Lună: octombrie 2021

În ultimii ani, dar mai ales și mai ales de iarna trecută mă tot rog.

 Te rog Universule, dă să am apă caldă să mă mai spăl și eu ca lumea și nu doar să mă înmoi oleacă în apa aia încălzită pe aragaz.

Dă Doamne să vină căldura în calorifere că anunță ăștia în fiecare an geruri mari de prin ianuarie și n-aș vrea să fac țurțuri stând în casă.

Dă, dă, te rog, te rog și tot așa.

Mi-am dat seama că Doamne are treburi mai importante decât căldura mea din calorifer și că Universul se ocupă cu altfel de cereri.

Acum sunt puțin răuță, dar doar așa de amorul artei că sezonul trecut iernatic, din luna februarie am avut și căldură în calorifere și apă caldă la robinet. Ce bine că se încălzise și afară de ajunsesem să sărim de 24 de grade în casă. Știu, nici așa n-a fost bine. Tare nemulțumit românul ăsta, cine să îl mai înțeleagă.

Zilele acestea când în sfârșit am simțit și eu că este toamnă, când afară a fost cald și plăcut exact așa cum este toamna, cu frunze atât de colorate ce îmi bucură ochii, când nu mai scade temperatura la 18 grade doar pentru că am deschis două geamuri, când am 21 de grade în termometru fără nicio ajustare din partea mea, mi-am dat seama că m-am rugat greșit.

Dă Doamne să nu vină geruri mari și nici troiene de netrecut, să fie afară ca acum, cu zile calde și însorite, să devină tricoul uniforma mea de zi cu zi ca să am cald și în casă. Lasă Doamne, nu te ocupa și de apă că mai scot niște oale pe balcon să se încălzească de la soarele acesta cald și darnic. Și nu îți face griji dacă de la ruga mea se topește de tot calota glaciară, am auzit că se iau măsuri anti-poluare.

Mulțumesc!

Îmi vine acum să scriu o satiră, să mai fac muțin mișto, să mai râdem, să mai destind niște frunți….doar că nu îmi vine.

A ieșit aseară Președintele acestei țări și ne-a anunțat în linii mari ce au discutat o oră și jumătate în ședință cu fostul/demisul/actualul Prim-Ministru și restul Miniștrilor în aceeași situație dintr-un guvern existent-inexistent. Adică așa parcă e ca să nu fie.

Nu mai spun și eu că prin primăvară-început de vară toți dădeau pandemia dusă și cu bagajele făcute și ne asigurau că putem sta cu burta la soare înghesuiți ca sardinele, dar pe plajă și pe faleză, că au tot spus atâția.

Ceea ce nu prea înțeleg eu este de ce a anunțat niște măsuri care deja există. Aa sau o fi fost reamintire până vin restricțiile alea mari?

Pe lângă vacanța care începe de luni din data de 25 oct. și este pentru toți școlarii și durează două săptămâni, restul, cam erau. Masca era obligatorie peste tot și pentru toată lumea, la evenimente și cinematografe intrau doar cei cu certificate. Nimic nou. Aștept deciziile ălea mari.

Părerea mea, știți aia necerută, dar pe care eu o las aici oricum, ar trebui o carantină generală acum pentru toată lumea. Aia e, economie, ne-economie, până acum se pare că nu ne-a păsat prea tare de economie ca acum să ne amintim de ea. Și cu toată starea de urgență dacă ar fi să fie, dar nu cred că au atâta curaj aleșii noștri, nu cred că ar avea succes, poate doar dacă fiecare ușă de bloc ar fi păzită cu câte un tanc, altfel nu cred.

În starea de urgență trecută, la mine aici în fața blocului o adunătură de oameni beau alcool și stăteau la povești în absolut fiecare seară. Dacă ieși acum pe stradă masca este ceva extrem de opțional chiar dacă este aglomerat. În locurile de joacă nu ne pasă nici de alți adulți, nici de copii ai altora pentru că nu ne pasă nici de noi și nici de propriul copil. Așa văd eu lucrurile, dacă îți este greu să porți mască, nu îți pasă nici de mine, nici de tine. Nici de copilul tău, nici de al meu. Nu îți pasă.

Parcă mă văd că iau iar drumul munților de data următoare când mai întrebați de mine o să aflați că am învățat să vorbesc cu ursul. Fără să îmi dea o labă peste ochi.

Știți vorba aia cum că niciodată nu este prea târziu? Să sperăm că se aplică.

Suntem atât de obișnuiți să vedem urâtul din jurul nostru încât uităm să vedem că mai este și frumos pe lângă el. Urâtul, critica, autocritica au crescut în noi și au fost dezvoltate pe măsură ce am trecut prin viață. Atât de mult că au ocupat și locurile ce nu le reveneau.

Nu vă speriați, nu fumez nimic de calitate care să mă facă să nu văd că spitalele gem de pacienți care nu pot respira, ori că firmele de pompe funebre au acum o afacere înfloritoare, ceea ce este bine pentru afacere, chiar dacă atâția alți oameni sunt îndoliați. Simt și frigul din casă. Îl am și eu și trăiesc cu el zi de zi. Mă învârt în pătură atât de mult că mai am puțin și mi-o lipesc pe piele ca parte integrantă din mine. Văd jegul de pe stradă și mizeria care le cade oamenilor din mâini. Văd atât de multe lucruri rele și urâte, nu doar pentru că având o sticlă în fața retinei ar trebui să văd mai bine, ci pentru că așa am muncit cu sârg toată viața la a fi cu critica în ascensiune.

Critica îți întoarce critică!

Așa se pare, că Universul îți întoarce exact ceea ce trimiți spre el. Așa oamenii au ajuns să ducă extremul la negativism, să fie îmbolnăviți înainte de vreme, să nu vadă lumina dintr-un tunel care îi înghite. Nu mai știm să vedem frumos.

Am mers ieri în parc cu copilul și am observat împreună culorile din copaci. Am văzut cum unii pomi aveau toate frunzele galbenele, cum erau nuanțe diferite de verde, cum roșcatul se vălătucea în aer. Ne-am uitat la 5 copaci, fiecare cu câte o culoare și toți împreună formau un peisaj îmbucurător. De pus pe pânză și păstrat întru frumusețe. Cum arată frumosul? Exact așa, ca niște copaci toamna.

Apoi am inspirat adânc un val de aer rece pe care l-am simțit cum se încălzește în interiorul meu. A fost un imbold de energie că mă cam luase somnul și am descoperit eu că încă nu pot dormi pe bancă în parc.

Bucuria mea față de natură a scăzut numărul de infectări într-o zi? Nu!

Dar dacă ieșeam afară și mă plângeam de cât este de frig că și așa tot de la frig ieșisem și mă deranja că pe jos era un covor de frunze, iar ca să traversez trebuie să fac un sprint peste un lac și totul doar mă deranja, ajuta în vreun fel situația curentă din țara noastră? Nu!

Ceea ce înseamnă că și dacă mă bucur și dacă sunt în depresie nu schimb cu nimic mersul lucrurilor pentru că eu sunt doar una. În tot cazul este mai util pentru mine și pentru cei apropiați mie să fiu veselă și zâmbitoare decât să mă vadă în depresie și plină de critică.

În fond, mai spun și specialiștii din multe domenii că o atitudine pozitivă crește barometrul sănătății organismului.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, încercați să vă analizați o situație care vă demoralizează și de care vă plângeți foarte tare. Când vă veți opri din lamentare și situația respectivă se schimbă.

O zi cu frumos!

Am ieșit ieri din casă după o săptămână. Mai aveam puțin și îmi creșteau crengi prin urechi dacă mai stăteam mult. Așa este când una bucată copil reintră în colectivitate și adună cu multă sârguință tot ce se împarte pe acolo, iar mamă-sa este și mai sârguincioasă și nu lasă copilul să se chinuie singur. Nu am făcut covid, am făcut viroză din asta urâtă de anotimp rece. Dar la cum behăiam și ne curgeau mucii, am ales să stăm în casă la căldură (ya right) să ne facem bine.

Așa se face că ieri am dat cu nasul de frigul de afară. Puțin că a început ploaia și nu eram pregătită că în aer liber mai și plouă, eu mă așteptam ca dincolo de zidurile blocului să găsesc soare blând de toamnă și frunze ruginii în copaci. Nu fu să fie.

Mergând eu așa pe stradă cu masca asamblată bine pe față că așa am înțeles că toată lumea poartă masca pe peste tot, iar eu sunt dintre cei care respectă regulile, încă nici eu nu am aflat de ce țin atât de tare să respect regulile, dar o fac. Însă dacă mai vin multe valuri în pandemia asta o să rămân cam singura care mai respectă ceva.

Mulți, foarte mulți oameni care nu aveau nici măcar urmă de mască pe undeva pe la vedere. Nu mai vorbesc de cei care încă o țin pe sub nas prin magazine. Tot mă nedumerește cum de atâția oameni cum pun piciorul afară din România respectă tot ce impun alte țări, dar nu reușesc să facă treaba asta și în țara în care trăiesc zi de zi. Ciudat, tare ciudat.

Astăzi totuși nu pe oamenii care nu respectă regulile vreau să îi aduc în discuție, ci pe cei care ne conduc și guvernează și orice înseamnă autoritate a statului. Pentru că din cauza unei gestionări defectuase de zeci de ani de zile, oamenii sunt extrem de neîncrezători în tot ce înseamnă stat în țara aceasta. Nu o spun eu, o spun statisticile, dați o căutare pe google dacă chiar vreți să aflați.

Degeaba avem reguli, legi, ordonanțe de urgență și monitor oficial dacă toți au contribuit la o imagine delăsătoare și de neîncredere în instituții.

Ca polițiștii să fie luați în serios vor mai trece încă zeci de ani de spălare a imaginii pentru ca oamenii să își schimbe părerea despre ei.

Ca guvernul să fie beneficieze de încrederea poporului va mai…ei aici nu știu ce va trebui să se întâmple că este așa o negură totală peste tot ce înseamnă guvernanți.

Pentru ca Primarul General să beneficieze de susținere ar trebui ca oamenii să nu mai dârdâie de frig in case, să aibă apă caldă și să nu îi mai devoreze țânțarii. Și nu, nu se rezolvă toată treaba, doar că acestea țin de civilizație și nici nu ar trebui să le mai aducem în discuție, să fie normalitate. Cum să discutăm de progres când noi ne tot împotmolim în țânțari și apă caldă.

Pentru ca Președintele să beneficieze de credibilitate ar trebui chiar să îi pese de populație și să lase naibii deoparte pedagogia politică pentru că a renuțat de mult să mai fie profesor, prin urmare ar trebui să nu se mai poarte ca un profesor răzbunător pe elevii care consideră el că merită o lecție.

Acestea sunt doar câteva aspecte succint radiografiate despre neîncredere, ne-transparență, ne-asumare care au adus oamenii în stadiul în care își bagă picioarele.

Degeaba îi tot arătăm pe oameni cu degetul că nu fac, nu vor, nu acceptă. Degeaba facem glume că știu una, dar nu știu alta. Degeaba râdem de neștiința lor când nimeni nu s-a obosit să investească real în educație. Să investească în comunicare, în transparență, în combaterea știrilor false care împânzesc on-line-ul.

Pentru că la noi în țară este vorba doar despre putere și nu despre oameni. Niciodată despre oameni.

Atât pentru astăzi, de aici din patria mucilor trecuți și a gâtului des-roșit.

Pe la începutul anilor 2000 a fost o problemă cu gazele în partea aceea de Capitală numită generic Șoseaua Chitilei, situată în sectorul 1, ăl mai de top sector al nostru.

Problema a fost la modul că nu erau gaze deloc. Niente. Nada. Nichte. Deloc. Dacă lăsam cana cu apă pe masă în bucătărie, la următoarea sorbire era gheață. Oricum, pe gerurile alea nu se putea bea decât apă ușor călduță ca să nu se facă țurțuri până trecea de gât. Era în plină iarnă, ianuarie, iar acum 20 de ani încă nu stăteam în tricou de Crăciun, ceea ce înseamnă că era frig, ger chiar. Nu  mai țin minte care a fost atunci problema, până la urmă nici nu trebuia eu să îmi bat prea tare capul că eram copil. Măi dar așa tare îmi amintesc gerul îndurat de nu vă puteți imagina.

Când mergeam la culcare, mă echipam ca de mers pe pârtie și ne băgam toți sub un teanc de pilote și pături de abia puteam respira de greutatea lor. Aveam în pat sticle cu apă caldă (curent aveam) ca să mai dezmorțească puțin gerul de sub pături.

Evident toată lumea spera că va dura puțin, 1 zi-2 și nu a luat nimeni măsuri de genul un foc mare de tabără în mijlocul casei sau achiziționarea de aeroterme care nu erau chiar așa pe toate drumurile atunci, ca acum. În tot cazul nu exista niciun fel de informare și nimeni nu știa nimic. Pentru a avea mâncare gătită mama gătea noaptea când oamenii nu mai foloseau nicicum gazul și avea la argaz măcar 2 ochiuri funcționale. Pe timp de zi era atâta presiune că puteai ține un ochi pornit pe minimum și în jumătate de oră se încălzea și mâncarea.

Toată treaba asta a durat undeva în jur de o lună. Poate mai puțin, poate mai mult, nu îmi amintesc chiar toate detaliile. Însă îmi amintesc că dimineața ieșeam de sub stratul de pături și mă pregăteam să merg la școală. Adică dădeam jos de pe mine tot echipamentul menit să îmi țină de cald și luam hainele de școală. Că așa era pe vremea aia, nu te duceai la școală în pijamale și nu păsa nimănui că tot cartierul este într-un ger siberian, regulile se respectau.

Mi-am zis atunci că așa frig eu sper să nu mai trăiesc nicicum.

Tocmai de aceea mă găsesc 20 de ani mai târziu, în alt sector al nostru, nu la fel de prosper ca 1, dar promițător, unde de câțiva ani fac frigul în casă la propriu. Nu fac frigul atunci când mă încălzesc cu surse externe care n-au nicio treabă cu căldura furnizată de mult-iubitul stat. Evit să spun cum îi cheamă pe ăia de se ocupă acum cu agentul termic de încălzire pentru că pur și simplu nu mai știu și nici nu îmi mai pasă.

De mai bine de o săptămână am maximum 20 de grade în sufragerie că aici măsor, aici e mai animată treaba. Că dacă intru prin dormitoare care au și pereți exteriori mă ia plânsul. Am reușit să cresc în sufragerie temperatura la 22 de grade când am călcat și de la abur s-a făcut și călduț. Tot e bine că n-am făcut igrasie în casă. Mai reușesc să urc temperatura la 21 de grade când sunt mai multe gadget-uri în funcțiune și mai prestează și ele puțin la confortul termic. Dar cam atât. Când a scăzut temperatura sub acele 20 de grade ce se mențin în mare parte din timp, am mers și am făcut o baie fiartă ca să mă încălzesc. Nu, nu am apă caldă la dispoziția mea când vreau eu, când am nevoie ori chef, nu mă înjurați degeaba. Am pus un boiler mic unde mă pot opări în voie pentru câteva momente.

Vedeți voi diferența pentru mine dintre acum 20 de ani și prezentul pe care îl trăiesc nu există. Nu este niciun fel de evoluție. Acum 20 de ani dârdâiam de frig în casă și îmi îngheța apa în cană, astăzi se întâmplă exact același lucru.

Se fac 2 ani de zile de când ne luptăm cu mizeria asta de pandemie. În aproape 2 ani de zile am auzit îndemnul de a ne spăla pe mâini cu apă caldă și săpun pentru a ne păstra sănătoși, că aproape mă ia cu leșin când aud. În aproape 2 ani de zile am reușit să mă înfurii atât de tare că îmi venea să iau o găleată cu „apa asta caldă” și să o arunc peste toți, dar absolut toți aleșii țării de la primar la președinte ca să vadă și ei cam cât de caldă este apa care face țurțuri când afară este frig.

Dar, nu disper, este în regulă, doar a zis el Nicușor că în alte țări oamenii trăiesc la 20-21 de grade și că este ceva normal, iată s-a rezolvat nu am de ce să mă plâng. Mă mai plâng când or să scoată subvenția de la gigacalorie și costul cu întreținerea o să sară în aer la propriu. Că doar într-o țară civilizată în care zeci de ani nu s-a mișcat niciun tub și nicio țeavă și sunt pierderi imense, să te decizi să scoți subvenția pentru că nu-i așa, populația este bună de plată tot timpul pentru toate eșecurile celor aleși și votați, estea calea cea mai simplă. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva reglementărilor chiar dacă îmi vor afecta bugetul și încă bine, însă sunt împotriva hoției și a incorectitudinii.

Până una alta, pentru pături plușate, pufoase, moi și călduroase lăsați-mi un comentariu și vă spun de unde le puteți cumpăra.