși este la a noua carte scrisă, Bernardine Evaristo abia acum a fost tradusă la noi, deh, țară mică pretenții culturale pe măsură, însă poate că de aici vom mai vedea și alte cărți ale sale prin librării, eu categoric le aștept.

Las în final un fragment care se aplică și în viață, nu doar în carte:

astăzi se va strădui să proiecteze o abordare pozitivă asupra întâlnirii, în definitiv rafturile ei sunt ticsite de cărți motivaționale comandate din America în care ți se spune să-ți vizualizezi viitorul pe care dorești să-l creezi, să crezi că poți face acest lucru și că ai parcurs deja o jumătate din drum, iar dacă proiectezi în exterior imaginea unei persoane puternice, vei atrage spre tine respectul celorlalți